Povestea românului care visa să devină istoric, arheolog sau cercetător, însă în urmă cu 18 ani a ales o altă cale prin care face milioane de euro
Visa să devină istoric, arheolog sau cercetător, însă în urmă cu 18 ani a ales calea antreprenoriatului în industria de tehnologie. Ce planuri are în continuare Bogdan Florea, fondator și co-CEO al companiei locale Connections Consult, specializată în furnizarea de…
Visa să devină istoric, arheolog sau cercetător, însă în urmă cu 18 ani a ales calea antreprenoriatului în industria de tehnologie. Ce planuri are în continuare Bogdan Florea, fondator și co-CEO al companiei locale Connections Consult, specializată în furnizarea de soluții software și servicii IT?
Mi-ar fi plăcut să fiu istoric. Știu că nu are nicio legătură cu ceea ce fac acum, dar studiul istoriei m-a pasionat întotdeauna. Istoric, arheolog, cercetător în domenii conexe, toate sunt meserii la care am visat la un moment dat, în copilărie. Mi-am dorit să construiesc și să experimentez, însă viața m-a adus aici, a fost o parte noroc și o parte perseverență”, își începe povestea Bogdan Florea, fondator și co-CEO al Connections Consult, companie specializată în furnizarea de soluții software și servicii IT, cu venituri consolidate în valoare de peste 11,7 mil. euro (58,46 mil. lei) în 2022, în creștere cu 48% față de anul precedent.
Absolvent al Facultății de Inginerie în limbi străine din cadrul Universității Politehnica din București și masterand al Universității de Economie și Afaceri din Viena, Bogdan Florea și-a început cariera în cadrul Motorola – unde a ocupat funcția de dezvoltator de software, alăturându-se ulterior echipei Freescale (actualul NXP). În 2005, în paralel cu jobul, a decis să deschidă firma Connections Consult, companie poziționată pe piață ca furnizor de servicii IT precum reparații, infrastructură IT, rețelistică și ulterior dezvoltare de software. Doi ani mai târziu, mai exact în 2007, pe măsură ce compania pe care o fondase începuse să crească, iar pe piața de suport IT și outsourcing apăreau tot mai multe oportunități de dezvoltare, a decis să renunțe la locul său de muncă și să se dedice full-time noului business. „Am pornit la drum cu o serie de clienți din industria de energie, asigurări sau banking, iar în timp am ajuns diversificăm portofoliul și către sectoare precum FMCG, transporturi sau IT. În ultimii 10 ani, am deservit un număr de peste 100 de clienți, din care 30% sunt companii din Fortune 100. În portofoliul Connections se regăsesc clienți din patru regiuni: Europa (Belgia, Franța, Elveția, Polonia, Ungaria, Turcia, Țările de Jos, Marea Britanie, Germania), America de Nord (SUA), Orientul Mijlociu (Arabia Saudită, Liban) și Asia (Vietnam, India). Căutăm clienți cu nevoi complexe, ceea ce ne îngustează aria de selecție în zona entităților guvernamentale sau în cea a companiilor multinaționale din industria serviciilor financiare și din cea a utilităților”, spune el.
Din 2005, anul în care a luat naștere Connections Consult, compania românească și-a extins și diversificat activitatea, însă piața locală a rămas și în prezent cea care generează cea mai mare parte din cifra de afaceri a companiei. „În 2022, România a adus aproximativ 70% din venituri. Sperăm să creștem, în următorii ani, ponderea cifrei de afaceri provenită din piețe externe. Practic, România este, în continuare, cel mai mare contribuitor la cifra de afaceri a grupului și, probabil, va rămâne așa în 2023 și 2024. De asemenea, avem Statele Unite ale Americii și Germania ca piețe semnificative.”
Carte de vizită
Bogdan Florea (44 ani), fondator și co-CEO, Connections Consult
1. A absolvit Facultatea de Inginerie în limbi străine din cadrul Universității Politehnica din București și a urmat un master la Universitatea de Economie și Afaceri din Viena;
2. Ulterior, a început să lucreze ca dezvoltator de software pentru Motorola și apoi pentru compania Freescale (actualul NXP);
3. În 2005, în paralel cu jobul de la acea vreme, Bogdan Florea a înființat firma Connections Consult, care oferea aceleași servicii de dezvoltare software ca și în prezent, însă pentru clienți mai mici;
4. Doi ani mai târziu, pe măsură ce compania a început să crească iar pe piața de suport IT și outsourcing apăreau tot mai multe oportunități de dezvoltare, el a renunțat la locul de muncă și a devenit antreprenor full-time;
5. Între 2019 și 2022, Bogdan Florea a fost vicepreședinte al ANIS (Asociația Patronala a Industriei de Software si Servicii);
Businessul, privit în ansamblu. Bogdan Florea nu este adeptul nișării, după cum spune chiar el, ci mai degrabă al diversificării, fiind de părere că potențialul de creștere al Connections, dar și al altor firme românești de tehnologie, este enorm, mai ales în zone precum Europa de Vest sau Statele Unite. Începând cu anul 2013, activitatea companiei românești, care acum funcționează cu o echipă de 400 de angajați, din care 234 activi pe plan local, a fost împărțită în trei divizii – servicii de ITO (IT outsourcing) și BPO (business process outsourcing), precum și servicii de integrare a sistemelor IT, iar din septembrie 2021 Connections Consult s-a listat pe piața AeRo a Bursei de Valori București, fiind tranzacționată cu simbolul CC. „Avem centre de livrare în Bulgaria și Serbia, dar și birouri de vânzări în SUA, Marea Britanie și Germania. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand.”
Connections Consult a înregistrat o creștere de aproximativ 48% a veniturilor consolidate la finalul anului 2022 față de anul 2021 – depășind astfel pragul de 11,7 mil. euro, pe fondul noilor proiecte derulate în cadrul liniilor de servicii de software și RPA, precum și al creșterii volumului de servicii de consultanță software și outsourcing oferite în cadrul Outsourcing Support Services SRL și Brusch Services SRL. Cât despre anul curent, Florea spune că a început mult mai bine decât se așteptaa, dat fiind contextul economic global. „Sperăm la un 2023 peste estimările inițiale. Estimăm că vom încheia anul 2023 cu o cifră de afaceri de 15 milioane de euro – plus 28% față de 2022.”
Potrivit lui, predicțiile pe termen mediu și lung sunt de bun augur, iar evoluția companiei – atât din punct de vedere financiar, cât și la nivel de dezvoltare a competențelor – se bazează pe finalizarea acestor proiecte. „Lucrările complexe, precum ECRIS (Ministerul Justiției) sau POSF (ANRE), au marele avantaj de a oferi un cadru general propice atragerii de colegi cu calificări înalte și rare, ceea ce creează premisele construcției unor echipe solide și reziliente în jurul lor, în următorii cinci – șapte ani. Ne dorim implicarea și în alte proiecte de genul celor deja menționate și așteptăm să evaluăm următoarele proceduri de atribuire, atunci când vor fi lansate. Pe termen lung, pariem pe un mix de servicii și produse proprii, cum ar fi Contabot (contabilul digital), QuickMerlin (soluția de interpretare a balanțelor contabile, bazată pe AI), Apollo (aplicație de management al proiectelor pentru firmele de consultanță), completate cu produse ale unor furnizori consacrați din piața internațională.”
Compania are, de asemenea, și planuri de recrutare pentru anul în curs. „Planurile de recrutare pentru acest an iau în calcul noile proiecte în care suntem implicați. În 2022 au fost recrutați aproximativ 150 de angajați (luând în calcul și înlocuirile) și ne așteptăm ca până la finalul anului 2023 să ajungem la un număr de 450 de angajați la nivelul grupului Connections. Strategia de resurse umane vizează, în mod natural, un mix între talent și experiență, pe de o parte, și energie și entuziasm pe de altă parte. Ne concentrăm, totuși, în 2023, pe atragerea de expertiză extrem de înaltă, cu care să putem aborda soluții integrate provocatoare și cu impact major. De altfel, 51% dintre angajații și colaboratorii Connections Consult sunt femei”, a mai spus Bogdan Florea.
„Pe termen lung, pariem pe un mix de servicii și produse proprii, cum ar fi Contabot (contabilul digital), QuickMerlin (soluția de interpretare a balanțelor contabile, bazată pe AI), Apollo (aplicație de management al proiectelor pentru firmele de consultanță), completate cu produse ale unor furnizori consacrați din piața internațională.“
Bogdan Florea, fondator și co-CEO, Connections Consult
Un lider eficient: Ajuns la vârsta majoratului în business, antreprenorul spune că un lider bun este un amalgam de intuiție, anticipare, gândire critică, empatie și simț al delegării, al încurajării autonomiei și al smereniei. Iar în echipă caută să aducă oameni „perseverenți, deschiși la nou și responsabili”.
În ceea ce privește agenda sa zilnică, el își începe programul cu diferite ședințe – cât mai scurte și mai eficiente, având în vedere că politica companiei pe care o conduce rămâne fidelă modului de lucru hibrid. „Agenda zilnică înseamnă ședințe, discuții de strategie cu colegii, discuții cu clienții – actuali și potențiali – toate sunt parte din programul meu zilnic. Încerc să îmi găsesc timp să citesc – chiar dacă este din ce în ce mai greu – despre orice. Fac sport și petrec timp cu familia, dar din păcate prea puțin.”
Întrebat ce ar schimba la industria în care activează, Bogdan Florea a răspuns că ar aduce schimbări nu doar în industria de IT&C, ci în societate în general. „Aș schimba tendința abruptă și cred eu ireversibilă, către forme fără fond, superficialitate și cultul nonvalorilor.”
