Povestea designerului care dă culoare mașinilor Dacia
De la clasicul negru până la culori vibrante și îndrăznețe, fiecare mașină poartă cu ea o poveste, iar în spatele acestor alegeri cromatice se află o serie de specialiști cu ochi formați pentru tendințe, psihologia culorilor și preferințele publicului țintă.…
De la clasicul negru până la culori vibrante și îndrăznețe, fiecare mașină poartă cu ea o poveste, iar în spatele acestor alegeri cromatice se află o serie de specialiști cu ochi formați pentru tendințe, psihologia culorilor și preferințele publicului țintă. Cine este această persoană care scoate la lumină personalitatea unui automobil prin culoare? Ea trebuie să combine cunoștințele tehnice, identitatea fiecărui brand, creativitatea artistică și datele despre consumatori, căci, într-o lume în care mașina nu este doar un mijloc de transport, ci o extensie a personalității proprietarului, alegerea culorii devine o decizie strategică.
În Centrul de Design Dacia de la București lucrează peste 35 de angajați, de patru naționalități, rolul lor fiind să creeze noi prototipuri, să testeze variante de design, să își imagineze azi ce ar vrea potențialul client mâine. Misiunea acestui centru este să devină vitrina strategiei de design a mărcii Dacia. În faza de dezvoltare a unui proiect – un viitor vehicul, o nouă gamă sau un facelift al unui model existent – echipa creează numeroase schițe, pentru ca mai apoi modelatorii 3D să transforme schițele în forme digitale, iar vizualizarea proiectelor să fie procesată digital.
Fiecare proiect, fie că este un nou model sau un facelift, trece prin mai multe etape, o parte esențială fiind alegerea culorilor și a materialelor. Iar omul care conduce echipa dedicată acestui segment este Raluca Iordan, lead designer culoare și material, cu o experiență de zece ani în domeniul designului industrial și de produs.
Relația ei cu designul a început în urmă cu 20 de ani, ca studentă la Universitatea Națională de Arte, unde a obținut ulterior și o diplomă de Master of Arts. După ce a terminat studiile, ea s-a îndreptat spre zona de publicitate și a lucrat timp de cinci ani la The Group, ca art designer, înainte de a ajunge în industria auto, în 2015. „Cariera mea la Renault Group a început ca designer junior, iar prin proiectele la care am lucrat, am învățat cum să aplic aceste cunoștințe în selecția materialelor și combinațiile de culori pentru a crea experiențe vizuale care răspund nevoilor utilizatorilor. De-a lungul anilor, am avut oportunitatea de a lucra la proiecte semnificative, unde am coordonat selecția materialelor și culorilor, având grijă ca fiecare alegere să fie durabilă, estetică și funcțională”, povestește Raluca Iordan.
În prezent, la Centrul de Design, ea coordonează mai multe echipe și face legătura între zona de Color & Trim și celelalte departamente de producție, inginerie și marketing. „Mă ghidez după principiul că designul de culoare și material trebuie să răspundă atât cerințelor estetice, cât și celor tehnice, iar acest lucru mă motivează în fiecare proiect.” Dar, în final, cum sunt alese culorile pentru un anumit model? Ce face ca o culoare să se califice și alta să fie scoasă din ecuație? „Alegerea culorilor de caroserie pentru un vehicul se face într-o etapă bine definită a procesului de design, începând chiar din faza de concepție. În acest stadiu, designerii de culoare și material colaborează cu echipele de branding și marketing pentru a înțelege viziunea vehiculului și cerințele pieței. Se stabilesc primele direcții estetice, iar designerul își folosește expertiza pentru a crea o paletă de culori care reflectă personalitatea mașinii, ținând cont de tendințele globale și preferințele consumatorilor”. După ce se face o selecție inițială a culorilor, este rândul echipelor de inginerie să valideze sau nu opțiunea creativă, să spună dacă anumite nuanțe sunt potrivite pentru caroserie și dacă sunt durabile în timp. Urmează etapa prototipurilor, când culorile sunt testate în diferite condiții de iluminare și sunt evaluate apoi în mediul real, scopul fiind ca rezultatul final să fie nu doar estetic, ci și funcțional și rezistent. La final, culorile sunt integrate în procesul de producție, când trebuie aplicate uniform pe toate vehiculele.
„Una din culorile mele preferate de la Dacia este astăzi Lichen Kaki”, mărturisește Raluca. O alegere influențată și de sursa ei principală de inspirație: natura. Căci, până la urmă, spiritul artistic, creativitatea sunt elemente de bază în acest domeniu de activitate aparent tehnic. Și, să fim sinceri, atunci când alegem o mașină, pe lângă tehnologia de care dispune, aspectul și culoarea sunt elementele fac diferența între dragoste la prima vedere sau „mai degrabă nu”.
„Inspirația mea ca designer de culoare și material provine dintr-o multitudine de surse, fiecare dintre ele având un rol esențial în procesul creativ. În primul rând, mă inspir din tendințele din industrie și evoluțiile pieței, având în vedere cum schimbările culturale și tehnologice influențează percepțiile asupra culorilor și materialelor. Natura, cu paletele sale infinite de culori și texturi, este o sursă constantă de inspirație, iar arta și cultura vizuală îmi oferă idei inovative despre contrast și formă.”
În plus, istoria și tradițiile culturale din diferite colțuri ale lumii pot inspira alegeri de culori și materiale care să evoce autenticitate și emoție. Tehnologia este, de asemenea, o sursă importantă, deoarece dezvoltarea de noi materiale și finisaje permite crearea unor designuri mai durabile și inovative. „Este cazul materialului Starkle, reciclat, pe care l-am folosit pentru prima dată pe Noul Duster, un material de exterior care nu lasă să se vadă nicio zgârietură. Cool, nu?”
Raluca vorbește cu atât de multă pasiune despre jobul ei încât e greu să ți-o imaginezi făcând orice altceva, ea însăși mărturisind că nici nu îi trece prin cap să lucreze în alt domeniu. „De la început, am știut că domeniul de culoare și material este ceea ce îmi doresc cu adevărat.
A fost o alegere naturală, o pasiune care mi-a ghidat fiecare pas în carieră. Este un domeniu care îmi oferă oportunitatea de a da viață ideilor prin culori și texturi, iar acest proces creativ mă împlinește complet. Mă simt cu adevărat în elementul meu atunci când pot să explorez și să experimentez cu diferite combinații de materiale. Pentru mine, acest domeniu nu este doar o carieră, ci o adevărată vocație.”
Privind în urmă, la drumul parcurs până acum, de la orele de artă și design din facultate, la trecerea prin publicitate și călătoria actuală prin lumea auto, ce calități ar trebui să aibă un tânăr pentru a deveni designer auto? Creativitatea, abilitățile tehnice și dorința de a învăța continuu, spune Raluca. În plus, gândirea analitică și abilitățile de rezolvare a problemelor sunt necesare pentru a integra funcționalitatea cu estetica. „Designerul auto trebuie să aibă răbdare și perseverență, având în vedere complexitatea procesului de dezvoltare a unui vehicul. Și, desigur, pasiunea pentru automobilism și pentru inovație în domeniul tehnologic este cheia succesului într-un astfel de domeniu fascinant.”

Trei întrebări pentru Raluca Iordan
1 . La ce modele Dacia ați lucrat până acum?
Dacia Manifesto (concept auto) a fost unul dintre cele mai recente proiecte la care am avut ocazia să lucrez. A fost un proiect extraordinar de design pentru o mașină inovativă. Mi-a plăcut foarte mult să fac parte din echipa care a lucrat pentru Manifesto, fiindcă am putut pune în practică toate cunoștințele mele într-un context provocator, creând un produs nu doar estetic, dar și funcțional. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost să colaborez cu o echipă atât de talentată și pasionată. Atmosfera pozitivă și colaborarea strânsă au fost esențiale pentru succesul proiectului și m-au inspirat să dau tot ce am mai bun. A fost o experiență extraordinară, care m-a învățat multe și m-a făcut să apreciez cu atât mai mult importanța unei echipe unite și dedicate.
Un model de suflet pentru mine a fost „I love my Dacia”, o serie limitată care a fost creată special pentru Dacia Picnic în Franța. Am avut privilegiul de a lucra la un model deosebit, care, deși nu mai este disponibil pe piață, a lăsat o amprentă profundă în cariera mea și în inima mea ca designer de culoare și material. Este un exemplu de proiect care, chiar dacă nu mai este pe piață, îmi va rămâne mereu în suflet pentru unicitatea sa.
2 . Care este procesul de design al unei mașini?
Ca designer de culoare și material, procesul de lucru la o mașină începe cu o înțelegere profundă a viziunii generale și a cerințelor brandului. Colaborez strâns cu echipele de design, inginerie și marketing pentru a stabili direcțiile-cheie ale proiectului. Următorul pas este cercetarea tendințelor din industrie și explorarea materialelor inovative care nu doar că răspund cerințelor estetice, dar sunt și durabile și funcționale. În selecția culorilor și materialelor, mă concentrez pe crearea unei armonii vizuale între exteriorul și interiorul vehiculului, având grijă ca acestea să reflecte caracteristicile dorite, cum ar fi performanța, eleganța sau dinamismul.
După selecție, creăm prototipuri pentru a testa cum se integrează materialele și culorile în contextul vehiculului, atât din punct de vedere vizual, cât și al performanței. Testarea și ajustările sunt esențiale, iar feedbackul constant din partea echipelor și a utilizatorilor ne ajută să perfecționăm designul.
În final, colaborăm cu echipele de producție pentru a implementa materialele și culorile în fabricație, asigurându-ne că respectăm standardele de calitate și durabilitate. Procesul nu se oprește însă la lansare; feedbackul postlansare ne ajută să îmbunătățim și să inovăm în continuare, pentru a crea produse care răspund perfect nevoilor utilizatorilor.
3 . Vă place să conduceți sau preferați să fiți în dreapta șoferului și să vă bucurați de drum?
Deși îmi place să conduc din când în când, am realizat că prefer mai mult să stau în dreapta, mai ales din cauza traficului. Mi se pare mult mai relaxant să pot să mă concentrez pe peisaj sau pur și simplu să mă bucur de o conversație, în timp ce altcineva se ocupă de volan. În plus, atunci când sunt pasager, pot să mă relaxez mai mult, fără să mă simt presată de aglomerația sau de ritmul rapid al traficului.