Home Cover story Povestea româncei care i-a scos pe chine...
Cover story

Povestea româncei care i-a scos pe chinezi de pe piață

Și-a dorit o fabrică cu un nume, a cumpărat-o și, după șapte ani de activitate la limita rezistenței pe piața firelor de in și cânepă, ofensiva chinezilor pe piața europeană a dus-o la faliment. A reorganizat activitatea fabricii în trei luni, iar în mai puțin de cinci a devenit lider european pe o nișă la care puțini s-au gândit. I-a scos pe asiatici de pe una din piețele din Europa și a început…

Povestea româncei care i-a scos pe chinezi de pe piață
Povestea româncei care i-a scos pe chinezi de pe piață · Foto: Business Magazin

“În ziua în care am scos Integrata din faliment am fost sunată de președintele unei companii din Lyon care mă invita acolo pentru o discuție. Mai aveam doar 500 de euro după plata tuturor datoriilor, iar la hotelul la care m-au cazat îmi ceruseră 498 de euro pentru o noapte”, își amintește antreprenoarea Doina Cepalis un moment esențial în dezvoltarea companiei Te-Rox Prod, când rămăsese cu doi euro în buzunar într-unul dintre cele mai scumpe orașe din Franța. Președintele companiei Team Tex, una dintre cele mai importante în industria producătoare de scaune auto pentru copii, o chemase atunci pentru negocierea unui posibil contract pentru a salva fabrica de textile din Pașcani de la faliment. Nu a fost primită de președintele companiei, răspunsul a fost: “Îmi pare rău, nu te pot primi”. Motivul invocat de președinte a fost un parteneriat al companiei cu un fond de investiții al unei bănci. Totuși, după ce a fost plimbată prin fabrica din Lyon, Cepalis a obținut întâlnirea care avea să îi ghideze afacerea: “…eu nu sunt croitoreasă, am venit pentru business și dacă președintele companiei nu mă primește în clipa asta, plec, dar va rata o afacere în România”. Doina Cepalis a primit astfel ocazia de a pune pe tapet argumentele unei asocieri cu Integrata Pașcani, recent ieșită din faliment. După ce președintele a observat că antreprenoarea “are caracter” și că “e normală, arată ca o italiancă”, a acceptat discuția cu ea, dar i-a dat un răspuns evaziv: “Încercăm”.

Încercarea s-a concretizat în contracte și în zece utilaje cu care la uzina din Pașcani, care producea inițial produse din in și cânepă, a început să facă centuri de siguranță și huse pentru scaunele auto pentru copii. Cu utilajele franțuzești și în sistem lohn cu Team Tex, Te-Rox Prod a ajuns, în 2007, la o cifră de afaceri de 230.000 de euro, dar în numai cinci ani, în 2012, încasările au urcat amețitor la circa 25 de milioane de euro. Cinci unități de producție, toate răspândite în nordul Moldovei, exporturi în 50 de țări și circa 1.000 de angajați sunt cifrele concrete de pe cartea de vizită a companiei care pe piața locală vinde doar o jumătate de procent din producție, exclusiv prin magazinul online pe care îl are.

Discuțiile corporatiste și ședințele foto nu sunt nici pe departe o rutină în activitatea Doinei Cepalis, care își petrece mai mult timpul în fabricile din zona Moldovei sau negociind cu clienții contractele din afara țării, răspunzând încontinuu la telefoane și noaptea la e-mail-uri în franceză și engleză. Totuși, la gala Business Magazin “Woman in Power”, organizată în luna martie, ea a fost printre personajele care au ieșit în evidență, chiar dacă pe scenă îi făceau concurență o actriță, o prezentatoare, o gimnastă, o femeie politician și alte două doamne din mediul de afaceri românesc.

“Am fost sinceră”, spune ea, referindu-se la povestea legată de cumpărarea fabricii din Paș-cani, care a stârnit zâmbetele celor aflați la eveniment: “I-am spus soțului meu: «Vreau o fabrică», iar a doua zi m-am dus la licitație cu buletinul”. Dar lucrurile nu au fost atât de simple pe cât a reieșit din discuția de pe scenă. “Nu mai vreau să vând gumă de mestecat, pot mai mult”, glumește antreprenoarea, care a intrat în lumea afacerilor conducând un lanț de 37 de magazine alimentare în Roman.

După absolvirea Facultății de Științe Economice din Iași și experiența unor locuri de muncă în contabilitate, a devenit directorul economic al retailerului Moldova SA, care avea circa 200 de angajați. Lanțul de magazine a fost privatizat prin metoda MEBO – revoluționară în acea perioadă, mai ales pentru că avea o procedură complicată – “mi se cerea astăzi la ora șapte un act, iar a doua zi trebuia să îl am”. Privatizarea a fost îngreunată și de diverse interese referitoare la creșterea valorii imobiliarelor, prețurile pentru proprietăți urcând în 1993 de peste opt ori. Boomul imobiliar din acea perioadă i-a adus câștiguri antreprenoarei, dar își amintește că nu se simțea împlinită și era pregătită să facă mai mult. Provenind dintr-o familie de profesori, Doina Cepalis era fascinată de industria interbelică și anticipa momentul venirii “patronilor industriași”, dar și intrarea lanțurilor străine de magazine din țară, care ar fi afectat activitatea din domeniul retailului. În timp ce alți directori se întrebau dacă se mai întorc comuniștii, ea aștepta trecerea spre o societate capitalistă normală, mai ales că “aveam și vârsta potrivită, aveam deja o funcție și eram pe o poziție în care să pot să implementez sisteme noi de transfer de proprietate”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună