Home Comerț Povestea omului care a creat unul dintre...
Comerț

Povestea omului care a creat unul dintre cele mai iubite și cunoscute produse din lume la vârsta la care mulți se gandesc la pensie. Milioane de oameni le folosesc zi de zi chiar și în România

A pornit pe calea antreprenoriatului la a doua tinerețe, însă a reușit să aibă un succes răsunător. Care este povestea lui Marquis Mills Converse și a brandului de încălțăminte care îi poartă numele? Marquis Mills Converse s-a născut pe 23…

Povestea omului care a creat unul dintre cele mai iubite și cunoscute produse din lume la vârsta la care mulți se gandesc la pensie. Milioane de oameni le folosesc zi de zi chiar și în România
Povestea omului care a creat unul dintre cele mai iubite și cunoscute produse din lume la vârsta la care mulți se gandesc la pensie. Milioane de oameni le folosesc zi de zi chiar și în România · Foto: Business Magazin

A pornit pe calea antreprenoriatului la a doua tinerețe, însă a reușit să aibă un succes răsunător. Care este povestea lui Marquis Mills Converse și a brandului de încălțăminte care îi poartă numele?

Marquis Mills Converse s-a născut pe 23 octombrie 1861, în Lyme, New Hampshire, SUA, în familia lui Peter Mills Converse și a lui Sarah Speare. Despre viața sa anterioară lansării unuia dintre cele mai cunoscute branduri de încălțăminte din lume nu se știu multe. La vârsta de 47 de ani, în timp ce lucra ca manager la o firmă producătoare de încălțăminte, el a deschis, în februarie 1908, Converse Rubber Shoe Company, în Malden, Massachusetts. Compania producea încălțăminte de zi cu zi, cu talpă de cauciuc. O bornă importantă din istoria Converse a fost atinsă în 1915, când businessul a început să producă încălțăminte pentru atletism, la doi ani distanță lansând pe piață și Converse All-Star, o linie de pantofi de baschet care avea să devină brandul iconic al companiei.

În 1923, cu prilejul unei vizite pe care cunoscutul baschetbalist Charles H. „Chuck” Taylor a făcut-o într-unul dintre magazinele Converse pentru a găsi un model de încălțăminte mai comod, antreprenorul a profitat de ocazie și i-a oferit oportunitatea de a deveni ambasador al brandului, punând astfel bazele unui lung parteneriat. Odată cu intrarea Statelor Unite în Al Doilea Război Mondial în 1941, compania a început să producă echipament pentru armată, reluând producția de încălțăminte sportivă abia după încheierea războiului. În anii ’70, Converse a achiziționat unul dintre cei mai mari competitori la acea vreme, PF Flyers, de la B. F. Goodrich.

Acest lucru l-a ajutat să preia monopolul pieței americane de încălțăminte, pe care l-a pierdut însă după ce competitori mai „tineri”, precum Puma, Adidas și Nike, au câștigat interesul publicului. Iar când Reebok a introdus un nou design și o nouă tehnologie în lumea sportului, Converse a pierdut și statutul de partener oficial al Asociației Naționale de Baschet (NBA). Fondatorul a fost căsătorit cu Frieda Converse și a avut trei copii, Frieda, Harold și John Kendrick. A murit în anul 1931. În iulie 2003, Nike a plătit 309 milioane de dolari pentru Converse. În prezent, Nike, în portofoliul căreia se află brandul, are un număr de 75.400 de angajați

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună