Home›Actualitate›Platforma online a ANAF, utilizată de pu...
Actualitate
Platforma online a ANAF, utilizată de puțin peste 4000 de brașoveni la trei ani de la lansare
Platforma online a ANAF, care îi scutește pe contribuabili de drumul până la ghișeu, a fost utilizată de puțin peste 4.000 de brașoveni la trei ani de la lansare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Platforma online a ANAF, utilizată de puțin peste 4000 de brașoveni la trei ani de la lansare · Foto: Business Magazin
Lansată la sfârșitul anului 2014, platforma ”Spațiul privat virtual“, care are scopul de a-i scuti pe contribuabili de drumul până la ghișeu și statul la cozi, a fost utilizată de doar 4.359 de brașoveni, persoane fizice și juridice.
Din acest motiv, reprezentanții ANAF Brașov organizează, în 17 octombrie, la Camera de Comerț și Industrie, un seminar la care sunt invitate mai ales companiile, pentru a se familiariza cu această formă simplă de a depune declarațiile fiscale online.