Povestea lui Fred Smith, CEO-ul care a jucat viitorul companiei la blackjack
Frederick Wallace ”Fred„ Smith s-a născut în august 1944 în Mississippi, Statele Unite. Tatăl său, James Smith, era proprietarul unui lanț de restaurante numit Toddle House.
În 1962 Smith a început cursurile la Universitatea Yale, însă pasiunea sa pentru activitățile sociale din campus a dus la slabe performanțe academice. Frederick Smith a devenit membru și ulterior președinte al frăției Delta Kappa Epsilon, pentru ca în 1966 să obțină diploma de absolvent. După facultate, Frederick Smith s-a înrolat în armată și a fost trimis pe frontul din Vietnam. După mai bine de trei ani, s-a întors în Statele Unite cu mai multe medalii și onoruri militare.
În 1970, Smith a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni în cadrul unei companii ce asigura service pentru avioane, Ark Aviation Sales. Un an mai târziu, a decis să folosească averea personală de 4 milioane de dolari pentru a pune bazele unei companii de curierat, Federal Express. A reușit să strângă alte 90 de milioane de la diverși investitori, folosindu-se de ideea că avea să fie prima companie din istorie care poate livra un pachet, peste noapte, oriunde în lume. Nicio altă companie nu mai încercase așa ceva, iar investitorii s-au grăbit să gireze planul de afaceri.
La doar trei ani de la începerea activității, Federal Express era pe punctul de a intra în faliment, cauza principală fiind creșterea rapidă a prețului la combustibil. Într-o bună zi, Smith a realizat că banii rămași în cont, 5.000 de dolari, nu ajungeau nici măcar pentru a alimenta avioanele. Printr-un gest aproape nebunesc, el s-a decis să ia banii și să plece la Las Vegas; antreprenorul s-a așezat la o masă de blackjack și și-a încercat norocul.
După două zile, le-a povestit colegilor ce a făcut, anunțându-i că a făcut rost de bani pentru încă o săptămână. Stupefiați, aceștia l-au întrebat la ce s-a gândit atunci când a luat ultimele fonduri ale companiei. ”Ce mai conta? Oricum banii n-ar mai fi ajuns pentru încă o săptămână„, le-a răspuns Smith. În zilele care au urmat, Frederick Smith a reușit să strângă încă 11 milioane de dolari, bani ce s-au dovedit suficienți pentru a pune compania pe picioare. În 1976, Federal Express a înregistrat primul an fără pierderi, terminând cu 3,6 milioane de dolari profit. Astăzi, compania FedEx are o valoare de piață de peste 45 de miliarde de dolari.
Frederick W. Smith este căsătorit pentru a doua oară și are zece copii (doi din prima căsnicie). Salariul său în funcția de CEO al FedEx a fost, în 2013, de 15 milioane de dolari. Averea sa este estimată la 3,5 miliarde de dolari.