Home Special Povestea lui Jean Tirole, câștigătorul p...
Special

Povestea lui Jean Tirole, câștigătorul premiului Nobel pentru economie

Economist apreciat și influent în Franța, Jean Tirole este al treilea francez care primește premiul Nobel pentru economie, după Gerard Debreu (1983) și Maurice Allais (1998).

Povestea lui Jean Tirole, câștigătorul premiului Nobel pentru economie
Povestea lui Jean Tirole, câștigătorul premiului Nobel pentru economie · Foto: Business Magazin

Născut în 1953 în orașul Troyes, cu tatăl medic și mama profesoară de litere, s-a orientat inițial spre matematică și a descoperit economia mai târziu, la 21 de ani. Tirole a obținut licențe în inginerie la Școala Politehnică din Paris și Școala Națională de Poduri și Șosele (1978) și s-a specializat în matematică la Universitatea Paris Daphne.

Și-a făcut doctoratul în America, la Massachusetts Institute of Technology (MIT), iar teza de doctorat, ”Eseuri în teorie economică„, a fost realizată sub îndrumarea economistului american Eric Maskin, un alt laureat al premiului Nobel. În 1985 a început să predea economia la MIT. În 1991 a publicat una dintre cărțile sale importante, ”A Theory of Incentives in Regulation and Procurement„, în colaborare cu economistul Jean-Jacques Laffont, care tocmai crease Institutul de Economie Industrială (IDEI), având ca țintă transformarea Universității din Toulouse într-un pol de cercetare economică major în Europa.

Un an mai trâziu, Tirole s-a mutat la Toulouse, unde a devenit director științific al IDEI. Din 2007, este președintele consiliului de administrație al Școlii de Economie Toulouse (TSE), care regrupează peste 150 de cercetători și formează economiști de înalt nivel. În 2007, Tirole a primit medalia de aur a Consiliului Național de Cercetare Științifică (CNRS), pe care doar un singur economist îl mai primise înaintea lui, Maurice Allais. Tirole a fost recompensat recent cu premiul Nobel pentru Economie în urma analizelor sale asupra mai multor industrii dominate de un număr mic de companii importante sau doar de una singură, care deține monopolul pe o anumită piață, cum ar fi Microsoft în anii ’90 și Google în prezent, potrivit quartz.com. În lipsa unor reglementări, piețele pe care există monopol pot provoca efecte sociale nedorite, cum ar fi prețuri mai mari decât cele justificate de costuri sau companii neproductive care supraviețuiesc prin blocarea intrării pe piață a unor noi competitori.

De mai bine de două decenii, Tirole a cercetat astfel de eșecuri ale pieței. Analizele lui despre companiile cu putere mare pe o anume piață furnizează o teorie unitară care se bazează pe întrebări legate de politicile de stat, și anume: cum ar trebui guvernele să gestioneze fuziunile dintre companiile mari și cum ar trebui autoritățile centrale să reglementeze monopolurile. Înainte de Tirole, cercetătorii și autoritățile au căutat principii generale după care se conduc toate industriile. În schimb francezul a dovedit din punct de vedere teoretic faptul că anumite reguli dau rezultate bune doar în anumite condiții. De exemplu menținerea unui anumit plafon al prețurilor ar putea determina companiile puternice să scadă costurile, ceea ce ar ajuta societatea. Cooperarea pentru stabilirea unor prețuri pe o anumită piață este, de obicei, dăunătoare, dar cooperarea pentru acordarea patentelor poate avea efecte pozitive pentru toți actorii dintr-o industrie. În același sens, fuziunea unei companii cu furnizorul său poate încuraja inovația, dar, în același timp, poate avea consecințe negative în ceea ce privește competiția.

Tirole a scris mai multe cărți și articole în care a prezentat un cadru general ce trebuie urmat pentru a implementa astfel de politici adaptate. De asemenea, în articolele sale, cercetătorul francez a aplicat aceste politici în domenii diverse, cum ar fi telecomunicațiile și sectorul bancar. Urmând sfaturile lui Tirole, guvernele pot să încurajeze companiile mari să devină mai productive și, în același timp, să evite ca acestea să afecteze competitorii și clienții. Este pentru prima oară din 2008 când premiul Nobel este atribuit unui singur economist, iar Tirole va primi astfel toate cele 8 milioane de coroane (878.000 de euro) atribuite acestui premiu.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună