Povestea meșteșugului ce cucerește tot mai multă lume. Cine este românul care a transformat acest meșteșug într-o afacere ce vinde aproape toate produsele peste hotare

Minimalist, natural, cu poveste, uneori personalizat, cu inserții de alte materiale. Sunt caracteristici ale pieselor de mobilier fabricate de Nord Arin la Piatra Neamț, dar care se vând cu mii de euro bucata mai cu seamă peste hotare. Peste 95% din producția fabricii cu o istorie de mai bine de un veac este destinată exportului, iar planurile vizează un plus de 25% al afacerilor pentru 2026, până la pragul de 10 milioane de euro.

Ideea de a înființa afacerea a venit firesc, fiindcă am crescut într-o familie în care prelucrarea lemnului era un stil de viață, așadar am avut o bază solidă”, povestește Viorel Crețu, CEO al Nord Arin. Străbunicul său, detaliază el, a cumpărat în 1916 terenul pe care se află fabrica Nord Arin de azi, iar câțiva ani mai târziu, în 1920, bunicul lui a ridicat acolo primul atelier, dedicat debitării buștenilor și realizării obiectelor din lemn.

Pasiunea pentru lucrul cu lemnul s-a transmis apoi, în mod natural, la următoarea generație. Tatăl său a continuat tradiția, învățând tâmplăria de foarte tânăr și activând, din 1971, într-o cooperativă meșteșugărească, unde părinții realizau mic mobilier și obiecte artizanale.

După 1990, a devenit evident că este momentul pentru o nouă etapă. „În 1993, am decis să mă dedic pe deplin afacerii familiei și am înființat societatea Nord Arin, cu dorința de a transforma activitatea începută de bunicul și tatăl meu într-un demers modern”, afirmă antreprenorul.

Prin Nord Arin, și-a propus să ducă mai departe moștenirea familiei, cu o viziune proprie: fabricarea de mobilier durabil, autentic și cu design contemporan, fabricat la standarde internaționale. Fabrica funcționează încă din 1916 pe terenul cumpărat de străbunicul său, iar de-a lungul timpului fabrica s-a extins organic.

Au fost mai multe perioade de cumpănă pentru Nord Arin, povestește Viorel Crețu. Și amintește de 1993, când inflația anuală a atins aproximativ 256,1%, perioada 2004–2007, când aprecierea rapidă a leului a pus o presiune majoră pe companiile orientate către export sau anul 2008, când a început criza globală, resimțită complet în România în 2009. „Activitatea noastră se baza și atunci, aproape în totalitate, pe producția pentru piețele externe, iar diferențele de curs se resimțeau imediat în marjele noastre.

Practic, efortul operațional era același, dar rezultatul financiar se eroda de la o lună la alta. A fost nevoie să optimizăm procesele interne, să fim mult mai atenți la eficiență și să ne regândim strategia de export.”

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL