Povestea româncei care a construit o afacere la Satu Mare. Ea își vinde produsele în toată lumea și face milioane de euro
100 Cele mai puternice femei din business. Elena Birtoc, Cofondatoare și CEO, Carel Woodworks Cifră de afaceri (2022): 3.533.150 euro Profit net: 314.773 euro Număr de angajați: 66 Biografie: Ambiție, tenacitate și curaj – sunt primele trei cuvinte care o…
100 Cele mai puternice femei din business. Elena Birtoc, Cofondatoare și CEO, Carel Woodworks
Cifră de afaceri (2022): 3.533.150 euro
Profit net: 314.773 euro
Număr de angajați: 66
Biografie:
Ambiție, tenacitate și curaj – sunt primele trei cuvinte care o definesc pe Elena Birtoc, cofondatoare și CEO al Carel Woodworks – producător de mobilier din județul Satu Mare. Povestește că dintotdeauna a crezut în visul său de a construi un business stabil, un brand pe care să-l ducă mai departe în Europa. Atentă la detalii, antreprenoarea nu a renunțat niciodată la strategiile sale de dezvoltare, chiar și în vremuri dificile din punct de vedere economic. În opinia sa, succesul într-un business este strâns legat de succesul din viața personală, fiind important să păstrezi un echilibru între cele două.
► În urmă cu 20 de ani, antreprenoriatul se afla în plină ucenicie, caracterizat de o cultură precară din punct de vedere antreprenorial și managerial, cu o civilizație bancară de asemenea precară, dar compensate cumva de emoția, dorința și nevoia de a visa și a crede în tine. Perspectivele în România erau dintre cele mai bune, puteai începe aproape orice business. Totuși, ca orice pas nou făcut, o firmă avea nevoie încă de pe atunci de toate ingredientele necesare pentru a fi una de calitate. Nu le aveai la îndemână, trebuia să te lupți cu ce ai, să aștepți momente prielnice. Până la urmă, istoria dictează. Iar mediul în care te desfășori determină rezultatul.
► Este adevărat că ne-am adaptat mereu la schimbări, am construit strategii potrivite contextului, pe care uneori chiar a trebuit să le modificăm peste noapte, în funcție de pandemii, de crize economice, de războaie, taxe sau de mentalul colectiv. Azi, am o companie cu o istorie de 23 de ani, am reușit să o construiesc foarte stabilă împreună cu echipa mea și, împreună, ne-am câștigat locul în piață.
► Curajul și entuziasmul de a crea un business vor fi, în continuare, esențiale. Iar curajul este important indiferent de context: curajul de a rezista, de a te ridica, de a spune răspicat cine ești și de unde vii. Viitorul îi va ajuta pe cei creativi și îndrăzneți. Valoarea României de azi este indiscutabil mult mai prețioasă, cultura noastră managerială, civilizația bancară sau mentalul antreprenorial sunt pregătite pentru o dezvoltare fără precedent a capitalului românesc. Azi înțelegem, putem și avem ușile deschise spre o nouă eră a antreprenoriatului românesc.