Povestea unei românce care a construit o afacere profitabilă din dorința de a oferi cadouri unice și speciale
Pasiunea pentru lucru manual o însoțește pe Mihaela Șucată încă din copilărie, însă odată ce a devenit mamă, prioritățile și valorile ei s-au transformat profund. În 2017, a început să dea viață ideilor sale, lăsând creativitatea să prindă formă în…
Pasiunea pentru lucru manual o însoțește pe Mihaela Șucată încă din copilărie, însă odată ce a devenit mamă, prioritățile și valorile ei s-au transformat profund. În 2017, a început să dea viață ideilor sale, lăsând creativitatea să prindă formă în produse precum păturici, hăinuțe sau ghiozdane pentru cei mici. Așa a luat practic naștere Mikatelier, un brand născut din dorința de a oferi cadouri unice, speciale și personalizate, după cum povestește Mihaela Șucată.
Am acumulat peste zece ani de experiență în domeniul medical, în special în departamentele operaționale și asigurări, unde am deprins cunoștințe valoroase despre managementul proceselor și dezvoltarea de proceduri de business. Încă de la început, m-am dedicat full-time acestei afaceri, ceea ce îmi permite să mă ocup îndeaproape de dezvoltarea brandului, dar și să aduc inovații constante în portofoliul de produse”, spune Mihaela Șucată, fondatoarea brandului Mikatelier. Ea este absolventă de ASE și povestește că atelierul l-a început cu o investiție minimă, cumpărând o mașină de cusut și materiale de calitate. „Pe măsură ce brandul a crescut, investițiile s-au extins treptat pentru a răspunde cerințelor pieței.
Am optat să colaborez cu furnizori de încredere, capabili să ne ofere materiale textile potrivite pentru copii, astfel încât produsele noastre să reflecte standarde ridicate, atât din punct de vedere al calității, cât și al experienței utilizatorului”, a punctat antreprenoarea. De altfel, ea menționează că încă de la început clienții au apreciat atât calitatea materialelor, cât și interacțiunea pe care o are cu ei. Însă nu s-a lansat direct în lumea onlne-ului cu un magazin propriu, ci a început treptat, inițial o pagină de Facebook, promovând produsele în grupurile de mămici. Astfel, practic afacerea Mikatelier a crescut treptat prin recomandările clienților mulțumiți și prin prezența activă pe rețelele de socializare și în grupurile de părinți, conform fondatoarei.
În prezent, Mikatelier are peste 30 de produse, disponibile în variante diverse de imprimeuri, dimensiuni și broderii personalizate, iar antreprenoarea povestește că este întotdeauna dispusă să afle despre noi materiale, furnizori, tehnici de lucru și strategii de promovare.
„Folosim, în principal, țesături din bumbac și, având în vedere că ne adresăm copiilor, alegem întotdeauna imprimeuri colorate, specifice vârstei și intereselor acestora. Majoritatea materialelor provin din Uniunea Europeană, asigurând astfel calitatea dorită”. La aceste materiale, aportul Mikatelier este reprezentat de broderie, care a devenit metoda de personalizare în anul care a urmat deschiderii Mikatelier; astfel, au fost extinse posibilitățile de personalizare și adăugând noi produse în portofoliu.
„Anul acesta a fost dedicat consolidării business-ului, cu accent pe optimizarea proceselor de producție cât și a resurselor financiare. Printre realizările de care suntem mândri se numără extinderea gamei de produse și creșterea numărului de clienți fideli care apreciază calitatea articolelor noastre”. Iar întâlnirile cu comunitatea au devenit una dintre priorități luna aceasta, mai ales că sărbătorile de iarnă, care aduc o creștere a vânzărilor pentru majoritatea artizanilor. Astfel, recent Mihaela a participat la Târgul de cadouri organizat de Mommy HAI, unde părinții au găsit idei de cadouri pe care Mikatelier le poate realiza. „De asemenea, pregătesc oferte speciale pentru clienții fideli din comunitatea Mikatelier, iar acestea vor fi divulgate prin intermediul newsletterului”.
De altfel, antreprenoarea spune că afacerea pe care a fondat-o se adresează în principal familiilor care doresc cadouri deosebite pentru copii de toate vârstele, aniversări, botezuri sau chiar pentru a marca începutul unei noi etape, începerea grădiniței. „O categorie aparte de clienți sunt companiile mici și medii, pentru care creăm produse personalizate destinate angajaților și colaboratorilor lor”. Produsele realizate se găsesc pe site-ul propriul, dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale Mikatelier.
Ce a învățat Mihaela Șucată din experiența antreprenorială? „Am învățat că perseverența și capacitatea de adaptare sunt esențiale în antreprenoriat. Totodată, gestionarea resurselor este o lecție continuă, iar flexibilitatea și adaptarea la schimbările pieței sunt imperative pentru a menține afacerea în creștere”. Tot ea adaugă că pe termen lung își dorește ca Mikatelier să devină un brand de referință în domeniul produselor personalizate de calitate, atât pe plan local, cât și international.
„Vizez extinderea liniei de produse dedicate companiilor și atragerea unui număr tot mai mare de clienți fideli care să aprecieze produsele personalizate oferite”, conchide fondatoarea Mikatelier.

Mihaela Șucată, fondatoare, Mikatelier: „Vizez extinderea liniei de produse dedicate companiilor și atragerea unui număr tot mai mare de clienți fideli care să aprecieze produsele personalizate oferite.”
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât și vechile generații de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susținut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiți mai jos o selecție de businessuri pornite de la zero și mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Soul Paint Atelier – organizator de ateliere de recondiționare a obiectelor pentru de mobilier
Fondatoare: Adriana Nica
Vârstă cursanți: 12-50 de ani
Prețul unui workshop: 150 de lei (1-2 ore), cele durează 4-5 ore ajung la 400 de lei
Locații workshopuri: Bacău și București
Planuri de viitor: creșterea pe zona de corporate și pe partea de vânzări online

Diana Tivu – ilustrator
Realizări: peste 30 de cărți pentru copii
Anul lansării: 2015
Experiență Diana Tivu: anterior a lucrat într-un birou de arhitectură
Activitate: ilustrator de cărți, proiecte în zona de identitate vizuală pentru firme, creează produse artistice etc.

The Old Border Vama Veche – hotel și punct gastronomic local
Fondatori: Mariana și Grig Adamov
Numă camere: 16 camere
Investiție inițială: 150.000 de euro
Număr clienți anual: circa 2.500 persoane
Grad de ocupare: peste 40% în full sezon, iar în lunile iulie, august crește spre 75-80%
Filozofie: antreprenorii trebuie să fie direct implicați în business

Ateliero – atelier de arhitectură
Cofondator: Alexandru Ofrim
Anul lansării: 2015
Număr arhitecți: 4
Concept folosit: accept pe lemn, beton, contract între natural și brut
Planuri de viitor: livrarea de servicii complete, de la concept la cheia viitoarei case.

Serenitale – aplicație de dezvoltare socioemoțională pentru copii
Fondatori: Ionuț Biriș și Alex Șandor, cu experiență în dezvoltarea de jocuri
Data lansării: august 2024
Utilizare: ajută copiii să își gestioneze emoțiile, în special, furia
Grup țintă: copii între cinci și 12 ani
Tarif: 50 de lei (la descărcare)
Investiție: 300.000 de euro
Planuri de viitor: traducerea aplicației și în alte limbi
ZF și Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
