Poetul și compozitorul american Rod McKuen a murit la vârsta de 81 de ani
Poetul, compozitorul și cântărețul american Rod McKuen, a cărui carieră prolifică i-a adus două nominalizări la premiile Oscar și o nominalizare la premiul Pulitzer, a murit la vârsta de 81 de ani, a anunțat vineri presa din Statele Unite.
Rod McKuen a adaptat în limba engleză, în anii ’60 și ’70, cântecele celebrului cântăreț belgian Jacques Brel, pe care l-a promovat intens în America de Nord, în special cu piesa “Le moribond”.
Artistul a murit joi la Los Angeles în urma unei insuficiențe respiratorii, ce a fost declanșată de o pneumonie, a anunțat unul dintre prietenii săi, producătorul Jim Pierson, citat de Los Angeles Times.
McKuen a compus numeroase cântece pentru o serie de muzicieni de searmă, precum Johnny Cash, Barbra Streisand și Frank Sinatra.
Potrivit revistei Variety, Rod McKuen a publicat și 30 volume de poezie, dintre care “Listen to the Warm”, care s-a vândut în câteva milioane de exemplare.
La apogeul carierei sale, Rod McKuen era “laureatul non-oficial al poeților din America de Nord”, potrivit New York Times.