Ponta: O casă unde nu sunt copii este o casă goală
Premierul Victor Ponta a declarat, cu prilejul lansării broșurii "Azi Vorbim noi", în care copiii exprimă opinii despre societate, că, din punctul său de vedere, "o casă unde nu sunt copii e o casă goală", arătând că și el îi ascultă pe copiii săi atunci când ajunge acasă.
Primul ministru a participat, împreună cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, ministrul Muncii, Rovana Plumb, și reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, la lansarea broșurii “Azi Vorbim noi”, în care elevii din România își exprimă punctele de vedere cu privire la câteva domenii ale societății.
“Am înțeles că azi vorbiți voi. Eu doar vă salut, vă spun bine ați venit în această clădire, era să zic casă a Guvernului, pentru că o casă unde nu sunt copii e o casă goală, din punctul meu de vedere. Astăzi, în sfârșit, are și suflet. Vă rog doar să vă folosiți fiecare ocazie pentru a fi ascultați. Eu, deși ajung foarte târziu acasă, atunci când ajung, da, nu vorbesc, ci ascult ceea ce îmi spun Irina sau Andrei. Mă cam ceartă că nu prea înțeleg întotdeauna și nu sunt foarte cuminte să fac tot ce îmi spun ei, dar încerc, fac progrese în această direcție”, a declarat Victor Ponta.
În broșura editată de Consiliul Național al Elevilor, cu sprijinul Ministerului Muncii și UNICEF, au fost selectate cele mai interesant opinii ale copiilor cu privire la piața muncii, educație, sănătate, violența în școală, familie și comunitate, dreptul la opinie, voluntariat, rolul mass-media, relația cu părinții, precum și o serie de mesaje pentru politicieni și modul în care văd copiii România peste 20 de ani.
Elevii arată în broșură că în ce privește educația ar reduce numărul disciplinelor și modul în care sunt predate, pentru a se baza mai mult pe practică, iar, atunci când vine vorba de sănătate, cei mici se plâng de faptul că școlile nu corespund normelor de igienă, lipsindu-le săpunul, hârtia igienică și curățenia.
Cei mici își doresc să le fie asigurate produse sănătoase la magazinele alimentare de pe lângă școli și ar vrea să facă mai mult sport pentru a-și asigura o sănătate cât mai bună.
Un capitol important în broșură este dedicat dreptului la opinie, despre care elevii se plâng că nu le este respectat nici în școală, nici în societate.
Copiii nu sunt mulțumiți nici de modul în care mass-media li se adresează, constatând că există multă violență în programele de televiziune și mult prea puține emisiuni formative sau culturale.
În mesajele adresate politicienilor, copiii îi sfătuiesc să fie mai responsabili, să nu uite cine le plătesc salariile, dar nici de promisiunile făcute și să investească mai mult în sistemul de educație.
În mod particular, elevii îi cer ministrului Muncii să crească pensiile, premierului Ponta să se îngrijească de școli și mediu, iar președintelui Klaus Iohannis să scape țara de infractori “prin închiderea lor în închisori”.
“Dacă doamna Rovana Plumb ar mări pensiile, nu i-ar ajuta doar pe cei pensionați, ci și pe noi, copiii. Nu toți stau doar cu părinții… Dacă pensiile ar fi mai mari, bunicii noștri ar putea avea grijă și de ei înșiși, deoarece în ziua de azi dau bani pe mâncare și pe diverse bunuri pentru nepoții sau copiii lor, așa încât banii nu le mai ajung nici pentru medicamente”, spune Ileana, de 10 ani, din București.
“Domnule Victor Ponta, eu aș vrea să vă rog să finanțați școlile din România cu bunuri materiale, să aveți grijă de spațiile verzi și de vegetația țării noastre, deoarece pe zi ce trece acestea sunt în pericol. Elevii nu mai pot învăța în toate școlile cu materiale vechi și rupte. Cetățenii nu se mai îngrijesc de natură, aruncând deșeuri, distrugând-o”, arată Adriana, clasa a VI-a, din județul Suceava.
“Domnule președinte Klaus Iohannis, această țară, cu timpul, a tot scăzut în fața Uniunii Europene, din cauza hoților, violurilor și a celorlalte delicte. Eu aș vrea să scăpăm țara de acești oameni prin închiderea lor în închisori. Curățirea parcurilor și plantarea acestora cu copaci ar fi de asemenea de dorit. Oamenii săraci ar fi bine să-i ajutăm să se angajeze, pentru că majoritatea sunt români”, îi transmite șefului statului Raluca, clasa a VIII-a, din județul Suceava.