Polonia: reducerea bugetului UE propusă de Germania este „de neconceput“
Polonia, cea mai mare economie din estul Europei, a avertizat că propunerea de a reduce suplimentar cu 30 mld. euro bugetul pe termen lung al UE este ceva „de neconceput“. Fondurile europene sunt unul dintre principalele motoare de creștere ale economiei poloneze.
Polonia, cea mai mare economie din estul Europei, a avertizat că propunerea de a reduce suplimentar cu 30 mld. euro bugetul pe termen lung al UE este ceva “de neconceput”. Fondurile europene sunt unul dintre principalele motoare de creștere ale economiei poloneze. Șefii de state și de guverne din UE încep astăzi la Bruxelles un summit de două zile în care vor încerca să ajungă la un acord în privința bugetului UE pentru perioada 2014-2020 după ce la întâlnirea anterioară, din noiembrie, în care s-a discutat propunerea Germaniei ca bugetul de aproximativ 1.000 mld. euro să fie redus cu 30 mld. euro, nu s-a ajuns la niciun rezultat. Marea Britanie, Germania, Olanda și Suedia, cei mai mari contribuitori la bugetul UE, au cerut reduceri mai mari decât cele propuse, ca un compromis, de președintele Consiliului European Herman Van Rompuy, motivând că bugetul UE nu trebuie să crească în timpul crizei financiare. Cele patru state consideră că finanțarea UE trebuie să reflecte austeritate, iar guvernele nu trebuie să-și relaxeze politicile bugetare. Guvernul polonez se opune vehement reducerii fondurilor pentru agricultură și a celor pentru proiecte structurale, Polonia fiind principalul beneficiar al acestor bani.