Povestea omului care a construit o afacere de miliarde datorită unora dintre cele mai de bază lucruri din lume, de care orice om are nevoie zilnic
Fondată în 1994 de Mark Rosenzweig, compania SharkNinja s-a transformat într-un jucător global în domeniul aparatelor și electronicelor mici pentru casă, cu două branduri vedetă – Shark (aspiratoare & curățare) și Ninja (aparate de bucătărie). În prezent, SharkNinja declară vânzări nete…
Fondată în 1994 de Mark Rosenzweig, compania SharkNinja s-a transformat într-un jucător global în domeniul aparatelor și electronicelor mici pentru casă, cu două branduri vedetă – Shark (aspiratoare & curățare) și Ninja (aparate de bucătărie). În prezent, SharkNinja declară vânzări nete de peste 5,5 miliarde de dolari și deține mai mult de 5.200 de brevete în întreaga lume.
Mark Rosenzweig face parte din categoria rară a fondatorilor care au construit un imperiu global dintr-o misiune aparent simplă: curățenie și gătit – dar făcute altfel. Povestea SharkNinja, companie evaluată astăzi la miliarde de dolari, începe în 1994, într-o familie cu tradiție industrială și cu un tânăr care refuza ideea că electrocasnicele trebuie să fie doar „instrumente funcționale”. Rosenzweig credea că pot fi inovate radical, transformate în produse care rezolvă probleme reale și fac viața mai ușoară. Mark Rosenzweig s-a născut în Montréal, Canada, într-o familie cu experiență de generații în domeniul mașinilor de cusut și al aparaturii pentru textile, potrivit platformei Medium.
După ce a absolvit Universitatea din Pennsylvania în 1991, cu o dublă specializare, în Psihologie și Economie (Wharton), a experimentat o scurtă perioadă în industria divertismentului. În 1994, a decis să se alăture afacerii de familie – însă nu pentru a continua modelul vechi, ci pentru a-l transforma. „Nu facem lucruri obișnuite. Ne mișcăm repede, gândim mare și depășim limitele – pentru că așa apar lucrurile extraordinare”, afirma el mai târziu (potrivit careers.sharkninja.com).
Din această filosofie s-a născut Euro-Pro Operating LLC, denumirea inițială a companiei care avea să devină SharkNinja. La început, portofoliul includea sisteme de călcat din Italia, prese de abur, mașini de cusut și aparate de procesare a alimentelor. Dar Rosenzweig nu era interesat să importe sau să vândă doar produse tradiționale. El voia să schimbe complet modul în care consumatorii se raportează la curățenie și gătit. „După o curățare cu adevărat bună, un copil ar trebui să poată merge desculț pe podea, fără toxine”, spunea el (potrivit markrosenzweig.com).
Această frază – simplă, dar radicală – a devenit baza întregii sale strategii de inovație. Vânzările cresc rapid: aproximativ 100 de milioane de dolari în anul 2000 și 250 de milioane în 2003. În același an, compania își mută sediul în Needham, Massachusetts, pregătind o expansiune accelerată. Momentul de cotitură vine în 2007, când Rosenzweig lansează brandul Shark, cu aspiratoare inovatoare bazate pe tehnologia „no loss of suction”. Produsele devin rapid best-seller în SUA. În 2009 apare și Ninja, brandul dedicat bucătăriei – blendere puternice, friteuze cu aer, multicookere.
Ambele branduri explodează în popularitate datorită unui mix rar: utilitate, design inteligent și marketing extrem de convingător. Rosenzweig însuși apare în numeroase spoturi TV și clipuri promoționale, devenind „chipul” companiei. Pe măsură ce Shark și Ninja devin două dintre cele mai dinamice branduri din SUA, Euro-Pro se rebranduiește în SharkNinja în 2015. „Numele SharkNinja reprezintă acum cu adevărat toate ofertele noastre și ne permite să unificăm identitatea companiei”, declara Rosenzweig la momentul schimbării (potrivit ir.sharkninja.com). Expansiunea internațională începe în 2013 în Marea Britanie, urmată de zeci de noi piețe. În paralel, compania acumulează peste 5.200 de brevete la nivel global, o strategie care îi permite să concureze direct cu giganți precum Dyson.
Lecții pentru antreprenori din povestea SharkNinja, Inc.:
1. Inovația de produs, nu doar incrementală: identifică o lacună (ex. curățare reală + siguranță pentru copii) și construiește în jurul ei.
2. Branding puternic: construirea de branduri separate (Shark, Ninja) dar coordonate în spatele unei companii-umbrelă.
3. Scalare globală & diversificare: în loc să te limitezi la un produs/piață, explorează categorii noi și piețe internațional.
4. Protecția proprietății intelectuale: investește în brevete pentru a crea bariere la intrare.
5. Flexibilitate strategică: schimbarea numelui, achiziții/private equity, listare – toate adaptări la context.
Surse: Medium, Wikipedia, site-ul Mark Rosenzweig
Traducere și adaptare: Ioana Matei