Plumb, despre salariile demnitarilor: Impactul bugetar e sub 600.000 lei; aplicarea, de la 1 august
Ordonanța privind creșterea indemnizațiilor demnitarilor va fi aplicată, cel mai probabil, de la 1 august, având în vedere că impactul bugetar este sub 600.000 lei, în timp ce Legea salarizării ar urma să fie bugetată de la 1 decembrie 2015, a declarat, joi, Ministru Muncii, Rovana Plumb.
“Ordonanța (privind creșterea indemnizațiilor pentru înalți demnitari – n.r.) este în vigoare, aplicarea ei începe de la 1 august. Săptămâna viitoare vom avea rectificare bugetară (…). Având în vedere că impactul bugetar este foarte mic, sub 600.000 lei, este posibil să înceapă și această aplicare a ordonanței. Mai ales că acest prim pas de creșteri salariale este parte componentă a Legii salarizării pe care o vom implementa”, a afirmat Rovana Plumb, aflată la sediul PSD, unde a discutat cu noul președinte interimar al partidului, Liviu Dragnea, despre strategia PSD pentru următoarea perioadă.
Cât privește Legea salarizării, Rovana Plumb a mai afirmat că proiectul de lege este finalizat, se așteptă în prezent amendamentele și observațiile federațiilor sindicale, pentru ca, ulterior, legea să ajungă în Parlament pentru dezbatere, în luna septembrie.
“După cum știți, Legea salarizării este gata, am discutat deja cu federațiile sindicale, așteptăm amendamentele și observațiile lor, după care o vom finaliza. (…) Încercăm să o bugetăm, așa cum am discutat, de la 1 decembrie 2015”, a susținut Rovana Plumb.
Guvernul a decis ca indemnizațiile lunare ale președintelui, prim-ministrului, președinților Parlamentului, șefilor de servicii de informații să fie majorate începând cu luna august, iar cele mai mari salarii le vor avea președintele țării, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, prim-ministrul și președinții celor două Camere ale Parlamentului. Majorarea indemnizațiilor a fost anunțată de Gabriel Oprea în 8 iulie, în ultima zi în care a exercitat interimar funcția de premier.
Guvernul a stabilit ca această creștere să fie aplicată și miniștrilor, vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Senatului și Camerei Deputaților, Avocatului Poporului, președintelui Consiliului Legislativ și celui al Curții de Conturi, șefului SGG și celui al Cancelariei premierului.