Home Actualitate Plus 25% pentru AdePlast la 10 luni, cu...
Actualitate

Plus 25% pentru AdePlast la 10 luni, cu exporturi de peste 4,5 mil. lei

Compania AdePlast a înregistrat în primele zece luni ale acestui an o cifră de afaceri de aproximativ 166 milioane de lei, în creștere cu aproape 25 de procente față de aceeași perioadă a anului trecut.

Plus 25% pentru AdePlast la 10 luni, cu exporturi de peste 4,5 mil. lei
Plus 25% pentru AdePlast la 10 luni, cu exporturi de peste 4,5 mil. lei · Foto: Business Magazin

O evoluție îmbucurătoare în această perioadă au avut-o exporturile AdePlast către vestul Europei și către zona Arabă, mai precis Liban”, declară Marcel Bărbuț.

In primele 10 luni ale acestui an, compania a exportat produse în valoare de peste 4,5 milioane de lei, urmând ca în 2013 AdePlast să-și concentreze o parte importantă a resurselor de vânzări pentru creșterea acestui segment, mizând pe o dublare a valorii exporturilor. În 2012, produsele AdePlast au devenit eligibile în țări precum Germania, Anglia, Slovacia, Elveția, Italia sau Belgia, au fost păstrate însă și relațiile mai vechi cu Republica Moldova, Ungaria sau Liban.

“In ciuda distanței, deci a costurilor de transport, produsele Adeplast rămân competitive chiar și pe aceste piețe extrem de concurențiale. Acest fapt se datorează investițiilor de dată recentă realizate de noi, dar și de producători români din alte domenii, în urma cărora au apărut facilități de producție mult mai performante decât cele ale concurenței din vestul Europei”, declară Marcel Bărbuț.

“În 2012 am exportat peste 4,5 mii de tone de materiale finite și ne dorim să dublăm valoarea exporturilor pentru anul viitor. Capacitatea de producție, forța de vânzări, dar și acoperirea națională ne permit să estimăm o astfel de țintă. Am terminat investițiile în noua hală de polistiren de la Ploiești, vom începe montarea liniei de producție de polistiren la Oradea și suntem în ultima fază de construcție cu cea de-a treia fabrică de mortare uscate, situată în Roman, care să deservească zona Moldovei” declară Alexander M. Bărbuț, directorul de export al AdePlast.

“Efortul nostru ar trebui să inspire și alți producători români cu facilități de producție noi. Intensificarea exporturilor la AdePlast este evident benefică pentru că aduce direct valută în conturile companiei, dar privind în ansamblu, contribuim la creșterea economică în România. Așa putem compensa noi lipsa fondurilor europene. România trebuie să devină și exportator de produse finite, nu doar de materie primă”, declară Marcel Bărbuț.

AdePlast este cel mai important producător român de adezivi și mortare uscate, cu două facilități de producție dezvoltate la nivel național, o fabrică la Ploiești și una la Oradea. Capacitatea totală de producție pentru sectorul mortarelor se ridică la 700.000 de tone anual. Producția de vopsea, tencuieli decorative și de adezivi speciali în stare umedă se ridică la 80.000 de tone. Unitatea de producție de vopseluri și tencuieli decorative este una dintre cele mai moderne la nivel național, fiind inaugurată la începutul anului 2009 la Oradea. Incepând cu anul 2011, AdePlast a pus în funcțiune o fabrică de polistiren expandat la Ploiești, cu o capacitate de producție de 700.000 metri cubi pe an, iar în 2012 au fost achiziționate utilajele pentru dotarea unor noi facilități de producție de polistiren la Ploiești și Oradea, capacitatea crescând la 1.100.000 metri cubi anual. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună