Piata muncii. Trei indicatori care spun o poveste comună: România economică

♦ Harta investițiilor străine directe, a PIB-ului pe cap de locuitor și a salariului mediu net arată aceeași realitate: dezvoltarea nu este uniformă. Harta investițiilor străine este, de fapt, harta salariilor. Unde intră capitalul străin apar locuri de muncă mai bune, mai complexe, mai bine plătite. ♦ Bucureștiul concentrează 69,2 mld. euro din totalul de 122,4 mld. euro stoc ISD, iar salariul mediu net ajunge la 1.360 euro. Cluj, Timiș, Brașov și Sibiu combină și ele investiții străine mari cu PIB/locuitor peste medie și salarii de peste 1.000 euro. ♦ Unde lipsesc investițiile, evoluția este mai lentă, economia are alt ritm. ♦ Diferența salarială între Capitală și județele din coada clasamentului este de circa 500 – 570 euro lunar.

România economică poate fi citită simplu, prin trei indicatori: investiții străine directe, PIB pe cap de locuitor și salariul mediu net. Privite împreună, ele spun aceeași poveste: acolo unde există capital, infrastructură și ecosistem economic, evoluția este rapidă. În lipsa lor, totul rămâne în urmă.

Dacă investițiile străine directe ar fi invizibile în statistici, ele ar putea fi totuși „citite” în salarii. Harta veniturilor medii nete pe județe reflectă aproape fidel harta capitalului. Unde există investiții consistente, salariile sunt peste medie. Unde capitalul lipsește, veniturile rămân plafonate. Bucureștiul este exemplul cel mai clar. Același tipar se regăsește în Cluj, Timiș, Brașov sau Sibiu.

Povestea începe în București. Capitala concentrează 69,2 mld. euro din totalul național de 122,4 mld. euro stoc de investiții străine directe, peste jumătate din capitalul atras de România. Niciun județ nu se apropie de această valoare.

Ilfov urmează cu 11,3 mld. euro, apoi Timiș cu 5,7 mld. euro. Practic, regiunea București–Ilfov funcționează ca un magnet economic, explicând diferențele de productivitate și venituri. Salariul mediu net în București ajunge la 1.360 euro, cel mai ridicat din țară. De altfel, regiunea București–Ilfov concentrează aproximativ două treimi din stocul investițiilor străine atras de România.

„Practic, investițiile transformă județele din simple rezervoare de forță de muncă în centre de expertiză, unde salariul nu mai este determinat doar de costul vieții, ci de complexitatea proiectelor”, explică Bogdan Gabor, country manager al companiei de resurse umane Lugera.

Dincolo de Capitală, un al doilea cerc este vestul și centrul țării. Cluj, Timiș, Brașov, Sibiu, Prahova și Constanța combină investiții străine directe mari cu PIB peste media națională și salarii de peste 1.000 euro în mai multe cazuri.

Clujul, cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din România (27.257 euro), oferă un salariu mediu net de 1.292 euro, foarte aproape de Capitală. Timiș și Brașov, județe puternic industrializate și conectate la economia vest-europeană, depășesc și ele pragul de 1.000 de euro net. În aceste zone, investițiile au generat ecosisteme economice complexe, iar competiția pentru competențe susține niveluri salariale ridicate.

„Vedem o Românie cu <<două viteze>. Pe de o parte, avem polii tradiționali de dezvoltare (București-Ilfov, Timiș, Cluj, Brașov) care atrag fluxuri constante de capital și unde densitatea de talente permite o rotație rapidă și salarii peste medie. Pe de altă parte, județele dependente de o singură industrie sau de un singur investitor mare sunt mai vulnerabile; orice fluctuație în sectorul respectiv (cum este cazul automotive recent) se resimte imediat în reducerea orelor suplimentare și a bonusurilor”, a adăugat Bogdan Gabor.

Investițiile străine directe funcționează ca principal vector de modernizare economică: ele aduc tehnologie, procese, integrare în lanțuri globale de valoare și, implicit, un nivel mai ridicat al valorii adăugate brute.

„În județele care atrag investiții consistente, observăm o creștere graduală a salariilor medii, în special în industriile tehnice, producție avansată, automotive, IT sau shared services. În mod concret, acolo unde apare un investitor major, piața muncii devine mai dinamică, iar salariile tind să se alinieze mai rapid la standarde regionale sau internaționale. Harta investițiilor se reflectă clar în dinamica mobilității forței de muncă: zonele cu investiții consistente devin poli de atracție pentru talente din județele învecinate”, explică Francesco Zacchetti, CEO al companiei de recrutare Adecco România.

Mecanismul este relativ simplu. O investiție majoră aduce sute sau mii de locuri de muncă într-o piață locală limitată. Angajatorii ajung să concureze pentru aceeași forță de muncă, adică tehnicieni, ingineri, specialiști IT, operatori calificați, iar această competiție mută rapid nivelul salarial în sus. Salariile cresc nu doar la investitor, ci în întreaga zonă, prin efect de antrenare.

„Vorbim despre câteva zone unde investițiile generează joburi complexe, cu valoare adăugată mare, salarii în creștere, ce dezvoltă ecosisteme economice complexe: școli, universități, furnizori, servicii suport etc. Categoric că investițiile atrag candidații în acele zone care oferă oportunități de dezvoltare profesională și un standard mai bun de viață, dar să nu uităm că multe companii, când fac o investiție, se uită în primul rând la calitatea și costul forței de muncă și aleg tocmai acele zone care pot să le asigure un bazin de candidați suficient pentru creșterea pe termen lung”, susține Sorina Donisa, CEO al companiei resurse umane Prohuman APT.

În județe precum Vaslui, Botoșani, Giurgiu sau Călărași, unde stocul de ISD este redus, salariile medii nete rămân frecvent sub 900 de euro. PIB-ul pe cap de locuitor este la jumătate sau chiar o treime din nivelul județelor fruntașe. În lipsa companiilor mari și a investițiilor consistente, nu există presiune reală pe piața muncii, iar salariile nu țin pasul cu cele din județele mai dezvoltate.

„Investițiile, fie ele private sau publice, tind să se concentreze în jurul polilor deja dezvoltați: București–Ilfov, Cluj, Timiș, Iași, Brașov. Acolo există infrastructură, universități, ecosisteme de business și forță de muncă calificată, ceea ce creează un efect de bulgăre de zăpadă. Îl vedem explicit în zona ansamblurilor rezidențiale, care cresc exponențial odată cu cererea de forță de muncă. În schimb, județele cu infrastructură slabă și investiții reduse rămân dependente de agricultură, administrație publică sau transferuri bugetare, iar diferențele salariale se mențin sau chiar cresc. Craiova este un exemplu bun: odată cu accelerarea investițiilor în infrastructură, a devenit mai interesantă din punctul de vedere al investițiilor private și al dezvoltării județului Dolj”, a explicat Miguel Trindade, country manager al ManpowerGroup România.

De asemenea, el spune că investițiile ajută mult la atragerea oamenilor buni acolo unde apar proiecte noi și locuri de muncă mai bine plătite. Când într-o zonă există companii mari, stabilitate și oportunități de creștere, oamenii sunt mai dispuși să vină și să rămână. „În lipsa investițiilor, talentele tind să plece către orașe sau regiuni unde găsesc mai multe șanse de dezvoltare.” Diferențele salariale sunt mai mici decât diferențele de capital sau de productivitate. Între București (1.360 euro) și județele din coada clasamentului (790–820 euro) diferența este de aproximativ 500–570 euro lunar. Între aceste centre economice, diferențele de PIB sau de ISD sunt de ordinul zecilor de miliarde de euro.

Investițiile sunt, în momentul de față, cel mai clar indicator că într-o zonă vor crește salariile. Unde apare o fabrică nouă, un centru de servicii sau un hub logistic, salariile nu cresc doar la investitor, ci în toata zona, spune și Mariana Vaida, CEO al Smartemp. „Motivul este simplu. Investitorul aduce câteva sute sau mii de joburi într-o piață locală care are un număr limitat de candidați. Companiile ajung să concureze pentru aceiași oameni – operatori calificați, tehnicieni, ingineri, contabili sau specialiști IT – iar competiția mută rapid nivelul salarial în sus. Diferențele sunt din ce în ce mai vizibile între județe. România nu mai are o singură piață a muncii, ci mai multe piețe paralele”, completează ea.

București–Ilfov, Cluj, Timiș sau zona Brașov–Sibiu funcționează deja ca economii locale dezvoltate: salarii mai mari, mobilitate mare a angajaților și schimbări frecvente de job. În aceste zone problema nu mai este crearea de joburi, ci găsirea oamenilor. În schimb, în județele unde investițiile sunt mai puține (Vaslui, Botoșani, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Mehedinți), principala problemă rămâne lipsa oportunităților. Acolo diferența salarială față de marile centre poate ajunge la câteva mii de lei net pe lună pentru aceeași ocupație, punctează CEO-ul Smartemp. Ea spune că în ultimii doi ani au aparut „minipoli”: orașe mai mici, precum Craiova, Oradea, zona Sebeș–Alba Iulia sau Satu Mare, unde  prezenta unei investiții mari a schimbat piața muncii aproape peste noapte.

„De obicei, migrația internă începe imediat, oamenii preferă să se mute 50 – 100 km decât să plece din țară”, crede Mariana Vaida. Există și excepții care arată că relația dintre investiții și salarii nu este mecanică. Bacău are un PIB pe cap de locuitor relativ modest, dar un salariu mediu net peste 1.000 de euro, ceea ce înseamnă că anumite sectoare bine plătite sau prezența unui angajator mare cu origini locale pot ridica media.

Ilfov are un stoc mare de investiții, dar PIB/locuitor sub media națională, ceea ce arată că structura investițiilor contează la fel de mult ca volumul lor. Iar Gorj, cu sold negativ al ISD, înregistrează un PIB ridicat cel mai probabil pe fondul sectorului energetic. „Investițiile străine influențează pozitiv harta salariilor din România, fapt pe care îl vedem din istoricul zonelor puternic dezvoltate prin investiții straine. În ultimii ani, județele cu poli de dezvoltare accelerată și centre urbane puternice au avut creșteri salariale considerabile. Timișul este exemplul cel mai elocvent: salariul mediu net a crescut de la 2.200 lei în 2015 la peste 6.600 lei în 2025, adică o creștere de 200% în zece ani. Această dinamică este direct legată de investițiile în sectoarele producție și IT”, punctează Alexandru Ionescu, CEO al Trenkwalder România.

Cu toate aceste nuanțe, tendința generală rămâne clară: salariile sunt cel mai vizibil efect al investițiilor. Capitalul generează productivitate, productivitatea susține venituri mai mari, iar veniturile mai mari consolidează la rândul lor ecosistemele locale. „Investițiile schimbă structura salarială mai ales prin diversificarea oportunităților. Atunci când într-o regiune apar proiecte noi, piața muncii devine mai dinamică, iar salariile tind să reflecte nivelul de specializare cerut. Din experiența noastră, impactul nu este doar unul imediat, legat de creșteri salariale, ci și unul structural. Apar roluri noi, crește interesul pentru calificare și specializare, iar angajatorii încep să investească mai mult în formare internă. Salariile evoluează, dar într-un cadru mai echilibrat, corelat cu productivitatea și cu sustenabilitatea businessului pe termen lung”, susține Oana Popescu, managing director al Humangest Group.

În general, investițiile noi, mai ales cele de amploare, reprezintă unul dintre factorii care influențează structura salariilor, făcând astfel ca zonele geografice în care sunt făcute astfel de investiții să devină mai atractive pentru profesioniști și specialiști, spune Gabriel Gătejoiu, HR operations & business development director, Professional HR Agency.

„Când se fac investiții majore într-o regiune, fie că vorbim de fabrici, hub-uri IT, centre de servicii sau parcuri industriale, acea zonă devine un pol de atracție atât pentru candidați, cât și pentru alte companii, dar și furnizori ai principalilor investitori. Practic, investițiile aduc companii, companiile atrag talente, iar competiția pentru acești candidați generează creșteri salarial și pachete de beneficii mai atractive. În zonele cu proiecte greenfield și fluxuri majore de capital, salariile cresc mai rapid, iar angajatorii sunt nevoiți să concureze activ pentru recrutarea candidaților. Pe piața muncii, fenomenul se traduce prin migrarea candidaților către regiuni cu oportunități mai bune și creșterea diferențelor salariale între zonele dezvoltate și cele mai puțin atractive”, subliniază el.