Povestea lui John Willard Marriott, fondatorul lanțului hotelier ce îi poartă numele
John Willard Marriott este fondatorul Marriott Corporation, devenită Marriott International în 1993, compania-mamă a unuia dintre cele mai cunoscute lanțuri din industria ospitalității.
Marriott s-a născut în apropierea orașului american Ogden din Utah. A crescut, alături de încă șapte frați, la ferma familiei sale. La 13 ani, Marriott a început să cultive salată pe câțiva acri ai fermei, angrenându-i și pe frații săi în această activitate.
Recolta i-a adus 2.000 de dolari, pe care Marriott i-a oferit imediat tatălui său. I-a câștigat astfel încrederea, iar el i-a oferit din ce în ce mai multe responsabilități în gestionarea fermei. Spre exemplu, când avea doar 14 ani, a fost trimis cu 3.000 de oi într-un vagon spre San Franscico. La 19 ani, a început să fie din ce în ce mai implicat în activitățile bisericii, parte a îndatoririlor date de faptul că provenea dintr-o familie de mormoni. O misiune religioasă în New England, în care a trecut și prin Washington D.C., i-a dat ideea pe baza căreia avea să își construiască afacerea: a văzut un cărucior încărcat cu înghețată și sucuri, devorate în câteva minute de trecătorii însetați din cauza caniculei.
A realizat și că pentru a-și fonda o afacere similară are nevoie și de studii, prin urmare și-a luat diplomele în urma absolvirii Webber College, în 1923, și, trei ani mai târziu, Universitatea din Utah. În 1927 a câștigat franciza pentru berea A&W Root pentru Washington, Baltimore (Maryland) și Richmond (Virginia) și s-a mutat în Washington, unde a deschis, împreună cu partenerul său de afaceri, Hugh Colton, un stand în care vindea berea A&W. Au investit aproximativ 6.000 de dolari în echipamente și pentru închirierea spațiului pentru operațiunile lor. Odată cu apropierea sezonului rece și cu introducerea mâncării mexicane în meniu, Marriott a transformat standul într-un restaurant de familie care a devenit ulterior popular.
În 1928 a deschis primul drive-in aflat la estul fluviului Mississippi, iar în 1929 toate afacerile sale s-au reunit sub umbrela Hot Shoppes Inc. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, afacerea a crescut pe seama managementului serviciilor de food din centrele de apărare și clădirile guvernamentele precum Trezoreria SUA. În 1935 a fost diagnosticat cu cancer malign și noduli limfatici și i s-a dat de trăit mai puțin de un an. A supraviețuit însă mai bine de jumătate de secol, perioadă în care lanțul său de restaurante a crescut, iar compania a fost listată la bursă, în 1953.
Patru ani mai târziu, a extins afacerea în zona hotelurilor prin deschiderea primului hotel Marriott – un motel la vremea respectivă –, Twin Bridges Motor Hotel în Arlington, Virginia. Compania a devenit Marriott Inc. în 1967, iar un an mai târziu în cadrul acesteia au fost integrate și lanțurile Big Boy și Roy Rogers. Pe parcursul anilor, compania s-a extins în mai multe domenii, Marriott inventând chiar și serviciile de catering pe durata zborurilor, segment care continuă să fie și o parte importantă a afacerilor companiei. A fost un muncitor energic, cunoscut pentru faptul că prefera să își gestioneze afacerile în defavoarea odihnei.
Chiar și după ce afacerea companiei a crescut suficient de mult încât să includă sute de restaurante și hoteluri, Marriott verifica personal fiecare întreprindere de cel puțin patru ori pe an. Pe parcursul vieții, a menținut chiar și relații de business cu influenți oameni de afaceri ai perioadei. Unul dintre asociații săi a fost George W. Romney, tatăl lui Willard Mitt Romney, candidat la președinția Americii în 2012. Prenumele lui Mitt Romney, Willard, a fost inspirat de omul de afaceri. După moartea sa, în 1985, afacerea a fost preluată de cei doi fii, Bill Marriott Jr. și Richard Marriott.