Povestea uneia dintre cele mai spectaculoase clădiri din România. În ce a fost transformat spațiul ce a găzduit inițial o bancă istorică și este o adevărată bijuterie arhitecturală

Sub cupola fostei bănci Marmorosch, între candelabrele masive și ușile rotative păstrate din alte vremuri, Crăciunul a reprezentat un moment de atracție pentru turiștii veniți să descopere clădirea. Suntem acum în ianuarie, iar decorurile au dispărut, dar contextul rămâne relevant pentru interviul cu Tadas Evaltas, directorul general al The Marmorosch Bucharest, Autograph Collection. Cum vede un manager internațional potențialul Bucureștiului și al României din interiorul unei clădiri-simbol?

Pentru managerul lituanian, aflat de cinci luni la conducerea hotelului, acesta a fost primul Crăciun petrecut într-o clădire istorică transformată în hotel de cinci stele, unde accentul se mută de la valoarea financiară la experiența oferită oaspeților. „În decembrie se împlinesc patru luni de când sunt aici. Par mult mai multe, pentru că se întâmplă atât de multe lucruri în același timp, încât timpul zboară” – și-a început Tadas Evaltas, zâmbind, interviul.

Bucureștiul e o piață nouă pentru el – „foarte dinamică, foarte interesantă, cu un potențial uriaș” – dar orașul nu îi este complet străin. „Nu e prima dată când vin la București”, explică, povestind că proprietarii și conducerea hotelului sunt lituanieni (hotelul este dezvoltat și deținut de Apex Alliance, investitor imobiliar specializat în active hoteliere premium în Europa Centrală și de Est, și este operat sub brandul Autograph Collection N.Red.) și că, în anii trecuți, a venit aici pentru întâlniri de grup, traininguri și chiar pentru o gală internă – festivitatea premiilor Spirit – organizată chiar la Marmorosch. „Îi cunoșteam pe unii directori generali din hotelurile grupului… știam la ce fel de oameni mă pot aștepta venind în această țară.” Abia acum, însă, are timp să vadă Bucureștiul cu ochii cuiva care trebuie să îl și vândă mai departe așa că, discuția cu BUSINESS Magazin a evoluat în această direcție.

Prima surpriză: vinul, un ambasador lichid

Primul lucru care l-a uimit nu a fost arhitectura sau traficul, ci… vinul. „Sincer: când am început să degustăm vinurile locale, am fost șocat de cât de multe podgorii există și care este calitatea vinurilor. Sunt cu siguranță vinuri de care trebuie să fiți extrem de mândri, pentru că pot concura cu Franța, Italia, Spania”, spune el. Contextul e cât se poate de practic: în primele luni a preluat mai multe proiecte strategice, iar unul dintre ele este „să ridicăm restaurantul nostru, Blanc”, inclusiv prin introducerea mai multor vinuri locale. În hotel există deja un mic colț de vinuri cu accent pe etichete românești, iar în meniuri pairingul devine un instrument strategic. „Cel mai rău este că probabil majoritatea europenilor nu știu că România poate produce vinuri premium”, adaugă. În țara lui, spune, cumpără frecvent vinuri – mai ales albe – dar „nu m-am gândit niciodată să caut vinuri românești”.

Acum, când iese în oraș sau când vin prieteni în vizită, întreabă deliberat: „Ce vinuri românești aveți?”. Pentru el, vinul ar trebui să fie unul dintre punctele de vânzare ale României: „oamenii călătoresc nu doar pentru experiențe culturale, ci și gastronomice, iar vinul are istorie… reprezintă țara și istoria ei”. A descoperit inclusiv Feteasca Neagră, despre care spune că „explodează în gust, arome, textură” și recunoaște că o păstrează pentru momente speciale, la o friptură. „Nu consum mult vin roșu… din cauza taninurilor. După un vin roșu bun, a doua zi am dureri de cap puternice… Mă limitez la un pahar.”

România – între natură, arhitectură și clădiri care așteaptă să renască

În puținul timp liber, a ajuns și „foarte aproape de versantul muntelui”, într-un peisaj de toamnă târzie, în care a văzut păduri în culori arămii, văi, vârfuri înzăpezite și un hotel boutique la țară. „Uneori oamenii călătoresc foarte departe ca să experimenteze ceva nou, dar aici, aproape, poți găsi astfel de locuri”, spune el. În logica lui, natura, vinurile, monumentele culturale și arhitectura Bucureștiului sunt atuurile-cheie – dar numai dacă sunt puse mai bine în valoare. O amică pasionată de muzee și arhitectură i-a spus chiar că centrul Bucureștiului îi amintește de Viena: „clădirile, dimensiunea, amploarea, monumentele uriașe” trădează o istorie pe care mulți nu se așteaptă să o găsească aici. Dar tocmai această istorie este, uneori, blocată în clădiri neîngrijite. „Trebuie renovate, reconstruite «ca un phoenix», de la zero… și apoi construite din nou. Cred că Bucureștiul ar fi una dintre capitalele de top ale Europei de vizitat, dacă sapi mai adânc.” De ce nu se întâmplă? „Întotdeauna există interese politice, mai ales în imobiliare”, spune, dar insistă că „la finalul zilei, e în beneficiul țării”. Investitorii, în viziunea lui, nu „iau” ceva din România, ci aduc bani, locuri de muncă și un efect de domino: „cu cât orașul devine mai frumos, cu atât oamenii au plăcerea să iasă, să fie mândri… nu să le fie rușine de originea lor”. Menționează și efectul aderării la UE: investiții, infrastructură, agricultură, bunăstare – o schimbare pe care o aud și de la colegi care compară Bucureștiul de azi cu cel de acum 15–20 de ani. Marmorosch e, pentru el, un exemplu de reconversie reușită nu doar pentru că arată bine, ci pentru că își asumă povestea până în detaliu. Autograph Collection, spune, trebuie să livreze tocmai acest ADN: „fiecare hotel e unic, din istorie, cultură, arhitectură”. Iar Marmorosch – își amintește – înseamnă „monedă”, „monedă de aur”, o bancă influentă cu o moștenire care a depășit România: „a avut sucursale la New York… în Statele Unite”. De aici vine și simbolistica de întâmpinare: un mic element de bun venit care personalizează șederea prin „gravarea numelui în monedă”, un gest care leagă oaspetele de istoria locului încă din primele minute. „Totul în interior este legat de istoria clădirii”, spune, enumerând frescele originale, plafoanele de sticlă și mobilierul restaurat – inclusiv o masă comună uriașă, readusă din banca de altădată: „când o atingi, simți povestea și energia”. Punctul care atrage, însă, ca un magnet, rămâne The Vault: barul amenajat între 3.000 de casete de valori, „și toate funcționează”. Oaspeții pot face „vânători de comori”, pot lăsa mesaje secrete, pot deschide o casetă și găsi ceva ascuns. Din când în când, echipa face activări ca să transforme seiful într-o experiență completă: „să simți sentimentul acela de Gatsby, să te întorci în timp.” Pe lângă spectacolul vizual, există și o componentă discretă de storytelling: turul digital, cu coduri QR în spațiile publice, care deschid un ghid audio despre clădire, epoci, detalii. În ecuația asta, lobby-ul devine un statement în sine: „Nu există alt hotel cu un lobby atât de grandios”, spune el. Iar ușile rotative istorice sunt, de fapt, primul „punct de contact” experiențial: „din momentul în care te oprești în spatele clădirii”.

Ospitalitatea – de la pereți, înapoi la oameni

Într-un hotel ca Marmorosch, însă, „pereții nu sunt totul”. „Trebuie să aducem sufletul în această clădire”, spune. Iar sufletul, în viziunea lui, înseamnă oameni – de la concierge și guest relations până la omul de pe stradă care îți zâmbește dimineața când îți iei cafeaua. „Românii sunt oameni foarte calzi, primitori. Nu te simți «altfel» tratat diferit… te simți că aparții.” Pentru un turist, asta se traduce simplu: „o altă mică «acasă departe de acasă».” Tadas compară cu Vestul, unde presiunea turismului de masă poate mecaniza relația: „devin ca niște roboți… «nu le pasă de tine»”. În Est, spune, încă există dorința de a arăta țara: „Vă rugăm să veniți, suntem cu mâinile deschise să vă facem experiența excepțională”. Și formulează aproape ca un pact: „Fii drăguț cu mine și voi fi ambasadorul tău”. Marmorosch e poziționat puternic ca destinație de afaceri și încearcă să fie „cel mai favorabil loc pentru călătorii de business”. Dar piața vine cu nuanțe: unele industrii sunt aproape imposibil de atras (de exemplu pharma, cu reguli interne stricte), există sezonalitate, iar vara – când businessul încetinește – hotelul are nevoie să compenseze prin leisure și călători individuali. Pe segmentul de grupuri, limita ține de faptul că sunt un hotel de nișă, unic, iar prețurile sunt uneori peste bugetele grupurilor. În plus, România nu e încă pe harta de lux a grupurilor care vin din EAU sau SUA cu bugete foarte mari și chartere private. Totuși, apar semne interesante: grupuri scandinave, inclusiv din IT, au început să privească România ca pe o destinație „exotică”, de team-building și inspirație, tocmai pentru că poate livra poveste și o experiență diferită. „În funcție de cerere și strategii, ne ajustăm mixul de business pentru a contribui cel mai bine la performanța financiară”, rezumă el.

Luxul ca scenă: când ai 95% grad de ocupare și aproape o mie de oameni în hotel

A conduce un astfel de hotel nu e „mai ușor”, spune Tadas, tocmai pentru că luxul este, înainte de toate, o dramaturgie a detaliilor. „Vedeta principală a călătoriilor de lux este întotdeauna experiența… nu e doar «veniți și plecați».” Iar când hotelul e foarte ocupat – „peste 95%” în unele perioade – spațiile publice, evenimentele și fluxul de oaspeți pot duce la „aproape o mie de persoane” în interior. „Trebuie să găsești timp să le zâmbești fiecăruia”, spune el. E o afacere umană, de la om la om. „Suntem oameni, obosim, dar când vii într-un loc ca Marmorosch trebuie să lași totul în urmă. Urcați pe scenă și trebuie să arătați ce aveți mai bun.” În spatele scenei e o muncă invizibilă: comunicarea dinainte de sosire, concierge-ul, escortarea în cameră, prezentarea camerelor de patrimoniu pentru oaspeții VIP, room service-ul de lux și acele „mici elemente bancare” care apar la recepție ca semne discrete că ești într-un loc cu identitate. Tadas spune că hotelurile premium trăiesc un moment de schimbare: oamenii „s-au săturat de hotelurile de lanț «de bază»” și caută autentic, unic, local. Iar a doua nevoie după odihnă este mâncarea: restaurant, cafenea, bar. În Marmorosch, spune, direcția vine dinspre bucătăria românească reinterpretată, „meniul tradițional românesc” separat, cu ADN-ul păstrat, dar cu prezentare modernă. Pe lângă gastronomic, el insistă și pe cultural: parteneriate cu locuri culturale locale, pachete pentru explorarea orașului, comunicarea perioadelor din an cu evenimente majore. Menționează chiar Festivalul Enescu ca magnet pentru exploratori culturali și observă că, uneori, biletele devin un bun rar – „se vând imediat” – semn că publicul caută calitate.

Provocarea României: marketingul de destinație și economia „invizibilă” a turismului

Punctul vulnerabil rămâne, în viziunea lui, marketingul de destinație. „Este cel mai slab punct”, spune. Și insistă că ospitalitatea nu înseamnă doar hoteluri: înseamnă zboruri, catering, retail, transport intern, tururi, activități – „ce cheltuiesc oamenii în țara voastră e uriaș” și mult mai mare decât venitul hotelier strict. Aduce în discuție și un segment pe care îl consideră insuficient stimulat: conferințele. „Nu am descoperit un centru de convenții uriaș… știu că există câteva, dar de ce nu vorbește nimeni despre ele? E o piață uriașă.” În țările care investesc în infrastructură de conferințe internaționale, spune, bugetele generate sunt enorme, iar o industrie de acest tip are nevoie de reprezentare și lobby coerent. În schimb, vede semne bune în accesibilitate: extinderea zborurilor din București și ambițiile de dezvoltare a aeroporturilor. „Trebuie să fii accesibil, cu zboruri directe – esențial pentru călătoriile corporate”, spune el, chiar dacă adaugă, realist, că România ar fi putut face acest pas „acum 10 ani”, ca să fie deja hub regional. În final, are și o observație culturală, legată de faptul că românii nu par uneori conștienți de ceea ce au. „Ar trebui să fiți mai mândri… mai ales generația tânără ar trebui să devină ambasadorii țării voastre”, spune, mizând pe educația și mentalitatea UE ca motor al unei imagini mai orientate spre viitor. Tadas Evaltas menționează și ghidul Michelin ca semnal de vizibilitate globală. Marmorosch a primit o cheie Michelin, iar el insistă că aceasta nu e doar o medalie pentru hotel, ci o carte de vizită pentru România. În același registru, aduce și o pledoarie pentru gastronomie: chiar și simpla prezență într-un ghid Michelin „te plasează pe hartă” pentru o comunitate globală care își planifică vacanțele în funcție de restaurante și experiențe culinare. România, spune, ar avea de câștigat dacă ar investi consistent în această vizibilitate. Când discuția ajunge la „ultra-lux” – tarife de 700–800 de euro/noapte susținute constant – Tadas e direct: „Nu este cazul, ca să fiu sincer, în acest moment”. Bucureștiul poate susține un lux modern, orientat spre istorii și autenticitate, dar nu încă ultralux în sensul complet al termenului. În același timp, leagă viitorul de tendințe mai mari: sustenabilitate (călătorii se uită tot mai mult la amprenta lăsată, la inițiative verzi), dar și un nou tip de selecție climatică – sudul Europei devine „prea fierbinte” și uneori „prea scump”, iar destinațiile mai blânde pot câștiga teren.

Bucureștiul, între cifre și promisiunea viitorului

Cifrele arată că Marmorosch a avut în 2025 un grad de ocupare mediu de „puțin peste 80%”, cu o creștere de „aproximativ 4–5 puncte procentuale” față de anul anterior. Tarifele au crescut „cu doar câțiva euro” – adică 3–4% – sub ambițiile echipei, iar creșterea totală a indicatorilor se duce spre 5%, un semn bun, dar insuficient pentru planurile lor. În paralel, „costul forței de muncă crește foarte rapid. Costurile de aprovizionare cresc foarte rapid”, spune Evaltas., Iar într-un hotel care promite experiență – nu „paturi pentru a dormi” – investițiile în detaliu sunt inevitabile. Pentru 2026, spune, au „ambiții mult mai mari de creștere a ratelor”, tocmai ca să poată susține această diferențiere și să rămână profitabili într-un context inflaționist. La nivel de piață, invocă un raport al Comisiei Europene de Turism și ideea de benchmark: România ar fi crescut în 2025 la nopți și incoming travel mai mult decât unele destinații vestice consacrate, într-un context în care sudul Europei a devenit, uneori, „prea fierbinte și prea scump”. „Cred că, în timp, devenim mai vizibili pe hartă. Văd multe tendințe bune și pozitive și vreau să rămân optimist”, spune el, chiar dacă notează și riscurile: zvonuri despre taxe, frâne în consum, nevoia de a fi „pregătiți pentru ce e mai rău” și suficient de flexibili.

La finalul discuției, lituanianul care conduce unul dintre cele mai spectaculoase hoteluri din Capitală a spus calm: „Pot promite că voi deveni unul dintre ambasadorii țării dvs. ori de câte ori voi călători.”   

Cinci întrebări și răspunsuri din interviul cu Tadas Evaltas, directorul general al Marmorosch Bucharest, Autograph Collection

1. Ce ai descoperit despre România și nu te-ai fi așteptat?
Am descoperit câteva surprize foarte pozitive despre România – lucruri pe care nu le știam și pe care nu le-aș fi asociat niciodată cu România. Una dintre ele sunt vinurile.

2. De ce crezi că vinurile ar trebui să fie un atu de promovare pentru România?
România poate produce vinuri premium care concurează cu Franța, Italia sau Spania. Vinul are istorie, are experiență și poate reprezenta foarte bine țara, mai ales gastronomic.

3. Ce altceva ar putea diferenția România ca destinație?
Combinând natura, vinurile, monumentele culturale și arhitectura Bucureștiului, România are un potențial uriaș. Uneori oamenii călătoresc foarte departe, dar aici sunt locuri incredibile, aproape.

4. Care este, din perspectiva ta, cel mai mare avantaj al României?
Oamenii. Românii sunt foarte calzi și primitori. Nu te simți tratat diferit pentru că ești străin. Te simți ca într-o altă mică «acasă, departe de acasă».

5. Care este principala vulnerabilitate a României în turism?
Marketingul de destinație este cel mai slab punct. Ospitalitatea nu înseamnă doar hoteluri, ci zboruri, transport, restaurante, conferințe. Valoarea reală pentru țară este mult mai mare decât se vede.