Povestea copilului care la doar 6 ani învăța codare si pe care toate companiile mari precum Google sau Microsoft vor să-l angajeze
Samaira Mehta, o fată în vârstă de 10 ani care trăiește în Silicon Valley, a devenit un copil-minune după ce, la doar 8 ani, a creat un board game (joc de masă) numit CoderBunnyz pentru ai ajuta pe alți copii…
Samaira Mehta, o fată în vârstă de 10 ani care trăiește în Silicon Valley, a devenit un copil-minune după ce, la doar 8 ani, a creat un board game (joc de masă) numit CoderBunnyz pentru ai ajuta pe alți copii să învețe codarea, pe care ea a învățat-o încă de la vârsta de 6 ani.
Ea este fondatorul și CEO-ul companiei CoderBunnyz, care a câștigat recunoașterea în mass-media națională și i-a atras o serie de invitații la conferințe susținute în Silicon Valley.
După ce a creat jocul, Mehta a câștigat locul II și suma de 2.500 de dolari în cadrul competiției Think Tank Learning’s Pitchfest din 2006. Asta a atras atenția unor producători de la Cartoon Network, care erau în căutarea unor “Powerpuff Girls” (Fetițele Powerpuff) reale, așa că Mehta a fost invitată să apară în unele video-uri ale acestora. “Am vândut deja 1.000 de cutii, deci peste 35.000 de dolari, și suntem pe piață doar de un an”, a declarat Mehta pentru Business Insider.
Produsul nu a fost promovat la întâmplare. Când a lansat jocul, a urmat un plan de marketing extraordinar,pus la punct cu ajutorul tatălui său, Rakesh Mehta (inginer Intel și absolvent al Sun Microsystems și Oracle). Ea a folosit jocul pentru a crea ateliere în care copiii de vârstă școlară să poată învăța codare.
A lansat totodată și inițiativa Yes, 1 Billion Kids Can Code (Da, 1 miliard de copii pot coda), prin intermediul căreia oamenii puteau dona cutii cu jocul creat de ea școlilor. Apoi, a organizat ateliere în care i-a ajutat pe copii să învețe cum să stăpânească jocul. La începutul acestui an școlar, 106 școli foloseau deja jocul, potrivit Mehtei.
A lansat de atunci un nou joc numit CoderMindz, pe care îl condiseră ca fiind primul joc de masă AI (artificial intelligence – inteligență artificială). Cu ajutorul CoderMindz, copiii pot învăța principii de bază ale AI. Ea a conceput jocul cu ajutorul fratelui său, Aadit, în vârstă de 6 ani – vârsta la care tatăl său a început să o învețe codarea.
Până în prezent, Mehta a organizat peste 60 ateliere în Silicon Valley, cu peste 2.000 de copii, o parte din ele fiind susținute la sediul Google din Mountain View, California. Acolo a întâlnit-o pe Stacy Sullivan, directorul de cultură al Google. Reprezentanta companiei Google a fost atât de impresionată, încât a rugat-o să aibă în vedere să lucreze pentru ei când va crește. Mehta i-a spus însă lui Sullivan că nu știe dacă ar vrea să lucreze pentru Google, deoarece îi place să fie antreprenor. Între timp, Sullivan și cei de la Google au ales-o în calitate de speaker principal la conferința Diversity in Tech, care a avut loc în luna august, găzduită la Google Launchpad, acceleratorul de start-up-uri al companiei din San Francisco.
Mehta a avut multe alte discursuri, inclusiv la un festival organizat de Microsoft. De la debutul jocului CoderBunnyz, ea a întâlnit și numeroase personalități. Unul dintre momentele sale cele mai îndrăgite a fost atunci când a primit o scrisoare de încurajare de la fosta primă doamnă Michelle Obama. L-a întâlnit și pe Mark Zuckerberg de Halloween, cu care a avut o discuție interesantă despre codare, iar acesta i-a spus să își continuie munca, deoarece este minunat ceea ce face.
Acum a lansat seria de interviuri proprii pe site-ul său, CoderBunnyz, în care vorbește cu oamenii din sectoarele de robotică, jocuri și educație. Chiar dacă a reinvesteit toți banii din afacere în fabricarea mai multor jocuri CoderBunnyz și în crearea noului joc AI, a organizat deja o acțiune caritabilă pe care o sponsorizează atunci când generează profituri: PATH, pentru ajutorarea oamenilor fără adăpost.