Povestea românului care s-a săturat să muncească în corporație și a plecat de unul singur în jurul lumii

După aproape 15 ani de muncă în multinaționale, Alexandru Cristea s-a trezit într-o dimineață și a zis stop. Nu mai vrea să fie un simplu număr într-o companie. A renunțat la job și a decis să hoinărească prin lume fără să știe ce va face după aceea.

“Mi se pare fabulos să poți să faci asta, noi, restul muritorilor cu rate, citim doar în reviste de asemenea cazuri. Nu este vorba de un director care are resurse de sute de mii de euro să facă asta, este un om obișnuit, ca noi toți, care arată cum să te regăsești pe tine și să îți regăsești pasiunea de a trăi, după ce ai făcut zeci de închideri la o multinațională, toate cu termene foarte strânse, și ai nervii întinși la maximum deși ai doar 35 de ani.“ Spusele lui Robert, un tânăr cu aproape două decenii de experiență în clădirile din sticlă și oțel din București, sunt reprezentative pentru câteva zeci de mii de specialiști educați de mediul corporatist să pună cariera pe primul plan, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la timpul liber și să se ghideze zilnic după proceduri uneori discutabile.

Deși poate va fi judecat de foștii săi colegi de pluton, Alex a înțeles după 15 ani că nu acesta este scopul vieții lui. Nici politicile de resurse umane, nici sala de sport, nici biroul ad-aptat generației Y, nici cafeaua sau fructele gratis și nici team building-urile nu l-au convins că merită să mai continue. „Primul meu salariu la KPMG a fost de cinci milioane și am stat cu el mult timp.“

Ca orice poveste a unui absolvent de ASE, cea a lui Alex Cristea începe în Big Four, unde și-a făcut ucenicia, și continuă apoi la clientul pe care îl audita. După un master în Franța și un an și jumătate la IBM în Canada, s-a întors în țară în 2008 – „am resimțit acolo un robotism acut, acut până la lacrimi, pe care eu ca latin nu puteam să îl suport“ – și a lucrat alți șase ani pentru Germanos ca financial controller. Ajuns la 35 de ani, Alex a privit ecusonul magnetic pe care îl purta zilnic și poziția sa în organigrama companiei și și-a spus că poate fi mai mult decât un număr.

„Am ajuns într-o rutină. Jobul este OK, dar fac niște rapoarte despre activitatea internă a companiei și despre marjele de profit pe fiecare produs de care m-am plictisit până peste cap. Sunt a 3351-a bucățică din ceva. Nimic creativ. Am simțit nevoia să scap.“ Din spatele monitorului situat în clădirea din oțel și sticlă de la Piața Presei din București, Alex Cristea s-a refugiat în poveștile ghizilor turistici, despre care spune că au meseria ideală, și a decis să ia lumea la picior, punându-și la bătaie toate economiile. Programul de la nouă la șapte și sutele de fișiere Excel completate zilnic nu l-au lăsat să se bucure de cei mai frumoși ani ai vieții. Și-a cumpărat biletul de avion doar dus către Manila, Filipine, și-a depus demisia în fața șefului și a spus stop. Nu caută lux, nici confort prea mare și este dispus să doarmă pe canapelele prietenilor din întreaga lume care l-au vizitat anterior.

Prima escapadă: trei luni în Asia. Și-a pregătit 3.000 de euro pentru traseul său și a decis să facă și un împrumut pentru a-și pune în aplicare planul. A plecat în 12 februarie și a început cu stângul. „Am vrut aventură și am avut parte de ea. Am descoperit că de pe cardul meu bancar pe contul de euro au fost făcute tranzacții frauduloase în valoare de câteva mii de euro. Tranzacțiile au fost făcute începând cu data când eu eram în avion între București și Manila. Am decis să nu mă las înfrânt de această situație și să continuu așa cum mi-am planificat inițial. Va fi mai greu pentru că am o sumă fixă în cash. Deci aventura va fi și mai palpitantă.“

CONTINUAREA ÎN PAGINA URMĂTOARE –>>