Home Special Povestea lui Leonardo Del Vecchio, cel m...
Special

Povestea lui Leonardo Del Vecchio, cel mai bogat om din Italia

Leonardo Del Vecchio este cel mai bogat om al Italiei, cu o avere estimată de 24 de miliarde de dolari.

Povestea lui Leonardo Del Vecchio, cel mai bogat om din Italia
Povestea lui Leonardo Del Vecchio, cel mai bogat om din Italia · Foto: Business Magazin

El este fondatorul și conducătorul companiei Luxottica, liderul mondial pe piața de ochelari. Firma deține lanțul de magazine Sunglass Hut și Lenscrafters, cu peste 6.000 de magazine, și are peste 70.000 de angajați.

Leonardo Del Vecchio s-a născut în 1935 la Milano, într-o familie săracă. Tatăl său a murit cu cinci luni înainte ca el să se nască, Leonardo fiind forțat să crească într-un orfelinat de la 7 ani până la 14 deoarece mama sa nu-l putea întreține.

A trebuit să muncească de la o vârstă fragedă pentru a-și ajuta familia. A lucrat ca ucenic într-o fabrică de unelte și a urmat cursuri de inginerie industrială la seral, continuând să muncească în timpul zilei.

În timp a devenit pasionat de ochelari și în 1961 s-a mutat în micul orășel Agordo din nordul Italiei, unde a înființat compania Luxottica. Acolo a reușit să ”fure„ meserie de la alți producători din industrie, iar în 1967 a decis să vândă ochelari sub brandul propriu.

Compania a crescut, în 1981 Del Vecchio a deschis prima subsidiară internațională, în Germania, iar în 1988 a realizat un parteneriat cu Giorgio Armani.

Deciziile și strategiile implementate de Leonardo Del Vecchio au propulsat Luxottica în poziția de lider de piață. Luxottica s-a listat la bursa în New York în 1990 și la Milano în anul 2000. Listarea a ajutat compania să strângă bani și să aducă sub umbrela sa alte branduri. Leonardo Del Vecchio a pornit o strategie de achiziții agresivă și a cumpărat divizia de ochelari Vogue în 1990, Persol și LensCrafters în 1995, faimosul brand american Ray-Ban în 1999, Sunglass Hut în 2001, iar în 2007 a plătit 2 miliarde de dolari pentru compania de produse sportive Oakley.

De asemenea, Luxottica produce ochelari pentru branduri cunoscute precum Armani, Bulgari, Chanel, Prada, Ralph Lauren sau Versace. Compania înregistrează vânzări globale anuale de peste 7 miliarde de euro.

Leonardo Del Vecchio este cunoscut și pentru mărinimia pe care o arată angajaților companiei. Odată cu împlinirea vârstei de 50 de ani, el a făcut cadou angajaților acțiuni în valoare de 7 milioane de euro și a repetat gestul la vârsta de 80 de ani, când a împărțit acțiuni în valoare de 9 milioane de euro.

”Prin intermediul acestui mic gest vreau să le arăt angajaților ce înseamnă pentru mine: că-i simt apropiați precum o familie adevărată.„

Leonardo Del Vecchio este unul dintre antreprenorii de clasă mondială, care și-a construit averea de la zero, provenind dintr-o țară devastată de război, alături de oameni precum Giorgio Armani sau Michele Ferrero.

”Eu sunt dovada clară că poți face bani în Italia și să fii cinstit în același timp„, a declarat Del Vecchio.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună