Povestea timișorencei care a cumpărat eMAG. „Mi-a luat câteva luni doar ca să mă invite la sediu”

Timișoreanca Cristina Berta Jones a fost nevoită să-și termine liceul în SUA, fără să-și fi propus acest lucru, și, spune ea, fără să aibă prea mulți bani. După 22 de ani, ca Chief Operating Officer al fondului de investiții Naspers, este responsabilă de tranzacții de miliarde de euro. Ea l-a convins pe Iulian Stanciu să vândă eMAG.

„S-au întâmplat toate cu mare noroc, din punct în punct am reușit să-mi găsesc următoarea șansă, la fiecare cotitură. A fost mult noroc. Câte s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost acel moment!”, povestește românca, ce a realizat tranzacții de peste 5 miliarde de dolari în cei șase ani de când se află la fondul de investiții Naspers.

Cristina Berta Jones nu și-a dorit de mică să fie investitor, ci se vedea medic, iar dacă anumiți profesori ai Colegiului Național Bănățean din Timișoara ar fi acționat diferit, cu siguranță că viața româncei ar fi fost alta, spune ea privind în urmă. A plecat la jumătatea clasei a XI-a în Statele Unite ale Americii, cu o bursă din partea fundației Soros, vreme de șase luni. La întoarcere, a avut parte de o surpriză. „Domnișoară, cât dumneavoastră ați fost în SUA cu așa-zisele studii și v-ați distrat, noi aici am făcut carte. Cum vă închipuți dumneavoastră că vă întoarceți și noi vă trecem în următorul an?”, a fost sentința dată de profesori, povestește acum. Îmbrăcată simplu, cu o rochie neagră elegantă, Cristina Berta Jones vorbește cumpătat căutându-și cuvintele românești, pe care le folosește mai rar, acum, în viața de zi cu zi. Are vocea ușor răgușită și când vorbește despre trecut se uită în sus, apoi revine cu privirea asupra mea.

Lovindu-se de ideile obtuze ale profesorilor din liceu, tânăra s-a văzut nevoită să se întoarcă în SUA. „Nu plănuiam să mă întorc imediat, dar profesorii nu mi-au lăsat nicio alternativă. Nu mi-au închis clasa a XI-a și nu mă lăsau să trec în clasa a XII-a”, povestește ea. Mai mult de atât, în America nu putea continua în sistemul public deoarece nu avea destule credite pentru a i se putea echivala studiile „și până la urmă am primit o bursă la o școală privată și am terminat acolo”. Așadar, profesorii din România i-au forțat mâna și Cristina Berta Jones a fost nevoită să învețe într-o țară străină, fără familie și fără prea mulți bani. „Am fost singură, nu aveam niciun ban. În primele șase luni Fundația Soros mi-a dat 50 de dolari pe lună, bani de buzunar”, mărturisește ea. Povestește că a stat în SUA, la o familie de americani cu trei copii; acestora, spune românca, „le plăcea să cunoască oameni din altă lume, altă cultură”.

Odată absolvit liceul, a aplicat la „toate universitățile care ofereau bursă” și a fost acceptată la Middlebury College, unde a studiat matematică și științele economice. Și-a dat seama că medicina, pe care voia să o studieze în România nu era, totuși, un domeniu care să o pasioneze și „când m-am găsit într-un loc unde îmi puteam reexamina planurile și pasiunile, m-am gândit la business”.

Bursa obținută la facultate îi ajungea pentru cheltuielile legate de școală, dar a fost nevoie să se și angajeze, inițial în campusul facultății, pe un post de fundraising. „Dădeam telefoane pe la alumni care au terminat colegiul respectiv și încercam să obțin donații. Căutam informații despre companiile lui X și Y ca să ne dăm seama cam cât de bine o duce și cam cât de mare era donația pe care o ceream pentru colegiu”, descrie ea activitatea de atunci. Era un loc de muncă bine plătit, spune ea, iar experiența de atunci s-a dovedit folositoare și în cariera pe care și-a construit-o ulterior.

Cât de mari sunt diferențele dintre sistemul de învățământ din Statele Unite ale Americii și cel european, sau, mai bine, cel românesc? „Au fost două momente când mi-am dat seama că tot ceea ce mă făcea pe mine un student bun în România nu era destul pentru State”, spune ea. Primul moment a fost la liceu, când eseul de la ora de engleză i-a fost înapoiat înroșit, profesorul atrăgându-i atenția că nu-și exprima gândurile în legătură cu subiectul, ci doar relata ce fusese învățată. „A fost un șoc. Tu vrei să afli ce gândesc eu?” Al doilea moment a fost în primul an la Harvard, când s-a văzut nevoită să vorbească în public și să înfrunte direct disconfortul de a vorbi în fața a zeci sau sute de oameni.

După absolvirea facultății, prima slujbă obținută a fost în cadrul unei firme tradiționale de consultanță din Washington DC, unde a lucrat doar șase luni, deoarece voia să fie implicată în noul domeniu, pe atunci, numit internet. Așa că a renunțat și s-a angajat la un start-up numit Mainspring ce făcea planuri de business și alte ghiduri (financiare, de comunicare etc). Compania s-a listat la bursă în iulie 2000, iar spre finalul aceluiași an a fost preluată de către IBM. Mulți dintre angajații start-up-ului nu au erau mulțumiți deoarece nu „mai făceam chestii cool”. Nici românca nu a fost mulțumită după achiziție și, spune ea, poate ar fi plecat dacă nu era o persoană care să-i atragă atenția asupra perspectivei. „Am avut un șef care mi-a spus că am două posibilități: fie plec, fie stau și învăț ceva de la oamenii ăștia, apoi oricum plec la MBA”, povestește Cristina Berta Jones. A făcut întocmai și o vreme a fost umbra unui om de la vânzări din cadrul IBM „care făcea tranzacții mari, de zeci de milioane de dolari”; așa a dobândit experiență în vânzări. „Am multă apreciere pentru oricine are talentul de a vinde ceva. A fost o experiență extraordinară. Dacă n-ar fi fost sfatul acela, probabil că aș fi dat cu piciorul aceste oportunități și aș fi plecat”, mărturisește ea luând o gură de cafea.