Home Actualitate Piața laptelui procesat va crește cu 3,2...
Actualitate

Piața laptelui procesat va crește cu 3,2% în 2014

Conform datelor Compass 2014, categoria totală de lapte simplu continuă tendința de scădere în 2014, aspect determinat de scăderea volumelor mari de lapte neprocesat. În schimb însă, cantitățile de lapte procesat sunt estimate a crește până la finele anului 2014 cu aproximativ 3,2% față de anul 2013.

Deși laptele pasteurizat deține volume considerabil mai mari în cadrul categoriei de lapte procesat, se așteaptă o creștere mai mare în cazul laptelui UHT (ultrapasteurizat), cu un procentaj dublu fața de creșterea înregistrată de laptele pasteurizat. Unul dintre principalii factori care contribuie la dezvoltarea segmentului de lapte UHT rămâne în continuare laptele distribuit în programul “Laptele și cornul”, care reprezintă aproximativ 45% din volumele totale. În acelasi timp, laptele UHT sub marcă de producător este estimat să crească cu aproximativ 16%, de la 24% în categorie în 2013 la aproape 27% în 2014.

Categoria de lapte pasteurizat este estimată de asemenea a crește până la finele anului 2014 cu aproximativ 2% față de anul trecut. Volumele cele mai mari rămân în laptele la ambalaj de carton, cu o cotă de cca 74% din total lapte pasteurizat, în creștere volumică de 5% față de 2013.

Consumul global va crește cu 36% până în 2015, înregistrându-se o diferență tot mai mare între piețele de lactate dezvoltate și cele emergente

Tetra Pak, lider mondial în furnizarea de soluții pentru procesarea și ambalarea produselor alimentare, lansează astăzi cel de-al 7-lea raport Indexul Lactatelor. Raportul subliniază oportunitățile și provocările pe care le creează cererea tot mai mare la nivel global, care, conform estimărilor, va depăși oferta disponibilă în următorul deceniu. Compania a declarat că atât producătorii de pe piețele de lactate mature cât și cei din piețele emergente trebuie să stabilească un echilibru atent între cerere și ofertă, pentru a-și asigura un succes sustenabil în afaceri. 

Raportul Indexul Lactatelor realizat de Tetra Pak arată că cererea globală de lapte va crește cu 36% în următorii zece ani, în mare parte datorită creșterii populației, prosperității și urbanizării în Africa, Asia și America Latină. Cu toate acestea, cererea și oferta de lapte se află într-un dezechilibru la nivel mondial – cererea din ce în ce mai mare din piețele emergente nu va putea fi susținută din producția internă, în vreme ce piețele de lactate dezvoltate ce produc un surplus de lapte se confruntă cu provocări privind concurența pentru exporturi și un consum intern în scădere.

Dennis Jönsson, Președinte și CEO al Grupului Tetra Pak, a comentat: „Creșterea semnificativă preconizată a cererii la nivel mondial reprezintă o mare oportunitate  pentru companiile de lactate din piețele dezvoltate de a exporta lapte praf sau produse lactate lichide UHT pe piețele în creștere. Cu toate acestea, pentru a asigura succesul pe termen lung, acești producători trebuie să găsească un echilibru între „câștigurile rapide” obținute din exporturi și necesitatea de a continua să crească pe piețele interne.”

Acesta a adăugat, „Între timp, companiile de lactate trebuie să facă față provocării de a garanta o aprovizionare sustenabilă cu lapte de bună calitate pe piețele de import ținând pasul cu cererea în creștere. Piețe precum China și Arabia Saudită realizează acest lucru prin mai multe metode: creșterea investițiilor în fermele de lapte de la nivel intern, stabilirea de parteneriate cu producătorii străini consacrați și diversificarea ofertei cu produse cu valoare adăugată. În principiu, acestea sunt măsuri care contribuie la realizarea unui echilibru esențial în vederea asigurării la un viitor sustenabil al industriei laptelui.”

Ediția din acest an a raportul include studii de caz despre trei piețe – China, Statele Unite ale Americii și Germania.

Oportunități de export și pentru România

Cea de-a șaptea ediție a Raportului Indexul Lactatelor oferă o perspectivă nouă companiilor producătoare de lactate din România, care se vor confrunta în curând cu eliminarea cotei de lapte și creșterea concurenței la nivel european.

“Având în vedere noul context european, respectiv eliminarea cotei de lapte, una dintre opțiunile pe care Albalact le are în vedere este explorarea unor piețe noi. Studii precum Tetra Pak – Indexul Lactatelor ne oferă informații valoroase despre tendințele industriei laptelui la nivel global și perspective de creștere pentru procesatori pentru anumite tipuri de produse și în anumite țări și regiuni. Avem un potențial de creștere, așadar analizăm și alte oportunități de a ne extinde operațiunile în viitor.”, declară Irina Măndoiu, Director Comercial Albalact.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună