PNL pregătește manifestații împotriva modificărilor Codului Fiscal
Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat, vineri, că partidul va pregăti o comisie de organizare a protestelor față de ordonanța care modifică Codul Fiscal, adăugând că e posibilă o astfel de manifestare și în ziua moțiunii de cenzură.
„Vom stabili o comisie de organizare a tuturor acțiunilor de protest pe care le vom face împotriva acestei harababuri fiscale declanșate”, a spus Orban.
Liderul PNL a precizat că va discuta luni, în ședința Biroului Executiv al formațiunii, despre un calendar al protestelor.
Întrebat ce presupune calendarul, Orban a răspuns: „Mi-e greu să vă spun acum. Cu siguranță vom organiza marșuri, mitinguri, e posibil și în ziua moțiunii, încă nu am hotărât unde. Asta este o dezbatere. Deja am și discutat, voi propune o comisie de organizare care să fie responsabilă de coordonarea tuturor acestor acțiuni de protest, dar și cu alte acțiuni de protest care vor fi organizate de societate prin grupuri organizate, indiferent dacă sunt patronate, sindicate, sau alte asociații profesionale sau alte organizații ale societății civile”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro