Porsche investește zeci de milioane de dolari într-un centru de inovare din Israel
Porsche a deschis de curând un ”birou de investiții în inovații” în Israel, propunându-și prin înființarea acestuia să faciliteze accesul la tendințele și talentele din domeniul tehnologiei.
Ca prim pas, Porsche a investit o sumă de ordinul zecilor de milioane în fondurile de capital private Magma and Grove. Pentru viitor, sunt planificate investiții suplimentare în start-up-uri și alte fonduri.
”Israel este o piață-cheie pentru experții și inginerii IT. Are mai multe start-up-uri pe cap de locuitor decât orice altă țară din lume. Acest talent și know-how în tehnologie, combinate cu experiența vastă a angajaților noștri, pregătește terenul pentru viitoarele modele de business”, spune Lutz Meschke, Vicepreședinte al Consiliului Executiv și Membru în Consiliul Executiv, Responsabil de Financiar și IT, în cadrul Porsche. El adaugă că este necesară o strânsă colaborare cu experții israelieni, astfel încât compania să depisteze și să analizeze rapid noile tehnologii, să dezvolte relații de business de succes și să pună în practică cele mai adecvate soluții, prin proiecte pilot.
Fondul Magma Venture face investiții din 1999 și, în prezent, se concentrează pe domenii precum inteligența artificială și industria auto. Cu investiții în numeroase start-up-uri de succes, precum Waze, Magma Venture este unul dintre cele mai mari fonduri de capital private din Israel, gestionând o sumă de 600 milioane de dolari. Înființat în 2015, Grove Ventures este un fond de investiții private cu un volum de 100 milioane de dolari. Domeniile sale principale de investiții sunt Internet of Things (IoT), tehnologiile Cloud și inteligența artificială.
În ultimul an, Porsche a lansat câteva proiecte majore de promovare a transformării digitale. Acestea includ Porsche Digital GmbH, înființată în iunie 2016. Condusă de Thilo Koslowski, care a lucrat 20 de ani la Gartner, în Silicon Valley, această companie Porsche identifică și dezvoltă noi experiențe digitale pentru clienți, precum și produse, zone de business și procese digitale. Porsche Digital, Inc., o filială a Dr. Ing. h.c. F. Porsche AG și companie afiliată a Porsche Digital GmbH, a deschis recent un centru în Santa Clara, California. De asemenea, în septembrie 2016, constructorul auto german a inaugurat Porsche Digital Lab, în Berlin, cu scopul de a identifica și testa soluții IT inovatoare.