Povestea Avincis, o afacere de familie cu o istorie de peste un secol
Povestea cramei Avincis este una de familie, care începe în anul 1905 și este continuată de cinci generații. În timpul comunismului, domeniul din Drăgășani a fost confiscat, conacul și via au rămas în paragină, dar au revenit toate la viață…
Povestea cramei Avincis este una de familie, care începe în anul 1905 și este continuată de cinci generații. În timpul comunismului, domeniul din Drăgășani a fost confiscat, conacul și via au rămas în paragină, dar au revenit toate la viață odată cu proiectul de restaurare început în anul 2007. Astăzi, vinurile Avincis sunt deja la recolta cu numărul 11, crama se dezvoltă și pe partea de turism și evenimente, iar povestea cu parfum de vin continuă.
Pentru noi, Avincis este o poveste de familie și probabil de aici vine și autenticitatea brandului, consecvența și faptul că păstrăm lucrurile simple. Ceea ce spunem este ceea ce suntem de fapt pentru că noi avem acest brand în noi, tocmai pentru că este o poveste. Am încercat să-i dăm o dimensiune, să-l conturăm ca brand în sensul adevărat al cuvântului, dar el a pornit de la o poveste de familie. Acest domeniu a aparținut stră-străbunicilor mei și ce a fost la început o casă de vacanță, un conac foarte frumos care a fost construit în 1905 și cumpărat de stră-străbunicii mei în 1927, s-a transformat treptat în locuința principală pentru că s-au îndrăgostit de domeniu, de potențialul terroirului, au început să facă vinuri. Cumva, așa s-a întâmplat și cu părinții mei, iar tatăl meu vorbește acum despre vinuri cu mai multă pasiune decât vorbește despre drept”, descrie Andreea Mici afacerea familiei sale. Familia de avocați Cristina și Valeriu Stoica, părinții Andreei Micu, au luat decizia de a restaura domeniul viticol de la Drăgășani, un domeniu care are o istorie de peste un secol, bazele lui fiind puse în 1905. Povestea Avincis a început în anul 1927, când stră-străbunicii Andreei Micu au cumpărat conacul de la Drăgășani și au început să facă vin. Crama a trăit și vremuri negre după anul 1950, când domeniul a intrat în posesia statului român odată cu instaurarea regimului comunist. Mai bine de jumătate de secol mai târziu, în 2007, familia Stoica a început proiectul de restaurare a domeniului ce a presupus plantarea viței-de-vie, refacerea conacului și construcția cramei.
În 2011 a avut loc lansarea oficială a cramei și au apărut pe piață primele vinuri Avincis, din recolta anului 2010. Acum sunt deja la recolta cu numărul 11. „Cred că acesta este cel mai frumos element aici, faptul că deși în timpul comunismului domeniul a fost confiscat, conacul a rămas în paragină, via a rămas în paragină, el a prins o nouă viață. Povestea pe care au început-o stră-străbunicii mei s-a reinventat acum, păstrând însă acele valori pe care le-au avut, calitatea – vinurile pe care le făceau atunci erau foarte căutate, chiar și atunci făceau șampanie –, autenticitatea. Noi nu am încercat să cultivăm niște soiuri ciudate, rare, ci am încercat să venim cu ceea ce se potrivește cel mai bine locului. Este adevărat că avem și soiuri internaționale, dar cele două vinuri care ne reprezintă sunt Crâmpoșia și Negru de Drăgășani”, mai spune Andreea Micu.
În plus, ea cred că adevăratele branduri sunt cele care reușesc să supraviețuiască la niște standarde similare de la o generație la alta.
„Chiar dacă stră-străbunicii mei nu au denumit locul acesta Avincis, Vila Dobrușa, ei au pus cumva bazele acestor valori, noi nu le-am creat de la zero. Am luat aceste valori și le-am dat o imagine în plus, o interfață prin care să ajungem mai repede și pe o cale mai simplă la diferite tipuri de public.” Via nu este un domeniu care aduce venituri imediat, ci trebuie să ai răbdare ani de zile până la obținerea unui profit. „Vinurile sunt o investiție frumoasă, dar, din păcate, în România nu poți să trăiești făcând doar vin. Dacă alții reușesc, să ne învețe și pe noi cum. Deocamdată susținem investiția, trebuie să muncim să menținem domeniul la ceea ce este acum, dar îmi doresc ca în viitor să putem spune că putem trăi din vin 100% și să nu mai facem drumuri de la București atât de des. Avincis, înainte de toate, este o stare de spirit, este complexă, care îmbină toate simțurile, la fel ca vinul.”

Anul trecut, producătorul de vin a demarat un proiect de modernizare a cramei cu fonduri europene, un proiect în valoare de 2,5 milioane de lei ce este încă în desfășurare.
„Investiția de 2,5 milioane de lei este în curs de finalizare. Sunt multe proceduri și de formalități pentru obținerea acestor bani. Proiectul a decurs bine, am avut niște modernizări în cramă pe care trebuia să le facem. Ideea este să avem întotdeauna la cele mai înalte standarde partea aceasta de producție de vin, iar investiția este legată și de laboratorul pe care l-am făcut aici pentru analize pentru că este foarte important ca oenologul să poată să facă imediat analiza vinului, să poată să vadă în timp real și așa mai departe“, spune proprietara Avincis.
Crama își propune să ajungă la o producție de circa 300.000 de sticle de vin în următorii doi – trei ani de la circa 200.000 de sticle cât este în prezent. Producția anuală este mai mare decât numărul de sticle de vin care ajung în piață pentru că o parte din vin trebuie să rămână la învechit. „Avem o strategie de vânzări corelată cu planul de producție. Țintim ca producția de vin anuală să ajungă de la aproximativ 200.000 de sticle, la circa 300.000 de sticle de vin în următorii doi-trei ani. Dintre acestea, unele rămân la învechit, astfel că pe piață ieșim cu o producție mai mică. De multe ori trebuie să stea la învechit circa doi – trei ani vinurile, mai ales cele roșii sau spumantul, care trebuie să stea cam doi ani.“
Anul trecut, Avincis a vândut circa 190.000 – 200.000 de sticle, iar Andreea Micu spune că strategia businessului său este să crească ușor. „Nu avem o creștere spectaculoasă de la an la an și nici nu ne dorim neapărat pentru că suntem o cramă de nișă, una medie. Nu avem o suprafață viticolă foarte mare, noi încercăm să ne menținem la circa 200.000 de sticle vândute. Pentru anul acesta ne dorim să rămânem tot așa.“
Vinurile cramei Avincis sunt disponibile la nivel național în aproximativ 700 de localuri din HoReCa, în 45 de magazine online și în șapte rețele internaționale de comerț modern, respectiv Carrefour, Kaufland, Auchan, Metro, Selgros, Mega Image și Profi.
„HoReCa reprezintă un procent aproximativ de 65% din activitate, în timp ce retailul acoperă o pondere de aproximativ 35%. HoReCa vine cu o experiență mai complexă a consumatorului prin natura canalului de desfacere pentru că ești într-un restaurant, bei un vin alături de prietenii tăi și altfel simți produsul. Dar și experiența vinului acasă este una plăcută în care cumva alături vinului într-un mod mult mai flexibil activitățile de zi cu zi“, a explicat Andreea Micu. În plus față de afacerea cu vin, Crama Avincis vine și cu o componentă de turism, are facilități proprii de cazare pentru turiștii amatori de turism viticol. La crama din Drăgășani sunt 15 camere și ajung câteva mii de turiști anual. Turismul are o pondere de circa 30% în totalul businessului din anul 2021.
„Partea de turism reprezintă aproximativ 30% din business. Este foarte importantă nu neapărat la nivel de cifre, cât la nivel de interacțiune cu brandul. În momentul în care vii aici, vezi altfel vinurile și cumva se creează o legătură mai puternică, cei care vin aici tind să rămână fideli brandului Avincis“, explică proprietara businessului.

Ea crede că o creștere a ponderii turismului în business nu se va vedea neapărat anul aceasta, dar de anul viitor, datorită piscinei, perioada estivală va fi mai încărcată, inclusiv în timpul săptămânii. „De obicei, turiștii doresc ca momentul în care vin undeva să aibă la dispoziție tot, și posibilitatea de a se plimba, și activități sportive. Noi le aveam pe toate acestea acoperite, mai puțin zona asta de destindere acvatică, care este foarte căutată. Acum este deja un plus și cred că oamenii vor veni și în timpul săptămânii.”
O altă direcție pe care mizează crama în viitor este partea de organizare de evenimente.
„În weekend este de obicei o ocupare completă la nivel turistic, sunt botezuri, sunt nunți, sunt petreceri private, oamenilor le place tot mai mult să vină aici, să aibă un domeniu întreg la dispoziție. Am început să organizăm evenimente de circa patru ani. Făceam și înainte de pandemie, dar acum deja se caută foarte mult pentru că oamenii tind să evite restaurantele clasice. Este o direcție bună pentru noi. De cele mai multe ori, ei vin cu un organizator propriu care face practic totul pentru ei, noi le punem la dispoziție domeniul. Sunt și anumiți oaspeți care vor mâncarea de la noi, vor totul de la noi și atunci organizăm noi evenimentele. Preferăm să vină ei cu un furnizor extern și noi să punem la dispoziție domeniul și locurile.” Andreea Micu spune că în pandemie a fost nevoie ca businessul său să devină mai flexibil, să găsească niște modalități noi de a ajunge la consumatori. Astfel, în timpul pandemiei a dezvoltat partea de online foarte mult, a deschis magazinul online, dar a crescut și vânzările pe distribuitorii online. În ceea ce privește schimbările comportamentului de consum în pandemie, ea spune că sunt niște tendințe, oamenii sunt mult mai atenți la ce cumpără, sunt mai informați, nu mai acceptă să dea banii pe orice, compară foarte mult înainte de a cumpăra, dar își doresc mai multă calitate. „Adică această atenție vine la pachet și cu un standard mai ridicat. În mod cert, în toate canalele de distribuție obiceiurile de consum sunt diferite față de 2019, din cauza modificărilor generate de pandemie, război, prețuri mărite. Exigențele distribuitorilor și ale partenerilor de afaceri sunt și mai ridicate, iar piața este din ce în ce mai competitivă. Consumatorul caută o sticlă „fair” în raportul calitate-preț.”
Una dintre provocările din această perioadă este chiar consumatorul, care, fiind tot mai pretențios, are și așteptări de schimbare, vrea să vadă produse noi în portofoliu, vrea să vadă etichete noi. „Noi suntem cumva direcționați într-un stil mai simplu, mai clasic, adică nu schimbăm foarte des nici etichetele, nici soiurile de vin din care producem, ci dimpotrivă, încercăm să cultivăm ideea de clasic. Astfel, automat provocarea noastră este să atragem consumatorul cu produsele cu care deja el este obișnuit sau pe care deja le cunoaște bine, în detrimentul unora poate mai noi, mai atractive, dar care poate pe termen lung nu oferă aceleași standarde și aceleași valori constante.” Inflația are un impact asupra creșterii costului de producție în general la Avincis. „Am încercat și noi să le mai creștem pe ale noastre, era un lucru care trebuia făcut, dar nu au crescut atât de mult, adică nu am lăsat pe seama consumatorului toată diferența asta suplimentară, o parte o suportăm și noi, adică nu am crescut cu același grad cu care am simțit noi. Unele prețuri au crescut și cu 10% – 15% – 20%, unele au crescut cu 30%”, explică Andreea Micu.
Nu doar pandemia, ci și războiul are efecte adverse, este o reacție în lanț. Dacă se întâmplă ceva în Europa, tot continentul este afectat. „Chiar și dacă se întâmplă ceva în lume, la un moment dat efectele vin și la noi. Și în felul acesta este o anumită situație de incertitudine, este o anumită stare de nesiguranță care influențează consumul, influențează trendurile, influențează atractivitatea unei investiții, te gândești la viitor. Brandurile se întreabă dacă vor mai fi stabile în doi – trei – cinci ani, sunt întrebări majore pe care ni le punem. Dar există speranță”, concluzionează proprietara cramei.

Andreea Micu, proprietar, Avincis: „Pentru noi, Avincis este o poveste de familie. Acest domeniu a aparținut stră-străbunicilor mei și ce a fost la început o casă de vacanță, un conac foarte frumos care a fost construit în 1905 și cumpărat de stră-străbunicii mei în 1927, s-a transformat treptat în locuința principală pentru că s-au îndrăgostit de domeniu.”