Povestea românului care în timpul pandemie a început o afacere dintr-o pasiune transmisă de tatăl său
Pentru Gabriel Obîrsan, Abruel Jewelry este proiectul de suflet pe care l-a început în pandemie, valorificând o pasiune moștenită de la tatăl său și totuși niciodată exploatată. Ce a început ca o formă de petrecere a unui timp liber suplimentar…
Pentru Gabriel Obîrsan, Abruel Jewelry este proiectul de suflet pe care l-a început în pandemie, valorificând o pasiune moștenită de la tatăl său și totuși niciodată exploatată. Ce a început ca o formă de petrecere a unui timp liber suplimentar s-a transformat într-o afacere serioasă, care l-a purtat la târguri și care l-a adus în fața a numeroși cumpărători.
A practicat atletismul de la o vârstă fragedă, apoi a absolvit Academia de Educație Fizică și Sport și lucrează în continuare în domeniul sportiv și al recuperării fizice. Când pandemia i-a dat un răgaz neașteptat, și-a amintit însă de o altă pasiune ținută până atunci „în sertar”. „Aplecarea pentru zona aceasta a creației artistice am moștenit-o cel mai probabil de la tatăl meu, al cărui hobby era să creeze tot felul de obiecte din metal, de la obiecte funcționale la cele cu conotație exclusiv estetică. Din păcate, pe tatăl meu l-am pierdut în adolescență, așa că, fără să-mi dau seama, am continuat această pasiune pentru bricolaje diverse, cel mai probabil ca o prelungire a conexiunii cu el”, povestește Gabriel Obîrsan.
A lucrat de-a lungul timpului, pentru propria bucurie, în lemn, textile, ceramică sau metal, iar uneori și picta obiectele pe care le crea. Făcea totul pentru el însuși sau pentru prieteni, fără nicio altă așteptare. „În pandemie însă am început să lucrez mai serios, am avut mai mult timp și o încurajare constantă din partea partenerei mele de viață. Când ne-am cunoscut, ea era o veritabilă colecționară de bijuterii, fiecare inel sau pereche de cercei simboliza o legătură cu un loc, o vacanță, o întâmplare. Pentru ea am creat primele bijuterii și curând am început să primesc comenzi din cercul nostru de prieteni.”
De la început s-a inspirat din dragostea lui pentru arhitectura interbelică și pentru simbolurile populare românești. Tot colecționa de prin anticariate cărți ce conțineau modele de cusături specifice portului tradițional și îl fascina simbolistica lor, așa că prima colecție de bijuterii semnată Abruel s-a numit chiar „Simboluri românești” și a explorat modele cunoscute ale iilor românești: păsările, mâinile în șold, sfădițele sau simboluri stilizate ale plantelor de leac. Cât despre denumirea Abruel, Gabriel explică pentru curioși că este un nume alternativ al Arhanghelului Gabriel, cel al cărui nume îl poartă, un mesager luminos despre care crede că îl călăuzește în viață. „Acum lucrez la o colecție inspirată din elemente de design și arhitectură ale caselor vechi bucureștene și curând voi avea o mică hartă a orașului reprezentată prin bijuterii: fiecare cercel face trimitere la o adresă, o poveste a unei case, o microistorie din viața orașului.”

Prețurile, în funcție de complexitatea piesei, sunt cuprinse între 100 și 300 de lei.

Gabriel este singurul angajat din businessul Abruel, unul care lucrează de plăcere, atunci când timpul îi permite. De obicei, își vinde produsele la târguri sau online, pe paginile de Facebook și Instagram ale proiectului. Lucrează exclusiv în alamă, iar prețurile, în funcție de complexitatea piesei, sunt cuprinse între 100 și 300 de lei. Investiția în proiect a fost treptată, pentru că a lucrat la început în camera copilăriei sale, în apartamentul mamei. Apoi, când lucrurile s-au extins dincolo de cercul de prieteni, a închiriat un mic spațiu la demisolul unei case de pe strada pe care locuiește. Este foarte aproape de casă și poate lucra oricând are timp, uneori la ore târzii. Ca orice artist. „Am investit pe măsură ce mi se confirma că bijuteriile mele erau cerute. La început lucram cu ustensile foarte rudimentare: un ciocan, o pilă, o menghină veche a tatălui meu, diverse instrumente pe care le dețineam dinainte. Apoi am început să-mi cumpăr câteva ustensile mai comode, dar adevărul este că bijuteria pe care o fac eu necesită doar multă răbdare, nu sunt necesare prea multe ustensile.”
De anul trecut, fondatorul Abruel a început să-și comande cutii și ambalaje mai elegante și în ele a investit puțin mai mult. Până atunci, el era cel care realiza și cutiile, și plicurile de livrare, dar îi lua prea mult timp și uneori nu erau foarte sigure pentru transport. Inclusiv logoul și l-a desenat singur, așa că brandul este definiția clară a unei afaceri de la zero, pe cont propriu. „În 2023 mi-am creat un PFA și am fost la primul meu târg, cel organizat de Fundația Calea Victoriei, unde am primit o invitație generoasă din partea Sandrei Ecobescu (membru fondator și președintele fundației – n. red.). Anul trecut a fost primul în care m-am ocupat constant de acest proiect și am terminat pe breakeven, adică am câștigat doar cât să-mi acopăr investiția.”
Anul acesta, Abruel a participat la două târguri la Cluj-Napoca, organizate de Iarmaroc, și la Mezanin Market, de la Palatul Universul din București. Anul se conturează ca fiind unul cu potențial de a genera un mic profit, dar Gabriel spune că nu vede acest proiect doar în termeni de profit și pierdere financiară, ci pune în balanță și alte aspecte: avantajul de a face ceva ce îl pasionează, faptul că își poate exersa creativitatea, plăcerea de a vedea oameni care se bucură sincer de creațiile sale.

„Acum lucrez la o colecție inspirată din elemente de design și arhitectură ale caselor vechi bucureștene și curând voi avea o mică hartă a orașului reprezentată prin bijuterii: fiecare cercel face trimitere la o adresă, o poveste a unei case, o microistorie din viața orașului.“ – Gabriel Obîrsan, fondatorul Abruel Jewelry
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât și vechile generații de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susținut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiți mai jos o selecție de businessuri pornite de la zero și mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Kastane – cafenea (Târgoviște)
Fondatori: Ana Maria și Samuel Ivanciu
Investiție inițială: peste 80.000 de euro
Prezență: Târgoviște

Peaky Burgers – autorulotă cu burgeri (București)
Fondatori: Ana Maria și Adrian Stancu
Investiție inițială: 15.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru 2024: 400.000 de euro
Prezență: zona Eroilor din București, lângă metrou

Coniferis Retreat – cazare tip tiny house (jud. Bihor)
Fondatori: Steliana Petriș și Dan Ghiță
Investiție inițială: 150.000 de euro
Cifră de afaceri în 2023: 85.0000 de euro
Prezență: Munții Apuseni

Sofiami – editură de cărți pentru copii (București)
Fondatoare: Oana Bucur
Investiții: 50.000 de euro
Prezență: online (pe site-ul propriu, eMag, librarie.net), în librăriile Cărturești și Libris, în BebeTei și la Opera Comică pentru Copii

Yves Anais – brand de accesorii și poșete din lemn (București)
Fondatoare: Adriana Man
Investiție inițială: 500 de euro
Prezență: online, într-un concept store din mallul Băneasa și pe platforma de designeri români Band of Creators
ZF și Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Intrați pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero și descoperiți universul de companii create de micii antreprenori.
