Home Imobiliare Povestea româncei care vinde cele mai sc...
Imobiliare

Povestea româncei care vinde cele mai scumpe apartamente din România

„Mă regăsesc în ideea că un lider adevărat inspiră, creează siguranță și nu se teme să fie vulnerabil”

Povestea româncei care vinde cele mai scumpe apartamente din România
Povestea româncei care vinde cele mai scumpe apartamente din România · Foto: Business Magazin

…spune Beatrice Dumitrașcu, CEO al Residential Division, One United Properties, principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România. Potrivit interviului acordat în catalogul 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, pentru ea, leadershipul nu înseamnă doar viziune și strategie, ci și autenticitate, curaj și grijă reală față de oa-meni.

Beatrice Dumitrașcu este unul dintre profesioniștii cu cea mai vastă experiență de pe piața de real es-tate din România. Backgroundul său include nume importante din domeniu, iar în prezent este asociat cu cel mai activ și puternic dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, mixte și de birouri, One United Properties. Cu o carieră de peste 20 de ani în vânzări și marketing, Beatrice și-a dedicat ul-timii 19 ani industriei imobiliare, devenind un nume reper în rândul specialiștilor din domeniu. În 2013 s-a alăturat companiei One United Properties, mai întâi ca manager de vânzări, iar în prezent este CEO Res-idential Division. Care sunt valorile ce o ghidează în acest rol?

Care este citatul cheie care îți definește viziunea profesională sau personală? Cum te motivează acesta în activitatea zilnică?

„Succesul nu este despre noroc, ci despre viziune, muncă și perseverență.”

Acest citat mă ghidează în activitatea mea de zi cu zi. Într-un domeniu dinamic precum cel imobiliar, cred că viziunea pe termen lung și capacitatea de adaptare sunt calități esențiale. Nu aștept niciodată ca oportunitățile să apară – le creez prin strategie, acțiune, muncă și viziune.

Cum arată „imaginea centrală” de pe vision boardul tău? Ce simbolizează aceasta pentru tine și ce rol joacă în drumul tău profesional și personal?

Imaginea centrală de pe vision boardul meu este un skyline modern, cu proiecte arhitecturale emblem-atice. Desigur, reflectă activitatea mea profesională, dar pentru mine înseamnă mai mult: simbolizează impactul concret pe care îl am în dezvoltarea urbană și în crearea unor comunități premium. Este despre viziune, inovație și progres – valori pe care le integrez în fiecare decizie.

Care sunt cele mai importante trei obiective pe care ți le-ai propus pentru următorii cinci ani în business și în viața personală?

Îmi doresc, împreună cu echipa mea, să consolidăm poziția One United Properties ca lider pe piața pre-mium de real estate din România și dincolo de ea. Vreau să dezvoltăm un model sustenabil de business, să contribuim la construirea unor comunități și la creșterea Bucureștiului ca oraș relevant în Europa. Personal, îmi doresc să păstrez echilibrul între viața profesională și cea personală, continuând să evolu-ez ca lider și mentor.

Ce te inspiră cel mai mult atunci când iei decizii importante pentru compania pe care o conduci? Ex-istă un moment definitoriu sau o persoană care ți-a influențat stilul de leadership?

Mă inspiră ideea de a crea ceva durabil și valoros. Un moment definitoriu a fost participarea mea la primele negocieri majore – acolo am înțeles cât de mult contează viziunea strategică și cât de profund poate influența o decizie viitorul companiei.

Cum îți folosești influența și leadershipul pentru a genera un impact social sau pentru a susține alte femei în business?

Sunt o susținătoare activă a femeilor în leadership. Ofer mentorat, creez oportunități în echipă și încerc să fiu un exemplu. Cred că, deși performanța nu are gen, femeile pot aduce o valoare unică prin empatie, intuiție și forța lor de a construi echipe solide.

Care este cea mai mare realizare personală de care ești mândră, dincolo de cariera profesională?

Familia mea. Este sursa mea de energie și motivație, iar timpul petrecut cu cei dragi este cel mai valoros lucru pentru mine, indiferent de provocările din carieră.

Cum îți integrezi valorile personale în modul în care conduci echipa sau compania? Există o legătură între pasiunile tale și businessul pe care îl construiești?

Valorile mele personale sunt fundamentul stilului meu de leadership. Cred în respect, empatie și colaborare. Acestea se regăsesc în modul în care conduc echipa și în modul în care construiesc relațiile profesionale. Pasiunile mele – de la grija pentru oameni la dorința de a construi ceva cu sens – se re-flectă în tot ceea ce fac.

Ce te motivează în fiecare dimineață să mergi mai departe? Este o persoană, o dorință personală sau o aspirație care te conduce?

Mă motivează dorința de a construi ceva durabil și impactul real pe care îl au proiectele mele asupra comunității. Fiecare zi e o nouă oportunitate de a duce mai departe o viziune.

Ce hobby-uri sau activități te ajută să te relaxezi și să îți reîncarci energia pentru a face față provocărilor din business?

Călătoriile, grădinăritul și lectura mă relaxează, dar cel mai mult mă încarcă timpul petrecut cu familia. Acolo îmi regăsesc echilibrul și claritatea.

Care este locul sau activitatea care te inspiră cel mai mult atunci când ai nevoie de o pauză pentru a-ți clarifica viziunea?

Liniștea apei și grădinăritul îmi oferă spațiul necesar pentru reflecție. Mă conectez cu natura și cu mine însămi – și de acolo vin ideile cele mai bune.

Există o carte, un film sau o piesă de artă care te-a influențat profund și care reflectă valorile sau vi-ziunea ta? Dacă da, de ce?

Cartea „Dare to Lead” de Brené Brown m-a inspirat profund. Îmi place abordarea ei despre curaj, empa-tie și leadership autentic. Mă regăsesc în ideea că un lider adevărat inspiră, creează siguranță și nu se teme să fie vulnerabil.

Dacă ai putea să înveți o nouă abilitate sau să explorezi un nou hobby, ce ai alege și de ce?

Am urmat deja o școală de coaching și sunt coach acreditat, dar mi-ar plăcea să explorez și mai mult acest domeniu. Cred că leadershipul înseamnă și capacitatea de a-i ghida pe ceilalți să-și atingă po-tențialul maxim.    

Ce loc din lume te inspiră cel mai mult și de ce? Există o destinație pe care visezi să o vizitezi în viitor? 

Tokyo. Mă inspiră pentru echilibrul perfect între tradiție și inovație – o lecție despre cum poți construi un viitor fără să rupi legătura cu trecutul.

Ce te motivează să continui drumul spre excelență în ciuda provocărilor? Există o valoare sau un principiu personal care îți oferă această putere? 

Cred cu tărie că fiecare obstacol ascunde o oportunitate. Hotărârea, curajul și capacitatea de a învăța din fiecare provocare sunt cele care mă fac să merg mai departe.

BUSINESS Magazin a lansat recent catalogul 100 Cele mai puternice femei din business, ediția 2025. Ne-am propus ca în cadrul ediției de anul acesta a proiectului să punem accentul pe conceptul Vision Board, un instrument utilizat de liderii din întreaga lume pentru a-și vizualiza obiectivele și aspirațiile. Profilul lui Beatrice Dumitrașcu a fost inclus în acest proiect.



Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună