Pilonul II de pensii nu scapă: angajații din IT vor contribui doar dacă vor, conform modificărilor fiscale
Angajații din IT vor mai contribui la Pilonul II de pensii doar dacă vor, așa cum fac deja angajații din construcții, agricultură și industria agroalimentară. Practic, contribuția la pensie Pilon II, adică 3,75% din salariul brut, nu va mai fi…
Angajații din IT vor mai contribui la Pilonul II de pensii doar dacă vor, așa cum fac deja angajații din construcții, agricultură și industria agroalimentară.
Practic, contribuția la pensie Pilon II, adică 3,75% din salariul brut, nu va mai fi obligatorie și pentru angajații din IT, dar nu se va duce la Pilon I, ci va rămâne la angajați. Este o modalitate de a amortiza impactul eliminării scutirii de impozit pe venit (10%) pentru angajații din IT.
„Statul român s-a gândit să reintroducă acel impozit de 10% care îi afectează pe acei cetățeni și ca să mă atragă un pic busuiocul au eliminat obligația de a contribui la pilonul II de pensii. Este aceeași posibilitate pe care o au și salariații din construcții sau industria alimentară”, spune Adrian Bența, consultant fiscal.
În IT sunt în acest moment circa 200.000 de angajați cu un salariu mediu brut pe lună de 16.500 de lei. Astfel, practic, dacă toți angajații ar opta să nu mai contribuie la Pilonul II, 124 mil. lei nu s-ar mai duce lunar la Pilonul II de pensii.