Home Special Povestea lui Reed Hastings, cofondator ș...
Special

Povestea lui Reed Hastings, cofondator și CEO al Netflix

Reed Hastings este cofondator și CEO al Netflix, serviciul de conținut media on-demand. Netflix este una dintre cele mai importante companii în domeniul media din lume, producând și distribuind în ultimii ani seriale precum „House of Cards“ sau „Marco Polo“.

Povestea lui Reed Hastings, cofondator și CEO al Netflix
Povestea lui Reed Hastings, cofondator și CEO al Netflix · Foto: Business Magazin

Reed Hastings s-a născut în Boston, Massachusetts în 1960 și trăiește în San Francisco. După liceu, el s-a înrolat în Marina americană, iar apoi a intrat în corpurile de păstrare a păcii (Peace Corps). După ce a predat timp de doi ani matematică într-un sat din Swaziland, Hastings s-a întors în 1985 în Statele Unite. El a urmat cursurile Universității Stanford, obținând o diplomă în inginerie.

Primul job al lui Hastings a fost la Adaptive Technology, unde a dezvoltat mai multe programe de software. „Am lucrat pentru Audrey MacLean în 1990, atunci când era CEO al Adaptive. De la ea am învățat cât de importantă e concentrarea. Am învățat că e de preferat să faci un lucru bine, decât să faci mai multe doar ca să le termini“, povestește Hastings.

În 1991, Hastings a fondat prima sa companie, Pure Software, de asemenea specializată în producerea de software. Dezvoltarea rapidă a companiei s-a dovedit  fi o provocare pentru tânărul antreprenor, care nu avea niciun fel de experiență managerială. Studiile sale de inginer nu îl pregătiseră pentru postul de CEO, așa că a cerut consiliului de administrație să pună pe altcineva în locul său. „Am încercat să mă dau singur afară – de două ori“, povestește Hastings. „Îmi pierdeam toată încrederea în mine.“ Consiliul de administrație a refuzat, astfel încât Hastings a fost nevoit să învețe cum să conducă compania.

În 1997, Hastings a vândut Pure Software și a fondat, alături de Marc Randolph, Netflix. Compania avea ca domeniu de activitate închirierea filmelor prin poștă pentru clienți din Statele Unite. „Ideea pentru Netflix mi-a venit atunci când am uitat să returnez o casetă la centrul de închirieri“, povestește omul de afaceri. „Datoram deja 40 de dolari celor de acolo, și mi-am dat seama că există o metodă mai bună de a închiria filme. Era mult mai simplu să lucrezi pe bază de abonament, așa cum face de exemplu o sală de forță.“ De-a lungul timpului, Netflix a adunat o colecție de peste 100.000 de filme și un număr de aproape 44 de milioane de clienți.

După experiența avută în cadrul Pure Software, Reed Hastings se temea de o creștere prea rapidă a Netflix. Public, scopul său era să dezvolte o companie în domeniul divertismentului. În privat, el dorea să crească o companie fără a-și pierde spiritul antreprenorial.

Pe măsură ce compania a crescut, managementul a început să fie remarcat pentru soluțiile inovative precum oferirea unor salarii mult peste medie sau oferirea unor bonusuri reprezentând acțiuni în cadrul companiei. Un aspect interesant este de asemenea pachetul de beneficii oferit angajaților cu performanțe medii sau sub medie. „Oferim compensații mari pentru că nu vrem ca managerii să se simtă vinovați atunci când trebuie să renunțe la angajați care nu fac față cerințelor“, a declarat Hastings. Compania a devenit cunoscută și pentru faptul că a eliminat concediile pentru angajați, permițându-le acestora să își facă programul după cum vor.

Reed Hastings este căsătorit și are doi copii, iar averea sa este estimată la peste un miliard de dolari.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună