Home Actualitate Platforma globală de plăți instant Volt,...
Actualitate

Platforma globală de plăți instant Volt, cu sediul în Marea Britanie, a adăugat plățile în RON pentru comercianții care acceptă plăți Account-to-Account (A2A)

Platforma globală de plăți instant Volt, cu sediul în Marea Britanie, și-a extins serviciile prin adăugarea plăților în leu românesc pentru comercianții care acceptă plăți Account-to-Account (A2A) în regiune. Platforma de plăți Volt este utilizata de companii pentru a accepta plăți în timp real,…

Platforma globală de plăți instant Volt, cu sediul în Marea Britanie, a adăugat plățile în RON pentru comercianții care acceptă plăți Account-to-Account (A2A)
Platforma globală de plăți instant Volt, cu sediul în Marea Britanie, a adăugat plățile în RON pentru comercianții care acceptă plăți Account-to-Account (A2A) · Foto: Business Magazin

Platforma globală de plăți instant Volt, cu sediul în Marea Britanie, și-a extins serviciile prin adăugarea plăților în leu românesc pentru comercianții care acceptă plăți Account-to-Account (A2A) în regiune.

Platforma de plăți Volt este utilizata de companii pentru a accepta plăți în timp real, a iniția plăți și a gestiona fonduri.

In România, nouă bănci și instituții financiare majore asigură în prezent conectivitate Open Banking: Alpha Bank, Banca Transilvania, BCR, CEC, Raiffeisen Bank, BRD, Unicredit, ING Bank România, Libra Bank și Revolut.

Volt acoperă în prezent conturi bancare la peste 2.500 de bănci din 31 de piețe, permițând plăți interne și transfrontaliere în timp real,  Account-to-Account (A2A), în Marea Britanie, Uniunea Europeană, Brazilia și Australia.

În Marea Britanie există 11,4 milioane de utilizatori de Open Banking și 63,8 milioane în Europa. Potrivit estimărilor, 11 milioane de utilizatori folosesc în prezent servicii Open Banking în Europa Centrală și de Est, România reprezentând o parte semnificativă a acestei piețe.

Soluțiile de plată Volt permit ca fondurile să fie disponibile destinatarului în câteva secunde. Volt a încheiat parteneriate cu furnizori de servicii de plată (PSP) cum ar fi Worldline, Worldpay sau Pay.com, precum și direct cu comercianții, în România cea mai mare adopție a serviciului fiind în sectoare precum wealth tech (platforme de tranzacționare și crypto exchanges), e-commerce și i-gaming.

Volt a fost fondat în 2019 și a atras o finanțare de 60 de milioane dolari în 2023, platforma fiind susținută de investitori precum IVP (o firmă cu sediul în Silicon Valley, cu o experiență de peste 40 de ani în susținerea companiilor precum Coinbase, Slack și Supercell), CommerzVentures, EQT Ventures, Augmentum Fintech PLC și Fuel Ventures.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună