Home Industrie Povestea inventatorului român care a cre...
Industrie

Povestea inventatorului român care a creat nouă produse unice în lume și a construit o afacere cu care face milioane de euro

Ion Neculcea a terminat silvicultura, dar pasiunea pentru chimie l-a făcut unul dintre cei mai mari cercetători și antreprenori din România. În cei 25 de ani de cercetare, a ajuns să creeze 28 de produse – mărci protejate și înregistrate…

Povestea inventatorului român care a creat nouă produse unice în lume și a construit o afacere cu care face milioane de euro
Povestea inventatorului român care a creat nouă produse unice în lume și a construit o afacere cu care face milioane de euro · Foto: Business Magazin

Ion Neculcea a terminat silvicultura, dar pasiunea pentru chimie l-a făcut unul dintre cei mai mari cercetători și antreprenori din România. În cei 25 de ani de cercetare, a ajuns să creeze 28 de produse – mărci protejate și înregistrate la OSIM – și are 9 brevete de invenție, iar veniturile lui au atins circa 120 de milioane de lei. Cât mai valorează creativitatea în România, într-o vreme în care inovația se confruntă cu atât de multe provocări?

România investește cel mai puțin din Uniunea Europeană în cercetare-dezvoltare, totuși există inițiative care fac diferența. Palatul Parlamentului din București, Palatul Culturii din Iași și Centrala Nucleară de la Cernavodă sunt protejate de incendii datorită unui produs ignifug inventat de Ion Neculcea, fondatorul grupului Romchim Protect din Bacău. Printre cercetările sale actuale se numără un dispozitiv inovator – un șervețel atermic.

Acesta are companii în România și China în prezent, dar a avut și în Australia și Noua Zeelandă, din care a făcut exit. Care este povestea sa și cum a reușit să spargă barierele locale și să ducă inovația românească pe harta globală? „Eu fac doar cercetare și îmi doresc să o fac bine. Iubesc plantele și în felul acesta am reușit să combin cunoștințele din silvicultură și chimie”, a povestit Ion Neculcea, fondatorul companiei Romchim Protect, care are în portofoliu peste 250 de produse, din care 9 sunt unice în lume.

În 1997, într-o perioadă în care direcția României după revoluție era încă neclară, iar instituțiile naționale de cercetare se închideau sau se vindeau, Ion Neculcea a pus pe piață un produs rezistent la foc, sub denumirea IGNILEM O.C. 96. Acesta a fost rapid recunoscut atât pe plan intern, cât și internațional, și a obținut medalii de argint la Salonul de Inovații, Cercetare și Noi Tehnologii EUREKA de la Bruxelles. În 1999, același produs a fost omologat de către Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari, devenind singurul produs din România care putea fi folosit atât în interiorul, cât și în exteriorul construcțiilor. În prezent, produsele ignifuge fabricate la Flipești sunt folosite pentru a proteja Centrala Nucleară de la Cernavodă de incendii, dar și pentru clădiri istorice, precum Palatul Cotroceni sau Palatul Culturii din Iași. 

De la o fabrică mică, făcută la începutul anilor ’90, după aproape cinci ani de activitate, în 2002, Ion Neculcea a mutat producția într-o fabrică aflată într-o stare de ruină, pe care a preluat-o și renovat-o. Este vorba despre una dintre cele mai vechi fabrici din România, Fabrica de Amidon de la Filipești a societății Bere Lichior Mărgineni, abandonată timp de mai bine de 10 ani până să o descopere el. Construită în 1890 pentru a produce amidon și ingrediente pentru ciocolată, într-un câmp unde localitatea Filipești nu exista pe atunci (prima persoană născută în Filipești fiind Radu Beligan), fabrica a fost salvată de geniul lui Ion Neculcea cu intenția de a continua producția de lacuri și ignifugante. „Noi am achiziționat fabrica aceasta, de fapt, niște ruine, pentru că din 1990 a fost abandonată. Din 1990 și până în 2002 fabrica n-a avut un stăpân, iar apoi a fost scoasă la licitație de către Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău pentru recuperarea unor debite ale societății Bere Lichior Mărgineni către bugetul de stat și noi ne-am prezentat și am cumpărat-o. Mai târziu am refăcut-o și apoi am activat acolo până în 2013, când ne-am retras în afacerea satului, pentru că fabrica ajunsese centrul satului, sat care pe vremuri nu exista”, spune Ion Neculcea.

„Moneda mea este reducerea chimizării solului. Acesta va fi viitorul.” – Ion Neculcea

Acum, compania deține o fabrică construită de la zero începând cu 2013, tot în Filipești, aflată la doar un kilometru distanță pe linie dreaptă de fosta fabrică. Această unitate de 1.000 de metri pătrați realizează produse pentru patru industrii: agricolă, aeronautică, farmaceutică și de construcții, de la îngrășăminte și biostimulatori la degivranți, impermeabilizanți, substanțe de protecție pentru gheață, produse ignifuge și dezinfectanți, urmând să pună pe piață un dispozitiv nou – șervețelul atermic.

De la fermieri la spitale publice sau private din România și până la mari companii aeriene precum Lufthansa, toți sunt clienții lui Ion Neculcea. „Până în anul 2013, aici a existat un teren neproductiv, o mlaștină, de aceea acum suntem cu 1,3 metri mai sus decât ce este construit în jur. Prima dată am construit o hală, apoi alta și alta și continuăm să construim”,  a povestit Ion Neculcea, care recunoaște că nu a calculat banii investiți până acum, „pentru că dacă începi să calculezi câți bani bagi într-un business, apoi te gândești cât mai trăiești ca să apuci să-ți scoți investiția”.

El a reușit să facă singura fabrică de îngrășăminte de pe piața românească după căderea comunismului. „Vom fi cei mai mari producători de îngrășăminte lichide din România cu cele mai bune prețuri, în special pentru fermierii românii. UAN-ul (un amestec de azotat de amoniu și uree în formă lichidă) care se produce în România este la fel ca cel care se produce în Germania, doar că pentru cel adus din afară avem costuri mai mari cu transportul, de aceea vom fi cei mai ieftini”, susține antreprenorul din Bacău.

Acesta a mai spus că dacă s-ar lucra în trei schimburi în unitate, ar putea produce 30% din cât producea Sofert Bacău, fostul combinat de îngrășăminte chimice al companiei Amurco, care în 1999 avea 1.400 de angajați și a fost falimentat ulterior de Ioan Niculae. În următorii ani, Romchim Protect vrea să crească volumul de îngrășăminte lichide produse, astfel încât să acopere necesarul din România. „Acesta va fi viitorul. Moneda mea este reducerea chimizării solului”, subliniază Neculcea, deși pare un paradox.

Romchim Protect este singura companie din România și printre puținele din Europa care produc îngrășăminte complexe granulare 100% solubile ce pot fi utilizate atât la fertilizările de bază, cât și prin fertirigare. În anul 2019, firma a dat în funcțiune o linie de fabricare a îngrășămintelor lichide pentru sol cu o capacitate de 60.000 tone/lună. De altfel, în România, dar și în Europa producția de îngrășăminte a avut de suferit din cauza scumpirii gazului, care la nivel local a dus la închiderea combinatului Azomureș, cel mai mare producător, și la creșterea de îngrășăminte chimice. „Trebuie să ne întrebăm cum facem ca toate elementele care există în sol să devină active și disponibile plantelor.

Nimeni până în ’89 n-a produs în România îngrășăminte hidrosolubile, dar sunt importante pentru că îți permit să reduci consumul sub jumătate”, spune el, acesta fiind și unul dintre obiectivele UE din Pactul Verde. Idea Fertil, un produs pus recent pe piață de Romchim Protect, care are în compoziție gunoi de pasăre, rezolvă o problemă de mediu: nutriția plantelor în agricultura ecologică. „Am lucrat foarte mult la el și este un produs de viitor.” În fabrică, pe lângă îngrășămintele lichide, compania face îngrășăminte foliare sub diferite formule, biostimulatori și alte produse de protecție a plantelor. „Auxina ASFAC este un biostimulator despre care mulți spun că este aghiasma de România.

Această instalație care pare formată din țevi și rezevoare funcționează automat, fără intervenția oamenilor. Este bijuteria noastră”, afirmă antreprenorul. „Încercăm să facem o altfel de chimie, așadar realizăm produse pentru patru industrii: agricultură, construcții, aviație și farma. De exemplu, pentru construncții, pe lângă vopselele lavabile pentru tencuială facem ignifuganți și materiale pentru protecție anticorozivă, pentru aviație facem degivranți pentru piste și aeronave”, a explicat el. 

În România, până la Romchim Protect, nicio companie n-a reușit să producă degivranți pentru aeronave, pentru că acest produs este extrem de greu de realizat, precizează Neculcea. „Am lucrat 10 ani la acest produs”, întărește el. De altfel, până fost produs în România, în Europa erau doar trei producători consacrați: unul din Marea Britanie – Kelfos, unul din Germania – Clariant și unul în Franța – Abax. „Rusia nu a reușit să realizeze acest produs, deși foarte mulți producători au încercat.

Inclusiv gigantul Penta a încercat să facă acest produs într-o fabrică lângă București.” Totodată, începând din 2020, odată cu pandemia de COVID-19, compania a început să producă dezinfectanți pentru spitale și companii aeriene, precum Tarom și Lufthansa. „Am câștigat o licitație de 200.000 de flacoane de dezinfectant, acesta a fost examenul nostru.” Acum, compania a dă produsele către spitale, căci sunt doze de dezinfectanți de nivel înalt, care poate fi utilizate și în sălile de operație.Totodată, compania vrea să scoată în piață un dispozitiv nou – șervețelul atermic. „Este un șervețel ambalat individual, iar atunci când este scos din plic, dacă afară este frig el se va încălzi și invers. Reacționează la mediul ambient și este în curs de patentare. Așteptăm brevetul de invenție”, a explicat Neculcea.

De asemenea, lângă această instalație mai există una de șervețele pentru ochelari pentru curățarea de finețe. „Deocamdată trebuie să obținem toate certificările pentru ele, pentru că un produs medical nu este simplu de introdus în piață. Sunt multe teste care se fac pe circa 10.000 de subiecți din toate rasele, iar noi în România nu avem laboratoare și le trimitem în străinătate”, precizează el. Cel mai așteptat produs de către Ion Neculcea este unul la care lucrează de 14 ani în laboratorul de chimie. „Este vorba de un erbicid pe care probabil îl vom lansa anul viitor. Nu e toxic, nu lasă urme în sol, iar în 30 de minute distruge buruienile fără să ajungă la plantă.

A fost aplicat experimental și a ras totul foarte repede, mai puțin volbura sălbatică (căprița, în termeni populari). Este un produs revoluționar”, consideră el. În plus, antreprenorul nu s-a oprit din investiții. În afara fabricii, există un amplu proiect de extindere în desfășurare. „Vom pune în funcțiune o linie nouă pentru fabricarea de îngrășăminte lichide, cu o capacitate de aproximativ 1.000 de tone de îngrășământ pentru fertilizarea de bază, zicem noi că va fi cea mai mare linie de producție din țară. Avem șapte reactoare și urmează să mai aducem încă două.” De asemenea, pe o suprafață de 14 hectare, în apropierea fabricii, se dezvoltă o platformă modernă de cercetare, focalizată pe studierea materialului genetic în agricultura vegetală. Investițiile totale se ridică la zeci de milioane de euro. „Suprafața totală pe care o avem aici este de 16 hectare și pe 14 hectare facem o platformă de cercetare modernă, unde urmărim materialul genetic. Filosofia noastră e următoarea: chiar dacă nutriția este bună, genetică reprezintă un dezavantaj dacă nu e bună. Am mai acționat în anumite platforme din țară și am administrat nutrienți acolo și am observat diferențe foarte mari de producție în funcție de soiuri”, a explicat Neculcea. 

El menționează că fondurile europene ar fi benefice pentru cercetare, dar nu cunoaște nicio companie privată, pe o rază de 100 km, care să fi accesat. Mai mult, amintește că suntem la coada Europei în ceea ce privește atragerea de fonduri europene pentru cercetare, „pentru că nu avem cercetare la nivel de stat în România”. „Noi am accesat fonduri europene pentru cercetare și dezvoltare în 2013 și am fost foarte mulțumiți, dar a fost o muncă titanică și extrem de riscant. Am atras 1,5 milioane de euro, însă situația a fost atât de presantă, încât la momentul respectiv am zis că nu mai accesăm niciodată. Trebuia să pornim de la fundația unui brevet de invenție și să facem un alt produs mult superior și există un mare risc, pentru că tu poți să lucrezi la un produs și când vrei să-l patentezi să-ți dai seama că ești al doilea care l-a făcut și trebuia să dăm toți banii înapoi”, spune Neculcea. Astfel, precaut, a pornit la drum cu trei formule pentru care să obțină brevete de invenție, ca o plasă de siguranță, însă menționează că munca și stresul au fost foarte mari. „Proiectul l-am implementat foarte repede, într-un an, fără penalizări. Am ales un produs de protecție la foc”, explică el. 

„Încercăm să facem o altfel de chimie, așadar realizăm produse pentru patru industrii: agricultură, construcții, aviație și farma. De exemplu, pentru construncții, pe lângă vopselele lavabile pentru tencuială facem ignifuganți și materiale pentru protecție anticorozivă, pentru aviație facem degivranți pentru piste și aeronave.” – Ion Neculcea

Acum, spune că are mâinile bătătorite și va accesa din nou fonduri europene, dar pentru industria farmaceutică. Platforma de cercetare o va face din surse proprii și din împrumuturi bancare, iar investiția totală se ridică la 2 milioane de euro. Cu aceasta, compania se va adresa fermierilor sau producătorilor de semințe de porumb, floarea-soarelui, grâu, orz, soia, care vor însămânța pe loturi experimentale plantele și vor fi asistați la înființarea culturii, la tratamente și la recoltat, iar evoluția culturii va fi urmărită 24 din 24 de la distanță, fiind supravegheată video pentru a vedea cât din ce îi este oferit plantei ajunge în metabolismul ei și cât rămâne în sol ca deșeu. „O să colaborăm cu specialiști în domeniu”, întărește Ion Neculcea. „Avem grijă cu cine lucrăm în fabrică.

Nu poți să schimbi oamenii în fiecare zi, ci trebuie să ai grijă de ei. Dacă nu ai o relație bună și corectă cu angajații, atunci rămâi singur și n-are cine să-ți ducă ideile mai departe”, spune Neculcea, cel care are 50 de angajați în fabrică, dintre care 90% sunt ingineri. El precizează că a mizat pe tehnologii, motiv pentru care chiar și în zilele pline sunt puțini oameni în fabrică. Pe fiecare utilaj lucrează una sau două persoane, iar toate instalațiile sunt multifuncționale, adică se pot face, pe rând, produse diferite pe aceeași linie.

În anul 2023, compania Romchim Protect a înregistrat o cifră de afaceri de 90 de milioane de lei, iar între 30% și 40% din cifra de afaceri provine din export, către destinații precum Republica Moldova, Cehia, Slovenia, Serbia și recent, Austria. Profitul companiei a fost de 7 mili­oane de lei. „În Republica Moldova, Cehia, Slovenia și Serbia am trimis produse agro, iar în Austria vom trimite AdBlue, un antipoluant folosit pentru tractoare, mașini”, a mai spus Ion Neculcea. Ion Neculcea mai are este acționar și în alte businessuri, la nivel de grup realizând afaceri de circa 120 de milioane de lei cu aproximativ 400 de angajați. Prin compania Azia, unde are 89% din acțiuni, el deține Podu’ cu Lanțuri, brand sub care are un hotel, un restaurant și o fabrică de bere în orașul Bacău și care a avut în 2023 o cifră de afaceri de 9,3 milioane de lei, în creștere cu 15% față de anul anterior și 48 de angajați, conform datelor publice. Compania Azia Park, unde Ion Neculcea este asociat unic, care se ocupă de construcții. Printre proiectele companiei se numără construirea hotelului Gerald din Rădăuți în 2007, reparații la Spitalul Județean din Suceva, construirea fabricii de ape minerale Carpathian Springs, care îmbuteliază Aqua Carpatica, de la Panici (jud. Suceava) și s-a ocupat de lucrările de construcții de la Spitalul Municipal din Fălticeni, potrivit datelor de pe propriul site. În 2023 a făcut 3,4 milioane de lei. El mai este acționar majoritar (90%) la Azia Security Systems, companie ce oferă servicii de pază, și a avut în 2023 o cifră de afaceri de 16 milioane de lei, profit de 1,2 milioane de lei și peste 250 de angajați. De asemenea, mai este acționar majoritar la  compania Agra Invention Technology (72%), cu activități de întreținere peisagistică, în spatele căreia se află un labirint natural abia terminat, din tuia, ce se întinde pe 16.000 de metri pătrați și ar putea intra în Cartea Recordurilor, căci potrivit lui Neculcea „este cel mai mare de pe planeta Pământ”. Totodată, el este implicat în zootehnie și face parte din Cooperativa Agricolă Agrolact Moldova, ce a investit 

6 milioane de euro într-o fabrică în localitatea Sascut, județul Bacău, unde realizează produse precum lapte de consum, unt, kefir, sana ori smântână sub brandul Huzur. Cea mai mare ambiție a lui Ion Neculcea este de a investi în cercetare, o dorință care depășește preocupările României, țară aflată pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește investițiile în cercetare-dezvoltare. Conform datelor Eurostat, România a alocat în 2023 doar 0,12% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, ocupând ultima poziție în Uniunea Europeană în acest domeniu. Investițiile în agricultură au fost și mai scăzute, ajungând doar la 0,01% din PIB, o sumă aproape neglijabilă. În 2023, alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare la nivelul Uniunii Europene au ajuns la 275 euro pe persoană, înregistrând o creștere de 53% față de 2013, când erau de 181 euro pe persoană, conform datelor Eurostat. România a avut cea mai mică alocare bugetară per persoană, de doar 25 euro. Pentru a stimula investițiile în cercetare-dezvoltare, Uniunea Europeană a lansat programul Orizont Europa, care este principalul program de finanțare pentru perioada 2021-2027, cu un buget total de 95,5 miliarde de euro.

Ion Neculcea, fondatorul companiei Romchim Protect: Eu fac doar cercetare și îmi doresc să o fac bine. Iubesc plantele și în felul acesta am reușit să combin cunoștințele din silvicultură și chimie.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună