Povestea omului care a reinventat cafeaua
Ce au în comun producătorul de cafea Illy, cu venituri de 437 de milioane de euro în 2015, și espressorul cu abur, simbol al culturii italiene? Pe inventatorul acestora: Francesco Illy, un maghiar născut și crescut în Timișoara.
Ferencz Illy s-a născut în 1892 în Timișoara, când orașul bănățean făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Rădăcinile sale au fost mixte: tatăl – de naționalitate maghiară, iar mama – de etnie germană. Illy a urmat studii economice la Timișoara, iar după liceu s-a mutat în Viena, unde a lucrat pentru două companii cu sediul în Transilvania până la 22 de ani, când a fost recrutat în armata austro-ungară și a luptat pe aproape fiecare front din Primul Război Mondial.
După război, a rămas cu sora sa la Trieste, în Italia. La sfârșitul anilor 1920, își luase deja un nume cu aer italian – Francesco Illy – și s-a căsătorit cu Vittoria, o localnică, cu care a avut doi copii: Ernesto și Hedda.
Pe tărâmul italian a început și povestea dintre Illy și cafeaua ce avea să-i facă numele cunoscut și peste secole. În primii ani a lucrat cu diverse companii ce se ocupau de vânzarea de cacao și cafea, iar mai apoi s-a orientat către producție și antreprenoriat. În jurul anului 1930, Illy a inventat propria metodă de a menține prospețimea și calitatea cafelei prăjite, astfel încât aceasta să fie transportată în condiții optime către locații îndepărtate, în loc să fie prăjită la destinație. În acest timp, a stabilit chiar și parteneriate cu fabricanții locali de cafea.
Trei ani mai târziu, în 1933, antreprenorul înființează Illycafe, companie care deține titlul de inventator al mașinii automate de cafea, aparat ce funcționează pe bază de abur pasteurizat. „Illetta“, după cum a denumit-o fondatorul său, este de fapt predecesorul espresorului din zilele noastre. Francesco (Ferencz) Illy s-a stins din viață la 1956, la Trieste.
După moartea sa, compania a fost preluată de fiul său, Ernesto, care a trăit până în 2008. Ernesto Illy, chimist de meserie, a moștenit și pasiunea tatălui său pentru espresso; a lucrat într-un laborator de cercetare ce a devenit locul unde au fost descoperite peste 17 invenții și patente în domeniul cafelei, deținute de compania Illy.
Aceste patente ating aspecte variate în domeniul procesării și preparării cafelei. Illy deține trei din cele mai importante șapte inovații din domeniul cafelei din ultimii 100 de ani: tehnica presurizării, sistemul E.S.E – easy serving espresso – și invenția Illetta.
În 2005, CEO și președinte al Illycafe a devenit Andrea Illy, fiul lui Ernesto. Sub conducerea lui, compania s-a extins la nivel global de la 29 de țări la peste 100 de țări, iar veniturile au înregistrat o creștere de peste 130%. Andrea Illy a deținut conducerea companiei până anul trecut, când Massimiliano Pogliani a fost numit CEO, iar Andrea Illy și-a păstrat poziția de președinte. Cea de-a patra generație a familiei Illy a făcut primii pași în implicarea în afacere, fiii lui Andreea Illy – Andrea și Ricardo – având diverse contribuții în strategie, dezvoltare, vânzări sau comunicare. Ultimele date financiare ale firmei arată un venit consolidat de 437 de milioane de euro în 2015, în creștere cu 12% față de anul anterior, și EBITDA de 66,4 milioane de euro, mai mare cu 7% față de 2014.
Espressorul modern este o invenție revendicată de Ungaria, țară care îl promovează pe Illy; steagul cu roșu, alb și verde se află arborat pe clădirea companiei din Trieste. În România, brandul Illy se găsește prin intermediul distribuitorilor și puțini români știu că Francesco Illy s-a născut și și-a petrecut copilăria la Timișoara.