Povestea lui Radu Furnică, omul care a adus în România activitatea de executive search. „Am căutat toată viața oameni de calitate. Mi-au trebuit 30 de ani să înțeleg că este cel mai greu lucru din lume“

A recrutat manageri de top timp de aproape trei decenii și a fost inițiatorul primei companii de executive search din România la începutul anilor ’90. Știe ce înseamnă să cauți candidați de top și fără LinkedIn. A intervievat cel puțin 7.000 de oameni de-a lungul carierei pentru proiectele pentru care a fost mandatat și cel puțin încă pe atâția în afara proiectelor pentru care era plătit. A renunțat să mai profeseze de curând, dar încă îi mai ajută, cu sfaturi, pe foștii clienți sau candidați. La final de carieră are, totuși, o mare dezamăgire: aceea că nu a reușit să înființeze primul Institut al Directorilor din România.

„Am căutat toată viața mea oameni de calitate. Mi-au trebuit 30 de ani ca să înțeleg că acesta este cel mai greu lucru din lume“, spune Radu Furnică, cel care a adus primul în România profesia de „căutător de oameni adevărați“, cum numește el activitatea de executive search, din care s-a retras recent.

Născut în 1957 la Bârlad, dintr-o mamă învățătoare și un tată profesor, Radu Furnică a studiat la liceu informatica (în Iași) și crede cu tărie că bazele educației de atunci stau la baza succesului industriei IT din România de astăzi. A învățat foarte bine limba engleză, pentru că și-a dorit mereu să aibă deschidere spre extern.

„La terminarea liceului am avut capacitatea de a-mi direcționa viața într-un sens care să fie interesant și motivant pentru mine și mi-am zis că dacă voi continua cu computerele, voi ajunge într-un centru de calcul unde o să fac salarii sau analize pe care nu le citește nimeni. Îmi aduc aminte că atunci i-am zis fratelui meu: «Nu mi-e frică de moarte, ci mi-e frică de o viață stupidă». Eram cu ochii în afara României mai mult decât în România, unde posibilitățile erau foarte limitate“.

Cu aceste gânduri și-a continuat studiile la Institutul de Marină din Constanța, iar apoi a profesat ca navigator, timp de nouă ani, unde ultimul rol deținut a fost acela de căpitan secund pe vas. A „ancorat“ ulterior la Rotterdam pentru doi ani, pentru a urma cursurile programului de MBA al Erasmus University Rotterdam.

„N-am știut ce e cu mine în acea perioadă, nu vreau să vă spun câte eforturi am depus, dar nu pentru diplomă, ci ca să înțeleg ce înseamnă businessul internațional. În ziua de astăzi diplomele se cumpără de pe internet, fără ca oamenii să fi trecut pe undeva și fără să dea examinări, iar unii nu au nicio problemă să își treacă aceste diplome în CV“.

Korn Ferry International, una dintre cele mai mari firme de executive search din lume, a înființat o filială locală în 1994, iar din 1995 Radu Furnică a preluat conducerea Korn Ferry pe plan local. Din 2000 a fost pe cont propriu, prin compania Leadership Development Solutions, după ce a cumpărat business-ul de la Korn Ferry. Totuși, a continuat parteneriatul exclusiv cu Korn Ferry până în 2010.

Ultimii ani din carieră și i-a dedicat cu precădere promovării ideii de leadership făcut ca la carte, însă este dezamăgit.

„Una dintre dezamăgirile mele profesionale principale este legată de conceptul de leadership. Am fost foarte bucuros că am avut șansa să îl studiez să îl înțeleg, să îl aprofundez cât am putut eu și am încercat să învăț și de la clienții mei, de la candidați, dar și din literatura de specialitate și din multele lucruri importate din Occident în ultimii 30 de ani. (…) Mi-am dat seama că eram ca un preot (al leadershipului – n. red.), dar fără enoriași. A fost importată coaja și nu conținutul“.

CELE MAI CONTROVERSATE DECLARAȚII ALE LUI RADU FURNICĂ:

♦Œ Majoritatea expatriaților sunt niște mercenari, cu ochii pe portofel. După ce pleacă, e ca și cum nu ar fi fost (2009)

♦ Unii manageri din România care au furat au primit și bonusuri de exit. Au fost cazuri și în rândul românilor, și în rândul expaților, pentru că românii de la expați au învățat să fure. (2015)

Ž♦ Învățământul românesc este falimentar și va afecta evoluția businessurilor în următorul deceniu. Românii sunt obsedați de diplome. (2008)

♦ Foarte mulți directori generali sunt nepregătiți pentru funcția de director general. Ei ajung acolo și devin niște mici controlozauri, având impresia că sunt cei mai deștepți din firmă, când ar trebui să fie cu totul altfel. (2017)

♦ În companiile private muncești câțiva ani pentru a ajunge la salarii de câteva mii de euro, uneori cu prețul dezechilibrării vieții personale. Felul în care se stabilesc salariile din companiile de stat – fără nicio legătură cu performanța –  reprezintă o insultă pentru companiile din mediul privat. (2008)

‘♦ În nicio țară din lume slujbașii de la stat nu câștigă mai bine ca în privat. E revoltător ce se întâmplă în România. (2017)

Conținutul termenului de leadership este, spune el, direct legat de conceptul de scop. De ce faci ceea ce faci. Spune că Occidentul a avut ca interes transformarea României într-o piață de consum, într-un „soldat ascultător al conceptului de democrație care este deja perimat“, iar pentru el a fost un pas înapoi să descopere acest lucru în ultimii ani de carieră.

„Actul de conducere corectă a oamenilor are câteva categorii fundamentale. Una este administrare – cea mai simplă – în care scopul este decis de altcineva – și activitatea este organizată în așa fel încât să se atingă acel scop, dar administratorul nu are niciun cuvânt de spus în determinarea sau în hotărârea acelui scop. A doua este managementul, în care scopul este definit de către manager și felul în care el este atins este hotărât ca metodă de către managerul însuși, iar cei care îl aplică sunt controlați de către manager pentru obținerea obiectivului și a subdiviziunilor lui. A treia este leadershipul, iar leadershipul cu adevărat înseamnă redefinirea purpose-ului (scopului – trad.) cu totul, înseamnă împuternicirea celor care îl urmează pe lider să contribuie la redefinirea scopului“.

Unul dintre motivele pentru care a decis să înceteze activitatea profesională este acela că a devenit dominant fenomenul de impostură, în care oamenii nu doar că vor și încearcă, dar și reușesc să se prezinte altfel decât sunt.

„Acum 30 de ani când am început recrutarea, munca era mult mai ușoară. Nu aveam nici măcar o carte de telefoane bună. Să găsești candidați era foarte greu, întotdeauna îi găseam prin word of mouth și construiam o bază de date și așa mai departe. Internetul și LinkedInul au plusurile și minusurile lor. Ajungem uneori în extrema cealaltă, avem prea multă informație. Și între timp această informație a ajuns să fie parte din fenomenul asta de impostură instituționalizată în care oamenii sunt învățați în școli cum să mintă în CV. Candidații se tapetează acum cu diplome și cu participări la conferințe“.

Spune că industria de executive search este moartă, așa cum o știa el. Apariția LinkedInului, care nu are niciun fel de filtru la intrare și care permite oricărei persoane să își pună ce dorește în CV, fără să fie verificată de nimeni, a transformat departamentele de HR în mașinării de sortat CV-uri de pe LinkedIn.

„Atunci când volumul de candidați e luat dintr-o realitate virtuală, nimeni nu se mai întreabă dacă e adevărat ce scriu oamenii acolo. Nu mai există specialiști care să spună: am de recrutat un manager în industria financiară. Care sunt subdiviziunile industriei? Care sunt cele mai mari companii din industrie? Cine sunt managerii lor pe care îi caut? Ce performanță au? Orice judecată de valoare pe care o ai față de un om trebuie să fie bazată pe fapte, nu pe impresii“.

Lăudatul excesiv, folosirea tehnicii „name dropping“ (să îi spui consultantului că ai cunoscut diverse persoane celebre în business) sau afișarea nejustificată a brandurilor sunt printre cele mai mari greșeli pe care le fac candidații atunci când merg la un interviu de angajare.

„Cei mai valoroși candidați ai mei nu numai că nu aveau nicio problemă în a-și expune defectele, dar simțeau nevoia să vorbească despre ele. E un comportament diametral opus față de restul de 99%, care nu știau cum să se dea de ceasul morții ca să mă convingă că sunt mai buni decât erau în realitate. Cei cu adevărat buni sunt conștienți de cât de buni sunt, dar au mari semne de întrebare vizavi de ei înșiși“.

Mulți manageri sunt prinși într-o așa-numită „colivie de aur„ a corporației, în care, prin diverse programe de mobilitate internă, angajații sunt mutați „secvențial și programatic“ în diverse departamente și regiuni, iar planul lor de carieră este bine pus la punct.

„Și atunci candidatul, în momentul în care i se oferă o altă poziție în altă parte, bineînțeles că se uită să obțină aceleași lucruri și la viitorul angajator. Însă nu toate beneficiile pot fi bifate și în altă parte și de aceea mulți candidați  refuză foarte multe oportunități pentru că ei deja sunt prinși în colivia asta de aur pe care le a creat-o corporația. Și își dau seama, atunci când vor să facă un pas în carieră, că sunt prea bătrâni“.

De altfel, cei mai buni candidați nu sunt cei care își caută de lucru, ci sunt cei care sunt „bine mersi“ în jobul pe care îl au, iar rolul consultantului este de a-i explica candidatului de ce ar fi un pas bun pentru cariera sa să accepte rolul pentru care recrutează, cu plusurile și cu minusurile pe care le implică acesta.

„Cu cât e organizația mai mare, cu atât ea seamănă cu un stat în care prim- ministrul habar nu are ce se întâmplă într-un anumit județ. În toate organizațiile mari, realitatea de la firul ierbii nu ajunge la vârf decât sub niște forme conglomerate, nu se mai pot distinge nevoile de la firul ierbii. Și e complet greșit“. În viitor, spune el, corporațiile vor trebui să se alinieze la acel scop comun, să nu mai producă lucruri folosind resursele planetei de care omenirea nu are nevoie.

Anul 2007 a fost cel mai bun an pentru activitatea de executive search, spune Furnică. La acea vreme, compania sa a avut o cifră de afaceri de circa 3 milioane de euro (poate chiar mai mult decât valorează întreaga piață de executive search în prezent) și făcea câte 7-8 interviuri cu manageri de top pe zi.

CV Radu Furnică, 64 de ani

Œ♦ S-a născut în Bârlad în 1957.

♦ A absolvit liceul de informatică la Iași.

Ž♦ A urmat cursurile Institutului de Marină la Constanța.

♦ A fost navigator timp de 9 ani, iar ultimul rol deținut a fost de căpitan secund pe vas.

♦ A urmat cursurile unui MBA în Olanda, la Erasmus University (Rotterdam).

‘♦ În 1995 a venit în România, unde a fost managing director al Korn Ferry, una dintre cele mai mari firme de executive search din lume, care avea o filială locală din 1994.

♦’ În anul 2000 a cumpărat de la Korn  Ferry și a profesat pe cont propriu, dar a continuat parteneriatul cu ei până în 2010.

Legat de câștiguri, aproximativ 400.000 de euro a fost valoarea celui mai mare onorariu încasat de Radu Furnică, pentru găsirea unui CEO pentru o multinațională din industria de producție alimentară, care a avut un salariu brut de 1,2 milioane de euro pe an. Proiectul a durat un an de zile, 70 de candidați au fost intervievați, iar cei care treceau de primul interviu mai aveau de trecut încă alte trei interviuri pentru a ajunge pe shortlist.

Cel mai mare regret al lui Radu Furnică este acela că nu a reușit să fondeze un Institut al Directorilor din România și pune acest eșec pe seama lipsei de maturitate a mediului de business local, care nu a înțeles necesitatea acestui demers. „Sunt dezamăgit pentru că nu am reușit să fondez acest institut în care să adun din experiența mea și cu rețeaua mea de contacte un număr de 300 – 400 – 500 de oameni din business, dar și din medicină sau din educație, care să dezvolte acele reguli de comportament în viața de business, pentru viitorul României“.

Responsabilitatea pentru acest eșec, spune el, nu este doar a lui, ci și a colegilor săi de generație.

„M-am dus către șefii marilor organizații și le-am prezentat proiectul, dar ei nu se gândeau decât la ei, la cum să își pună în CV că sunt membri ai acestui institut, fără să depună niciun efort.“

Întrebat de ce nu a lăsat firma, baza de date și know-how-ul acumulat în toți acești ani moștenire, Radu Furnică spune că a avut câteva oferte care nu au fost mulțumitoare și susține că reputația firmei este complet dependentă de reputația și de know-how-ul lui. Totodată, fiul său a ales un alt traseu de carieră și lucrează in IT, pe zona de inteligență artificială în Olanda.

„Dacă ar fi să trag o concluzie a acestor ani, ce mă dezamăgește este că oamenii au ajuns să confunde tupeul cu virtutea și umanitatea, bunătatea umană, cu slăbiciunea. E ca și cum ne-am fi întors sistemul de valori cu fundul în sus. Mi-ar fi plăcut să zic că am respectat regulile și societatea m-a recompensat pentru asta. Dacă am reușit ceva, am reușit în ciuda faptului că societatea s-a comportat așa. Când văd unde au ajuns acum indivizii care au distrus țara și până în 1990, observ că ticăloșia a fost recompensată. M-aș fi așteptat ca tranziția, cu ajutorul Occidentului, să însemne o recunoaștere a valorii oamenilor care vor să construiască. Or, nu a fost așa. Și ce învățăm generațiile viitoare? Nu doar că nu e o problemă dacă ești ticălos, dar vei putea să profiți alături de ceilalți ticăloși de pe urma celor modești“.

CINE SUNT MANAGERII DE TOP  PE CARE RADU FURNICĂ I-AR RECOMANDA CU TOATĂ ÎNCREDEREA CLIENȚILOR

Œ Valentin Păuna (Metro)

 Bogdan Mihail (ex-Smithfield)

Ž Radu Mavrodin (OMV Petrom)

 Cornel Olendraru (Renault)

 Radu Topliceanu (ex-Raiffeisen, actualmente BRD)

‘ Mihai Aniței (ex-Azomureș)

’ Dragoș Damian (Terapia)

“ Ilinca Von Derenthall (Fondul Proprietatea)