Plusuri și minusurile săptămânii care tocmai se încheie
UPS + UiPath intră în topul celor mai valoroase 30 de companii de tehnologie nelistate din Europa. Compania românească se află pe locul 27, iar primul este ocupat de Spotify din Suedia. + Acțiunile Amazon au crescut cu…
UPS
+ UiPath intră în topul celor mai valoroase 30 de companii de tehnologie nelistate din Europa. Compania românească se află pe locul 27, iar primul este ocupat de Spotify din Suedia.
+ Acțiunile Amazon au crescut cu 2,7% la închiderea unei ședințe de tranzacționare a săptămânii trecute de la New York, ajungând astfel la o capitalizare de piață de 768 de miliarde de dolari, valoare care o pune în spatele Apple și îi oferă locul doi în topul mondial. Valoarea Alphabet a rămas neschimbată, la 762,6 miliarde de dolari.
+ Colagenul din solzii de pește ar putea ajuta la vindecarea rănilor. Oamenii de știință din Singapore au descoperit că acesta este de două ori mai eficient și mult mai ieftin decât colagenul provenit de la porci și vite. Din 10 grame de solzi se obțin aproximativ 200 de miligrame de colagen.
+ Cel mai bogat lituanian, Nerijus Numavicius, împreună cu fratele său Vladas și cu Mindaugas Bagdonavicius, fost acționar al grupului Vilniaus Prekyba (VP), investește într-o afacere cu hoteluri în România. El vrea să construiască patru hoteluri.
+ Patru tineri din Cluj au creat un scaun care te anunță că stai strâmb. Scaunul are senzori care detectează problemele, iar sistemul trimite o notificare către computer sau smartphone de fiecare dată când coloana nu este în poziția corectă.
+ România a exportat în luna ianuarie 2018 bunuri în valoare de 5,4 mld. euro, cu 15% mai mult față de anul trecut, cifră ce plasează creșterea exporturilor românești pe locul 7 în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat.
+ IBM a prezentat cel mai mic computer din lume, un pătrat cu latura de 1 mm. Acesta are o putere de procesare echivalentă cu cea a unui procesor x86 din 1990.
AND DOWNS
– ”Până în 2050 circa 5 miliarde de oameni vor trăi în zone cu acces redus la apă“, a declarat Audrey Azoulay, director general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). Se estimează că cererea de apă va crește cu aproape o treime până în 2050.
– Printre protestatarii amendați la congresul PSD din 10 martie se numără și un bucureștean surdo-mut, în al cărui proces verbal jandarmul a notat, la descriererea faptei, că bărbatul a scandat lozinci anti-PSD, potrivit paginii de Facebook Corupția Ucide. Amenda dată acestuia a fost de 2.000 lei.
– Fostul președinte Nicolas Sarkozy a fost reținut de poliție, fiind acuzat că a primit bani de la fostul dictator Muammar Gaddafi pentru finanțarea alegerilor din 2007.
– Aproape 30.000 de potențiali teroriști se află în Europa, este de părere Rob Wainwright, directorul Europol. Acești oameni sunt inspirați de Statul Islamic, însă nu îi sunt subordonați.
– Ultimul mascul de rinocer alb nordic de pe Terra a murit la vârsta de 45 de ani, în Kenya. |n prezent, din această subspecie mai sunt în viață doar două femele.
– Acțiunile Facebook au înregistrat cea mai abruptă cădere într-o zi, din ultimii ani, pe fondul dezvăluirilor privind exploatarea datelor a milioane de utilizatori.