Piloții Sauber contribuie la bugetul echipei de Formula 1 cu 50 de milioane de dolari
Piloții titulari Marcus Ericsson și Felipe Nasr, precum și rezerva Raffaele Marciello aduc în conturile echipei Sauber suma totală de 50 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă aproape o jumătate din bugetul team-ului de Formula 1, informează planetf1.com, citând cotidianul elvețian Blick.
Suedezul Marcus Ericsson este sponsorizat de compania Tetra Pak, în timp ce cariera lui Felipe Nasr este susținută de Banco do Brasil. La rândul său, pilotul de rezervă italian Raffaele Marciello este component al academiei Ferrari, scuderia furnizând motoare echipei elvețiene. Din acest motiv, Sauber va beneficia de o reducere de zece milioane de dolari pentru propulsoarele pe care le va folosi în 2015.
În total, contribuția celor trei se ridică la suma de 50 de milioane de dolari (aproape 42 de milioane de euro), a precizat sursa citată.
Angajarea unor piloți care plătesc să concureze în Formula 1 este o practică des întâlnită în principalul sport automobilistic. Prezența piloților care își asigură cu bani locul în competiție a născut întotdeauna dezbateri aprinse. În timp ce unii o consideră drept nocivă, pentru că afectează afirmarea adevăratelor talente, alții contraargumentează că, la începutul carierelor lor, piloți precum Michael Schumacher sau Fernando Alonso și-au plătit locul în Marele Circ, iar acest lucru nu i-a împiedicat să obțină ulterior rezultate remarcabile.