Pofta vine programând. Cum a ajuns o tânără să se îndrăgostească de programare, deși inițial nici nu lua în calcul o carieră în această direcție
Când și-a început cariera, pentru Daniela Ene programarea nu ar fi fost prima opțiune, însă după multe interviuri s-a hotărât să dea o șansă acestei meserii. La un deceniu distanță, nu se vede făcând altceva. În cazul meu, în ultimul…
Când și-a început cariera, pentru Daniela Ene programarea nu ar fi fost prima opțiune, însă după multe interviuri s-a hotărât să dea o șansă acestei meserii. La un deceniu distanță, nu se vede făcând altceva.
În cazul meu, în ultimul an de facultate am crezut că profesia de programator nu e ceva ce mi se potrivește și inițial voiam să încerc ceva pe project management. După ce am participat la mai multe interviuri, m-am angajat ca și Java developer. Zece ani mai târziu, pot spune că nu aș schimba nimic și profesia de programator e ceva ce consider că mi se potrivește foarte bine”, povestește Daniela Ene, acum engineering manager în echipa Rolling Stones din cadrul echipei Adobe Experience Manager, un produs de content management folosit pentru a construi website-uri și aplicații mobile, printre altele. A venit în echipa Adobe în 2016, angajându-se inițial în funcția de software engineer, și de atunci a schimbat trei echipe, contribuind la o serie de proiecte importante din portofoliul businessului.
Consideră că cel mai interesant proiect la care a lucrat în cadrul companiei e cel în care este implicată acum. La produsul la care lucrează în prezent apreciază cel mai mult faptul că e folosit de clienți din întreaga lume și că nu simte că are două zile identice. „Mereu avem probleme noi de rezolvat și arii în care putem inova. (…) Prin ceea ce facem zi de zi, putem să le livrăm (clienților – n. red.) inovație.” Potrivit ei, fiecare client care folosește produsul este unic, deoarece fiecare are un website diferit și are flexibilitatea să folosească diferite integrări. „În cadrul produsului, acum doi ani, s-a lansat o soluție cloud native care le oferă posibilitatea clienților să scaleze foarte ușor în funcție de nevoile dintr-o anumită perioadă a anului (de exemplu, Black Friday) și să primească într-un mod automat noi versiuni fără a fi nevoie să facă ei un proces manual de update.” Echipa sa are rolul de a se ocupa de două procese foarte importante din platformă: cel de a valida noi lansări pentru clienți și de a actualiza automat clienții pe o nouă lansare. „În cadrul procesului de validare am creat o serie de unelte interne folosind Machine Learning, care ne pot ajuta să ne dăm seama în mod automat dacă, în urma unui posibil update, un client ar putea fi impactat. Dacă există riscul ca cel puțin un client să fie afectat de un update, atunci acea lansare nu mai este făcută publică.”
Domeniul în care lucrează echipa sa este, potrivit Danielei Ene, unul foarte dinamic și în fiecare zi apare o problemă nouă de rezolvat. „Ca să faci față într-un mediu în continuă schimbare, creativitatea e o calitate foarte importantă care te poate ajuta să găsești variante prin care poți face unele lucruri mai simplu sau mai ușor.” Una dintre provocările cu care spune că se confruntă zi de zi la locul de muncă este să creeze servicii care pot foarte ușor să scaleze la un volum din ce în ce mai mare de trafic fără să fie nevoie să facă modificări. Daniela Ene spune că, de-a lungul carierei, nu a avut un singur mentor, ci a încercat să aibă diferite modele de la care a împrumutat ceva diferit. Potrivit ei, tehnologia a dictat modul în care a evoluat cariera pe care o are din două puncte de vedere. „Datorită evoluției tehnologiei am avut acces la moduri din ce în ce mai accesibile de a evolua și învăța lucruri noi. Tot datorită acestui lucru, în munca de zi cu zi am avut posibilitatea să folosesc noi versiuni de tools și limbaje de programare pentru a îmi face treaba mai ușor.” Ea mai observă că în ultimii ani au apărut foarte multe platforme cu cursuri online pe care oricine le poate urma. „De accea, nu există o singură rețetă pentru o carieră de succes. Cu siguranță, o facultate de specialitate te poate ajuta să ai o tranziție mai ușoară în acest domeniu, dar aceasta nu e singura variantă.” În opinia sa, cel mai important lucru e ca elevii/studenții să fie curioși să învețe lucruri noi și să nu se limiteze doar la ce învață în școală. „Un alt lucu pe care îl recomand e să încerce programele de internship. Acestea te pot ajuta să te familiarizezi cu atmosfera dintr-o companie și să înțelegi ce e nevoie să înveți pentru a te angaja pe o poziție full-time. Pe mine m-a ajutat foarte mult și faptul că am fost membru activ într-o organizație studențească în facultate. Acest lucru m-a ajutat să îmi dezvolt aptitudinile de comunicare, leadership, vânzări.”

Și Adobe România oferă, potrivit ei, două tipuri de oportunități pentru studenți sau proaspăt absolvenți: internships și fresh graduate. În timp ce programele de internship sunt destinate studenților și le oferă acestora posibilitatea de a învăța ceva nou în timpul vacanței de vară, programele de fresh graduate sunt pentru proaspăt absolvenți sau pentru pentru cei care urmează să termine facultatea în decursul acelui an. „Aceste programe sunt foarte faine deoarece le oferă posibilitatea studenților de a înțelege mai în detaliu ce presupune munca pe o anumită tehnologie. Pe lângă asta, ei au și un mentor care îi ajută să crească.” În ceea ce o privește, cel mai important lucru la job e să îi placă ceea ce face. „După ce găsesc ceva ce îmi place, îmi este mult mai ușor să fac față oricărei noi provocări.” Bazat pe experiența pe care a avut-o la rândul său la începutul carierei, Daniela Ene le recomandă tinerilor aflați la început de drum să fie dispuși să încerce. Potrivit ei, domeniul IT este foarte vast și complex și uneori e greu să găsești un lucru la care ai putea să fii bun. „Când te uiți la locuri de muncă pe LinkedIn, găsești o diversitate foarte mare de la joburi mai low level în care poți face programare pentru frontend development sau suport.” Uneori, spune ea, e greu să iei o decizie legat de ce vrei să faci în continuare, așa că e bine să începi de undeva și să explorezi noi oportunități din acel punct. „Spre exemplu, de-a lungul timpului petrecut în companie s-a implicat și în unele proiecte de CSR. Un exemplu este programul susținut anul trecut de Asociația World Vision, cu scopul deschiderii interesului pentru domeniul IT elevilor din clasele 10-12. „În cadrul acestui program am predat informatică unui grup de 40 de elevi din diferite colțuri ale României. Aceștia au putut să își creeze propriile aplicații pe telefon folosind o platformă numită Thunkable. În cadrul platformei, elevii au avut ocazia să înțeleagă concepte de bază de programare, cât și concepte mai complexe care sunt foarte folosite de programatori”, povestește ea. Peste zece ani spune că își dorește, cu certitudine, să lucreze tot la Adobe într-un rol aproapiat de zona tehnică. „E greu să vă dau un raspuns legat de rol și țară pentru că, până acum, am avut o evoluție dinamică și plină de provocări. Și, în același timp, împreună cu echipa mea avem atât de multe lucruri pe care ni le propunem, încât, cu siguranță avem ce să facem în următorii cinci ani.”
Carte de vizită
Daniela Ene, engineering manager, Adobe
► A absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București în 2012;
► După finalizarea facultății, a început să lucreze într-un rol de Java developer la 1&1, unde a contribuit la dezvoltarea unui software intern pentru crearea de mașini virtuale destinate datacenterelor companiei;
► În 2016 s-a angajat la Adobe ca software engineer, pentru a contribui la Adobe Experience Manager Mobile, o soluție care a permis organizațiilor să creeze și să ofere clienților și angajaților aplicații mobile;
► S-a mutat apoi în Adobe Experience Manager și, după o contribuție de doi ani la Cloud Manager, a fost cooptată în echipa Rolling Stones, inițial ca software engineer, timp de aproape 2 ani și jumătate, iar de trei luni ca engineering manager;
► În timpul liber, îi plac plimbările lungi, hikingul, dar și să practice yoga sau snowboarding.
