Poliția catalană a efectuat explozii controlate în Alcanar, unde teroriștii au plănuit atacurile
Poliția catalană a desfășurat, sâmbătă, explozii controlate în orașul Alcanar, locul unde teroriștii au plănuit atacurile din Barcelona și Cambrils, relatează site-ul agenției The Associated Press.
Prin intermediul unei postări pe contul de Twitter, poliția le-a cerut rezidenților din Alcanar să nu se alarmeze în privința detonărilor controlate, fără a preciza zona exactă unde sunt desfășurate acestea.
Poliția consideră că securitatea ar trebui maximizată întrucât atacatorii de la Barcelona și Cambrils au planificat atentate mult mai mari decât cele pe care le-au desfășurat. Potrivit informațiilor preliminare, gruparea a pregătit atacurile într-o casă din orașul Alcanar, aflat la 200 de kilometri de Barcelona.
Miercuri, casa din Alcanar a explodat, o persoană a fost ucisă, alte șapte au fost rănite, iar materiale pe care atacatorii plănuiau să le folosească au fost distruse.
Cel puțin 14 persoane au fost ucise, iar alte 130 au fost rănite în urma atacurilor cu vehicul comise în orașele Barcelona și Cambrils și revendicate de rețeaua teroristă Stat Islamic.