Planurile Cargill în 2013: a renunțat la ulei, vinde active și vrea să ajungă în Moldova, Banat și Crișana
Traderul de cereale Cargill cumpără și vinde întruna nu numai mărfuri, ci și active. După ce a renunțat la operațiunile cu producția de ulei, dar cu o poziție clar definită pe piața de cereale din nordul Dunării, Cargill vrea acum să extindă în Moldova și în vestul țării relația cu fermierii.
“LUCRĂM ACUM CU 1.200 DE FERMIERI ȘI CREDEM CĂ NUMĂRUL ACESTORA VA CREȘTE SPRE 2.000 ÎN URMĂTORII ANI”, declară Martin Schuldt, country manager Grains and Oilseeds Supply Chain Europe la Cargill România. Schuldt nu a dorit să facă nicio referire la rezultatele financiare de anul trecut sau previziunile pentru anul în curs, dar, conform datelor de la Ministerul Finanțelor, compania are o cifră de afaceri de 650 de milioane de euro în 2011. Cargill are pe plan local operațiuni în comerțul cu materii prime agricole, producția de furaje, dar și distribuția de pesticide, semințe și fertilizatori pentru agricultură.
Agricultura românească are un mare potențial, în opinia mai-marilor Cargill, care, atunci când au decis să intre pe piață, „s-au uitat la locurile cu cerere și ofertă și au decis că este foarte important să fim aici„, explică Schuldt, care face gesturi largi în fața hărții României. Concret, pentru că țara este plasată pe Dunăre și la malul Mării Negre și la o aruncătură de băț de Marea Mediterană, traderilor de cereale le este la îndemână să-și transporte mărfurile spre zonele în care există cerere. „În nordul Africii și în Orientul Mijlociu se înregistrează cel mai rapid ritm de creștere al cererii de carbohidrați și proteine„, spune șeful Cargill România.
COMPANIA A ANUNȚAT RECENT CĂ A ÎNCHEIAT UN ACORD CU EXPUR, o filială a companiei franceze Sofiproteol, pentru vânzarea activelor sale de presare, rafinare și îmbuteliere din România. Tranzacția vizează și mărcile de uleiuri vegetale îmbuteliate Untdelemn de la Bunica și Olpo și o parte din echipamentele de presare, rafinare și îmbuteliere a uleiului. Ca urmare a acestei mișcări, „vom rămâne cu circa 250 de angajați„, declară Schuldt, al cărui principal focus pentru acest an, completează el, sunt fermierii. Toți cei zece oameni cu care vrea să sporească echipa firmei anul acesta vor lucra pentru relația cu fermierii, care „au un mare potențial de creștere a afacerilor, date fiind condițiile naturale excelente„. Una dintre activitățile companiei este așa-numita „pre-finanțare„ a culturilor, cea mai mare sumă acordată unui fermier pentru cultivarea terenului fiind de două milioane de dolari. „Anul acesta am acordat finanțări de 92 de milioane de dolari și vrem ca în doi ani această sumă să ajungă la 195 milioane de dolari.”
ȘI PENTRU CĂ PARTEA DE SUD A ȚĂRII ESTE BINE ACOPERITĂ, în această parte derulân-du-se 75% din rulajele companiei, în opinia lui Schuldt extinderea firească pentru acest an este către zona de vest a țării și Moldova; ținta sa personală ca manager este ca la un moment dat Cargill să acopere și inima țării. În prezent, cinci tipuri de mărfuri – între care se numără grâu, porumb și floarea- soarelui – cumpărate de la fermieri fac 95% din activitatea de comerț a companiei, care a investit în 17 ani pe piața românească 110 milioane de dolari.
Despre investițiile concrete pe care le plănuiește pentru acest an Schuldt nu dă detalii, dar spune că „de zece ani revizuim permanent afacerea; cumpărăm și vindem întruna„. Compania a vândut anul trecut două silozuri din Ialomița către procesatorul de malț Soufflet Group și a închis două silozuri din județul Giurgiu.
În România Martin Schuld își petrece 95% din timp, dar este responsabil și de activitățile de pe piața bulgărească. „80% din timp lucrez la birou, iar în rest merg prin țară la cele 26 de locații pe care le avem”, povestește șeful filialei românești. Originar din Germania, Schuldt locuiește și lucrează în România din 2005 și a fost desemnat reprezentant al Cargill în România în 2010.
CARGILL CONCUREAZĂ ÎN ROMÂNIA PE COMERȚUL DE CEREALE CU ALTE MULTINAȚIONALE, cum sunt ADM (prin Alfred Toepfer), Bunge, Ameropa sau Nidera. În privința finanțărilor acordate fermierilor, principalul competitor al Cargill este grupul Agricover, care a dezvoltat Agricover Credit IFN, o instituție financiară non-bancară specializată exclusiv pe finanțarea agriculturii. Valoarea creditelor acordate anul trecut a ajuns la 413 milioane de lei, cu 38% mai mult decât în 2011, iar profitul instituției a crescut în 2012 cu 46% față de anul anterior, ajungând la 11,2 milioane de lei. Anul trecut, Agricover Credit IFN a atras 12,5 mil. euro de la International Finance Corporation – divizia de investiții a Băncii Mondiale și 8 milioane de euro de la fondul german EFSE, precum și peste 147 de milioane de lei de la băncile locale. Numărul fermierilor care au primit credite a crescut cu 48% față de 2011. „În ce privește finanțarea agriculturii, vedem o creștere importantă de cerere în 2013 și sperăm că va fi chiar un an bun în termeni de plasamente, deși contextul economic în România rămâne fragil„, declara recent Robert Rekkers, directorul general al Agricover Credit IFN. Grupul Agricover, sub umbrela căruia funcționează mai multe companii, lucrează cu peste 3.000 de fermieri. Agricultura a fost anul trecut la nivel de economie un business de 15 miliarde de euro, în scădere cu 16% față de vârful de 19 miliarde de euro înregistrat în 2011.