Home Telecom Planurile noului șef al Romtelecom și Co...
Telecom

Planurile noului șef al Romtelecom și Cosmote

Nikolai Beckers, noul director executiv al operatorilor de telecomunicații Romtelecom și Cosmote, a vorbit pentru prima dată săptămâna trecută despre planurile și strategia pentru piața din România. Cum se va traduce rigurozitatea germană în telecomunicațiile românești?

Planurile noului șef al Romtelecom și Cosmote
Planurile noului șef al Romtelecom și Cosmote · Foto: Business Magazin

Pe o piață a telecomunicațiilor în curs de dezvoltare cum este cea din România, noile tehnologii sau servicii precum MyWallet nu numai că sunt necesare, dar au un potențial imens de creștere„, spunea săptămâna trecută Nikolai Beckers, în cadrul primei discuții informale cu presa din România de la preluarea recentă a poziției de director executiv al Romtelecom și Cosmote, ocupată anterior de Stefanos Theocharopoulos. „Utilizatorii sunt deschiși la plățile mobile, dar ca să aibă succes, este nevoie să fie creat un întreg ecosistem pentru acest tip de plăți și trebuie atinsă o masă critică„, este de părere executivul.

Declarația lui a venit în contextul în care Deutsche Telekom, grupul german care controlează pe plan local Romtelecom și Cosmote prin intermediul OTE, a anunțat și prezentat recent la Varșovia, în Polonia, soluția MyWallet. Sunt planuri concrete de lansare și în România în 2014, potrivit declarației făcute de Claudia Nemat, membru în boardul Deutsche Telekom care răspunde de segmentul de tehnologie și afacerile companiei din Europa. „În mod clar vom lansa anul viitor aplicația MyWallet și în România, cu toate că o dată exactă nu a fost încă stabilită„, a spus Nemat.

Aplicația MyWallet a fost deja lansată în Polonia de divizia de telefonie mobilă a Deutsche Telecom și este folosită de 13.000 de utilizatori pentru plăți cu cardul bancar direct de pe telefonul mobil în peste 100.000 de puncte din întreaga țară, între care diverse magazine, cafenele sau restaurante și pe viitor și în rețeaua de transport public din Varșovia, de pildă, ca parte a unor proiecte-pilot de extindere a sistemului. Pe lista țărilor unde urmează să mai fie lansat portofelul din telefon mai sunt, pe lângă România, și Ungaria, Slovacia sau Cehia.

APLICAȚIA PERMITE PRACTIC CONSUMATORILOR SĂ PLĂTEASCĂ DIVERSE CUMPĂRĂTURI CU CARDUL BANCAR FĂRĂ SĂ AIBĂ NEVOIE DE PLASTICUL ÎN SINE ȘI CHIAR FĂRĂ SĂ MAI SCOATĂ PORTOFELUL DIN BUZUNAR, prin atingerea telefonului timp de câteva secunde de un terminal de plăți de tip POS compatibil cu tehnologia aflată la baza aplicației. MyWallet, o aplicație ce poate fi descărcată prin internet pe telefon, conține deja datele cardurilor bancare și, câtă vreme telefonul are baterie, cu toate că nu este neapărat nevoie să fie pornit, plata poate fi realizată în urma acestui contact dintre cele două terminale.

INTREG PROCESUL FUNCȚIONEAZĂ PRIN TEHNOLOGIA DE COMUNICAȚII FĂRĂ FIR NEAR FIELD COMMUNICATION (NFC), ceea ce presupune implicit o serie de limitări, dincolo de faptul că este necesar să existe parteneriate cu cât mai multe bănci, așa încât majoritatea cardurilor bancare să poată fi acceptate în sistem. În Polonia, de pildă, compatibile acum sunt doar cardurile MasterCard emise de câteva instituții bancare, însă există planuri de extindere atât pe partea băncilor, cât și integrarea în sistem a cardurilor Visa. O limitare evidentă este aceea că pentru plată pot fi folosite doar telefoanele mobile inteligente dotate cu această tehnologie, adică majoritatea smartphone-urilor lansate recent de producători, deținute însă deocamdată de un număr relativ restrâns de consumatori. Apoi, comercianții trebuie să facă și ei investiții într-un terminal de plăți compatibil NFC.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună