Povestea omului care a creat una dintre cele mai mari companii auto din lume
William Durant a fost un pionier în industria automotive din Statele Unite și a creat General Motors alături de Samuel Mclaughlin și Chevrolet alături de Louis Chevrolet; este responsabil pentru introducerea sistemului cu mai multe mărci auto sub un singur…
William Durant a fost un pionier în industria automotive din Statele Unite și a creat General Motors alături de Samuel Mclaughlin și Chevrolet alături de Louis Chevrolet; este responsabil pentru introducerea sistemului cu mai multe mărci auto sub un singur brand.
Durant s-a născut pe 8 decembrie 1861 într-o familie bogată cu origini franțuzești din Boston, Massachusetts. A renunțat la liceu pentru a lucra în afacerea cu cherestea a bunicului său, apoi a vândut țigări pentru o companie din Flint, Michigan, iar apoi a ales comerțul cu trăsuri. În 1886 a fondat Flint Road Cart Company și a transformat un capital de început de 2.000 de dolari într-o afacere de 2 milioane de dolari, vânzând produse la nivel mondial.
Până în 1890 afacerea a devenit producătorul numărul unul de trăsuri din lume. Până la automobile nu a mai fost decât un pas. Totuși, inițial Durant era foarte sceptic în legătură cu mașinile și era de părere că erau prea zgomotoase, murdare și periculoase și nu-și lăsa fiica să meargă cu automobilul. Totuși în 1904 Durant a cumpărat pachetul de control de la Buick Motor Company, care vânduse doar 34 de mașini. Durant și-a folosit șarmul și abilitatea de persuasiune și a reușit să intre cu Buick la salonul auto de la New York, unde a obținut 1.108 de comenzi.
William Durant a fondat General Motors alături de Samuel McLaughlin pe 16 septembrie 1908, iar în același an compania a cumpărat Buick și Oldsmobile; la doar un an distanță Durant a mai achiziționat Cadillac și Oakland (Pontiac) și alți producători de piese. La momentul respectiv, pe piața automobilelor din Statele Unite erau peste 40 de producători mici de mașini, iar mulți dintre ei abia dacă produceau câteva exemplare pe an.
Durant a văzut cu ochi buni unirea mai multor producători sub o singură umbrelă, oferind mașini pentru toate gusturile și buzunarele, spre deosebire de Henry Ford, care ar fi zis că „orice client poate alege orice culoare pentru mașina sa Ford atâta timp cât această culoare este negru“. Durant a demarat o veritabilă campanie de achiziții și a reunit 30 de companii sub numele de GM. Într-un final, în 1911 consiliul de administrație l-a forțat pe Durant să plece deoarece considera că acesta cheltuiește prea mult.
Cu toate astea, Durant nu a părăsit industria și a fondat în 1910 alături de Louis Chevrolet compania producătoare de automobile Chevrolet, cu o finanțare de la prietenul său McLaughlin. În 1914, cei doi s-au certat și Durant a cumpărat acțiunile lui Chevrolet. Vânzările au mers bine, iar Durant a strâns destui bani încât să reia controlul General Motors, devenind președintele companiei în 1916, dar în 1920 a pierdut din nou controlul. În timpul acestui mandat, Chevrolet a fost achiziționat de către GM.
De-a lungul vieții, Durant nu a mai revenit la General Motors; în schimb a înființat o altă companie, Durant Motors, în oglinda General Motors, oferind automobile diverse, sub mărci diferite. Nu a putut replica succesul: venirea crizei din anii ’30 a fost fatală companiei, care a falimentat în 1933.
Pe 29 octombrie 1929, pentru a demonstra că bursa de la New York este sănătoasă, William Durant și alți oameni de afaceri au cumpărat multe acțiuni sperând să oprească hemoragia. Nu a reușit, iar în 1936, la 75 de ani, bătrânul Durant era falimentar. Avea să mai trăiască până în 1947, administrând o sală de bowling și vânzând burgeri.
„CIVILIZAȚIA ÎNCEPE CU ORDINEA, CREȘTE CU LIBERTATEA ȘI MOARE CU HAOSUL“