PNL, ca Nilul

Liberalii au inceput sa dezvolte aceleasi sensibilitati olfactive ca si social-democratii la sfarsitul saptamanii trecute, dupa ce prin organizatiile judetene PNL a inceput sa miroasa a congres extraordinar, care sa lamureasca ceata de la varful partidului.

Asemanarea cu social-democratii se opreste totusi aici – in primul rand pentru ca lipseste o decizie oficiala a forurilor statutare pentru convocarea Congresului si in al doilea rand pentru ca scaunul presedintelui liberal Calin Popescu-Tariceanu este revendicat mai tare de cei din afara partidului decat de cei din interior. Data fiind insa evolutia de saptamana trecuta a lucrurilor, n-ar fi exclus ca fiecare 24 de ore scurse sa insemne tot atatea sanse ca directia de curgere a ideilor in PNL sa se inverseze precum cursul Nilului. Asta pentru ca discursul conducerii PNL s-a pliat – strategic, s-ar putea spune – pe trendul vocilor critice din partid: dupa ce aderentii la platforma Stolojan-Stoica au fost amenintati cu excomunicarea, un document prin care peste 40 de parlamentari PNL cereau reprimirea in partid a fostilor lideri „rataciti“ a reusit sa inmoaie cerbicia actualei conduceri. Tariceanu a ajuns sa spuna chiar ca „exista disponibilitate in privinta domnului Stolojan“ sa fie din nou in PNL – bineinteles, daca va respecta „ideile, principiile, statutul si identitatea liberala“ si trecand peste „bariera artificiala“ care nu le permite celor exclusi sa revina in partid decat dupa minimum un an de la pierderea calitatii de membru. Tonul conciliator al lui Tariceanu nu a gasit insa ecou dincolo de granitele partidului, de unde Theodor Stolojan si-a ascutit armele si a cerut actualei conduceri sa-si paraseasca functiile tocmai pentru ca nu respecta acele idei si principii a caror lipsa i se imputa lui acum.

Unii au privit tonul conciliator al presedintelui PNL ca o noua confirmare a apelativului „Moliceanu“, iar altii l-au vazut ca rezultat al unui calcul politic destul de subtil. Adica, dupa ce i-a exclus din partid pe cei prea critici la adresa sa, Tariceanu a deschis scena impacarii, desi e constient ca replicile dramatice nu se vor transpune si in realitate. Astfel, chiar daca nu ar avea succes, ar ramane cu imaginea pozitiva a celui care a intins o pipa a pacii pe care ceilalti au refuzat s-o fumeze.