Ponta speră că Iohannis va avea succes cu dosarul Schengen, pentru că "vorbește limba care trebuie"
România este pregătită să adere la zona europeană de liber schimb Schengen, a declarat miercuri premierul Victor Ponta, exprimându-și speranța că președintele ales Klaus Iohannis, de etnie germană, va avea mai mult succes cu acest dosar, pentru că "vorbește limba care trebuie".
“Nu mi-am schimbat opinia și este de asemenea părerea majorității liderilor europeni: România este pregătită să adere la zona Schengen” și este în măsură să asigure securitatea frontierelor, a declarat șeful Guvernului social-democrat, într-o întâlnire cu trei agenții de presă internaționale.
“Dar va fi o decizie politică 100% și sper că domnul Iohannis va avea mai mult succes” decât predecesorul său, conservatorul Traian Băsescu, pentru a-și convinge omologii, având în vedere că “vorbește limba care trebuie”, a glumit el.
Klaus Iohannis, care se exprimă bine atât în limba română, cât și în germană, s-a impus în mod surprinzător în fața lui Ponta, la alegerile prezidențiale din noiembrie. Fostul primar al orașului Sibiu a primit sprijinul cancelarului german Angela Merkel.
Membră a Uniunii Europene din 2007, România așteaptă să adere la Schengen din 2011, ca și Bulgaria, țara cea mai săracă din familia europeană, dar fără succes.
Unele state, precum Olanda, apreciază că trebuie să facă mai multe progrese în lupta împotriva corupției și în securizarea frontierelor. Franța și-a exprimat de asemenea reticența.
Justiția română – contrar celei bulgare – a înregistrat progrese considerabile în ultimii doi ani, mergând până la încarcerarea unui fost premier găsit vinovat de corupție. Aceste progrese au fost salutate de UE, precizează AFP.
Victor Ponta a reiterat dorința României de a adera la zona euro în 2019. Țara “îndeplinește – dacă nu mă înșel – cele cinci criterii de admitere”, în special în materie bugetară, a subliniat el.
“Dar în ceea ce privește criteriile reale, nu suntem în măsură să rezistăm concurenței din zona euro”, a recunoscut premierul, subliniind nevoia imperativă de a ameliora investițiile și infrastructura țării.