„Poate tehnologia ne va permite să petrecem mai mult timp unii cu alții”
...spune Raluca Buciuc, partener și director al departamentului de evaluări din cadrul Colliers România. Ea consideră că acesta ar fi unul dintre cele mai de preț câștiguri ale avansului tehnologic, pentru că „fiecare afacere, fiecare companie se bazează pe relații…
…spune Raluca Buciuc, partener și director al departamentului de evaluări din cadrul Colliers România. Ea consideră că acesta ar fi unul dintre cele mai de preț câștiguri ale avansului tehnologic, pentru că „fiecare afacere, fiecare companie se bazează pe relații interumane”.
Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul imobiliar, Raluca Buciuc este membru în consiliul de administrație, partener și director al departamentului de evaluări din cadrul companiei de consultanță Colliers România. Combinând experiența din industrie cu expertiza tehnică și financiară, echipa de valuation and advisory services, care a crescut de la un om în 1998 la 15 specialiști astăzi, dintre care șapte au mai mult de 10 ani experiență în evaluări, este una dintre cele mai mari din piață. În cei 25 de ani de activitate a acestui departament, Colliers a evaluat 65% din piața de spații de birouri clasa A din București, peste 50% din centrele comerciale moderne existente în prezent în România, dar și peste 60% din fondul rezidențial ipotecar al băncilor din România.
1. Ce perspectivă aveați în urmă cu 20 de ani în ce privește evoluția profesională? Ce vă doreați să profesați, să realizați?
Acum 20 de ani, lucram la Colliers de doar doi ani și încă îmi toceam coatele pe băncile universităților. Eram determinată să învăț să fac ceva concret, ce ar avea un impact asupra colegilor, clienților și societății. Din păcate, sistemul educațional românesc nu oferă prea multe abilități practice și, mai rău, nu îți facilitează autocunoașterea și clarificarea direcției în viață. Am avut norocul să fiu angajată într-un mediu care m-a ajutat să mă descopăr și să pun întrebările potrivite pentru a găsi răspunsuri. De asemenea, am avut ocazia să activez într-o piață aflată și ea foarte la început și să învăț de la cei mai buni din domeniu, practic de la pionierii evaluării imobiliare în piața modernă din România. Evaluarea unui centru comercial de tip mall sau a unei clădiri de birouri de clasă A era o adevărată provocare la acea vreme, iar dorința mea era să contribui la ridicarea standardelor de profesionalism în acest domeniu pe piața românească. Această aspirație m-a învățat importanța orelor lungi de muncă, importanța de a fi curios mereu, de a pune întrebări, de a da atenția potrivită detaliilor și de a lucra în echipă.
Cifră de afaceri (2023): 57,3 mil. lei
Profit net 2023: 5,1 mil. lei
Număr de angajați: cca. 100
2. Realitatea a coincis cu gândurile de la acea vreme?
Cred că doar clienții mei și colegii mei pot oferi o perspectivă corectă și pot răspunde la această întrebare. Evoluția mea profesională este reflectată în numărul de proiecte pe care le-am finalizat, în încrederea pe care o am atunci când îi sfătuiesc pe clienți sau când fac calcule de evaluare, în numărul de clienți care se întorc în fiecare an pentru a colabora cu echipa noastră și în contribuția mea la numeroase proiecte imobiliare prin analizele pieței sau evaluările efectuate. De asemenea, m-am bucurat de fiecare dată când un nou coleg s-a alăturat echipei noastre ca evaluator și a ales să rămână alături de noi pe termen lung. Am reușit să menținem aceste realizări și în perioadele de creștere rapidă a pieței, și în crizele financiare, și în criza sanitară sau în alte situații dificile ale pieței. Toate aceste experiențe m-au încărcat cu o energie pozitivă și, îndrăznesc să spun, că, în timp, ele au devenit un factor motivant extrem de important pentru mine. Astfel, parcursul meu profesional a depășit cu mult așteptările mele, care, acum 20 de ani, erau limitate la titlurile de pe cartea mea de vizită sau la recunoașterea materială a eforturilor mele, așa cum învățasem la școală că trebuie să se întâmple.
3. În ce privește următorii 20 de ani, cum vă așteptați să se schimbe lumea / domeniul în care activați / compania pe care ați clădit-o sau în care lucrați acum?
Consider că ultimii 15 ani au fost o lecție valoroasă despre importanța adaptabilității în orice situație, indiferent de cât de surprinzătoare ar putea fi. Tehnologia este, fără îndoială, un factor major care va influența semnificativ viitorul, inclusiv viitorul imediat. Capacitatea de a ne adapta la noile instrumente de lucru, la noile metode de căutare și prelucrare a informațiilor pe piață, precum și la inovație, va fi esențială și în domeniul imobiliar. Cu toate acestea, fiecare afacere, fiecare companie se bazează pe relații interumane. Poate tehnologia ne va permite să petrecem mai mult timp unii cu alții, să colaborăm mai eficient și să avem timp să ne gândim mai mult la lucrurile cu adevărat importante, precum dezvoltarea sustenabilă, mediul înconjurător, educația și sănătatea, astfel încât să oferim și generațiilor viitoare posibilitatea de a-și face planuri pe termen lung.
BUSINESS Magazin a lansat de curând anuarul 100 Cele mai puternice femei din business, ediția 2024. Ne-am propus ca în cadrul ediției de anul acesta a catalogului să descoperim împreună cu reprezentantele mediului de afaceri cum au fost cei 20 de ani pe care i-am trăit și la ce ne așteptăm pentru următoarele două decenii. Raluca Buciuc, partener și director al departamentului de evaluări din cadrul Colliers România, este una dintre doamnele prezentate în ediția din 2024 a acestui proiect.