PNL: Sub medierea președintelui, putem elabora o legislație pentru lupta împotriva terorismului
PNL a transmis, miercuri, după consultările de la Palatul Cotroceni, pe tema legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal, că, sub medierea președintelui Klaus Iohannis, se poate elabora o legislație, prin consens politic, care să ofere autorităților instrumente în lupta cu terorismul.
”PNL consideră că, sub medierea președintelui României și cu respectarea drepturilor și libertăților civile, putem elabora o legislație care să ofere autorităților instrumente în lupta cu criminalitatea organizată, cu terorismul și cu alte potențiale riscuri la adresa siguranței naționale. Este important ca o astfel de legislație să fie adoptată prin consens politic, în urma unui proces de legiferare transparent și corect”, au arătat liberalii, după discuțiile cu șeful statului.
Potrivit comunicatului de presă, PNL a decis să semneze proiectul de lege care va reglementa accesul autorităților la datele deținute de furnizorii de servicii din sectorul comunicațiilor electronice.
”Este vorba despre proiectul pentru modificarea și completarea legii nr. 506 din 7 noiembrie 2004, privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice. Acest document va fi depus în procedură legislativă sub semnătura tuturor liderilor partidelor politice din Parlament”, anunță PNL.
Liberalii menționează că este vorba despre un proiect care ține cont de observațiile Curții Constituționale din România și de cerințele Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului.
”Astfel, o modificare importantă adusă acestei legi o reprezintă prevederea conform căreia accesarea datelor de trafic se va face doar într-un cadru delimitat, de către instanța de judecată sau cu autorizarea judecătorului. Este o prevedere care limitează potențialele abuzuri și oferă o garanție în favoarea respectării vieții private a cetățenilor”, apreciază PNL.
Potrivit formațiunii, în raport cu toate inițiativele de până acum privind accesarea datelor personale, PNL a promovat un echilibru între nevoia de securitate și apărarea drepturilor și libertăților civile.
”De asemenea, am susținut că elaborarea unor proiecte importante nu trebuie să aibă loc în contexte emoționale, care favorizează abuzurile și abordările superficiale. În opinia noastră, a oferi autorităților statului un set de instrumente pentru a lupta cu grupări infracționale care dispun de mijloace extrem de performante pentru a face rău reprezintă o necesitate și o dovadă de
responsabilitate politică”, se mai afirmă în comunicatul de presă.
Liberalii mai apreciază că ”trebuie să ținem cont de schimbarea contextului de securitate în regiunea geografică a României”.
”Amenințările la adresa securității naționale s-au înmulțit și este important să creștem capacitatea statului de a reacționa la astfel de amenințări. Cei care se gândesc să facă rău României sau să facă rău pe teritoriul României nu trebuie să aibă parte de o legislație care să le faciliteze demersurile”, mai afirmă PNL.
Consultările președintelui Klaus Iohannis cu liderii partidelor, de la Palatul Cotroceni, s-au finalizat, miercuri, cu semnarea de către partide a unei inițiative legislative de modificare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private.
Administrația Prezidențială a anunțat la finalul consultărilor care au durat aproximativ o oră că, în baza prerogativelor sale constituționale de mediere, președintele a facilitat dialogul între societatea civilă, instituțiile cu competențe în domeniul prelucrării datelor, apărării și securității naționale și partidele politice.
”Discuțiile au pornit de la premisa îmbunătățirii cadrului normativ pentru a pune în acord nevoia de securitate cu apărarea drepturilor și libertăților individului. Cu această ocazie, liderii partidelor politice au semnat o inițiativă legislativă parlamentară de modificare și completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice”, a precizat Administrația Prezidențială, în comunicatul de presă remis după întâlnire.
Potrivit comunicatului, ”această inițiativă nu vizează legea securității cibernetice și nici Legea 82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicație electronice destinate publicului, care a fost declarată neconstituțională”.