Piața de artă din România - microscopică, dar în creștere

Anca Poterașu și-a început activitatea în domeniu ca dealer de artă în 2009, iar în mai 2011 a deschis Galeria Anca Poterașu, în cadrul căruia expune și vinde lucrările mai multor artiști consacrați. Din 2012 participă la târguri internaționale de artă din nișă, iar în septembrie 2018 galeria a fost invitată să deschidă un spațiu de proiecte la muzeul Spinnerei din orașul german Leipzig.

„M-am gândit atunci că ei (artiștii – n.red.) merită și au nevoie de cineva care să îi promoveze, să îi susțină astfel încât să poată trăi din artă. Cineva trebuia să facă asta – iar pe atunci eram doar câțiva «nebuni» galeriști. Mulți mi-au spus ca sunt nebună”, povestește Anca Poterașu.

Curatorul nu a activat însă dintotdeauna în domeniul artei. Originară din Maramureș, Anca Poterașu a ajuns să studieze sociologie și asistență socială în București, cu un master în politici sociale europene. În Capitală a intrat în contact cu artiști, mergea la vernisaje și la petreceri împreună cu ei, iar cercul de prieteni îi era format tot din artiști, cu care a păstrat o legătură strânsă.

„Sigur că a fost vorba și de o nevoie personală, de a face ceva mai mult, de a construi în jurul meu un fel de responsabilitate socială, o conștientizare a nevoii de a ne implica – am acest lucru în comun cu artiștii cu care lucrez”, își explică Anca motivația care îi propulsează businessul.

La început, a făcut o selecție de lucrări care îi plăceau și a vândut mai întâi chiar din atelierele artiștilor, din propria sufragerie, atunci când lucrările au început să se adune. După ce a testat mai multe opțiuni de promovare a artiștilor, a ajuns la concluzia că printr-o galerie poate să construiască mai mult – o comunitate în jurul artiștilor, o rețea pe termen lung. Astfel, în 2009 a deschis un spațiu alternativ în care organiza evenimente și petreceri în jurul artei, iar apoi acesta s-a transformat într-o galerie. „Am vrut să existe o identitate și un program artistic clar definite, să am un demers profesionist – pe care mereu îl perfecționez”, explică Poterașu.

Artist: Róbert Köteles.
Clipalma nr 2, ulei pe pânză, 80 x 140 cm, 2002

În 2011 a deschis Galeria Anca Poterașu, cu o comunitate puternică în jurul ei, cu artiști în portofoliu precum Decebal Scriba, Irina Botea Bucan, Matei Bejenaru, Aurora Kiraly, Belu-Simion Făinaru, artiști din generațiile mai tinere – Olivia Mihălțianu, Iulian Bisericaru, Daniel Djamo, Dragoș Bădiță, pictori recunoscuți – Zoltan Béla, Robert Koteles, artiști emergenți precum Adelina Ivan, Larisa Crunțeanu. Lucrările artiștilor sunt din diferite medii de exprimare: pictură, sculptură, dar și fotografie, video, new media, instalații artistice. Galeria se implică în producția lucrărilor noi de artă, caută parteneriate cu alte spații de expoziții și, desigur, organizează propriile evenimente.

„Am o echipă frumoasă la galerie, artiști, curatori cu care lucrez, studenți de la diferite facultăți care își mai fac practica la noi – am organizat peste 50 de expoziții în acești ani, cu un program curatorial coerent. Din 2012 am început să particip la târguri internaționale de artă, printre cele mai bune din nișă, cum ar fi ARCO Madrid, Artissima Torino, Loop Barcelona, Nada Miami, toate foarte importante pentru strategia noastră de a promova artiștii români în străinătate, de a ajunge la colecționari și curatori din instituții diverse ca mijloace de abordare și de valorificare a artei contemporane”, descrie Anca Poterașu etapele parcurse.

Ea spune că în România tendința generală, chiar și în rândul artiștilor, este să se emigreze, dar este de părere că în continuare la noi „sunt multe lucruri de văzut, explorat, construit”.

Din 2015 a inițiat un proiect de rezidență artistică internațională, una dintre primele din București – Plantelor 58. Platforma reunește curatori și artiști din alte țări, prin intermediul acesteia sunt organizate open call-uri și se construiesc parteneriate pe termen mediu și lung.

„În 2018 am fost invitați să deschidem un spațiu de proiecte la Spinnerei, în Leipzig, o comunitate artistică importantă la nivel internațional, cu ateliere de artiști, galerii, spații artistice de expunere. Organizăm o serie de expoziții în acest spațiu central, timp de un an de zile – am început în septembrie 2018 și continuăm cu proiecte expoziționale până în august 2019”, încheie Anca Poterașu povestea evoluției pasiunii transformate în business de până acum.

Artist: Matei Bejenaru.
Laboratorul Tehnic din Iași, seria Între două lumi, print digigrafie cu cerneală de arhivare, 120 x 150 cm, Ediție 5 + 2AP, 2011

Plan de afaceri pentru antreprenoriatul cultural

Dar care sunt cifrele pe care le implică debutul, dar și dezvoltarea unei astfel de afaceri? Investiția inițială a fost de 300 de lei (pentru un catalog printat) și înființarea firmei. În perioada următoare, și-a bugetat însă o investiție de 30.000 de euro, ce va fi direcționată în amenajarea unui nou spațiu.

Cheltuielile lunare sunt reprezentate de chiria lunară, un angajat full-time și o contabilă, dar și banii pe care îi investesc în promovare. Anca Poterașu spune că  bugetul de investiții în social media este zero – mizează mai degrabă pe o creștere organică. Investițiile sunt direcționate mai cu seamă înspre participarea la expoziții și târguri și în cataloage, aceasta fiind tot o formă de promovare, dar mai nișată.

Ca exemplu, Târgul Artissima, care a reunit anul trecut cinci artiști – Adelina Ivan, Daniel Djamo, Decebal Scriba, Matei Bejenaru și Olivia Mihălțianu – a costat 16.000 de euro. Din acești bani, taxa de participare a fost de 14.000 de euro. Restul au fost cheltuieli de transport, cazare, transport lucrări ș.a. Pentru acest eveniment, galeria și-a acoperit costurile investite.

Alte târguri la care a participat galeria anul trecut au fost Volta Basele (cu susținere parțială din partea Institutului Cultural Român – cost total de 15.000 de euro), Loop Barcelona (specializat doar în arta video – 6.500 de euro) sau Nada Miami (8.000 de euro).

În ceea ce privește colecționarii, aceștia sunt atât colecționari privați locali, majoritatea fiind însă internaționali. „Mă bucur mult că de câțiva ani muzeele și centrele artistice din străinătate fac de asemenea parte din portofoliul galeriei de colecționari”, explică curatorul.

Prețurile operelor sunt variate – de la 500 de euro (mai ales pentru desene, de exemplu) până la instalații artistice de 60.000 de euro. Ca în orice domeniu, antreprenorii care vor să își deschidă o galerie de artă întâmpină dificultăți, conform Ancăi Poterașu, care spune că o bună bucată de vreme s-a lovit de faptul că artiștii și colecționarii priveau cu suspiciune rolul unei galerii, „ca pe un intermediar inutil”, însă pe măsură ce au trecut anii, „cu toții au înțeles rolul pe care îl are, de a promova un artist și arta sa, de a-l susține pe termen mediu și lung, de a crește valoarea lucrărilor de artă prin expoziții, evenimente, publicații, activități consecvente care au loc indiferent de așa-zisele tendințe din piață”. „Este important ca un galerist să fie pregătit ca lucrurile să se dezvolte în timp. Este un business care se construiește cu răbdare și perseverență și ceva curaj”, spune Anca Poterașu.

Galerista mărturisește că nu vede o diferență de fond între colecționarii din România si cei din alte locuri, singura distincție fiind numărul lor – caracteristica prezentă încă este expunerea redusă la artă.

Artist: Dragoș Bădiță.
Winter Sleep, ulei pe lemn,  40 x 50 cm, 2016

„Despre colecționari, numai de bine. De la începuturile istoriei, marile creații artistice au avut nevoie de susținere financiară. Colecționarii, fie ei persoane fizice sau colecționari instituționali, sunt o formă de organizare actuală de susținere a artei. Există o mare varietate, începând de la colecționarii ocazionali, care se îndrăgostesc de o lucrare sau care vor sa fie înconjurați de frumos, până la colecționarii care au o temă a colecției, cumpără regulat, urmăresc artiștii, galeriile”, spune aceasta.

Deși a observat o tendință în creștere în rândul achizițiilor de pictură, Anca Poterașu spune: „colecționarul român a început să colecționeze video, fotografie și instalații.

„Îmi aduc aminte de anul 2015, când o lucrare de Matei Bejenaru, o instalație de diapozitive, a ajuns într-o colecție foarte frumoasă și importantă în București, și cât de mult ne-am bucurat. Apoi au urmat lucrările video, fotografia, instalația. Asta da bucurie și realizare”, povestește galerista. În România, până de curând nu a existat un colecționar instituțional. Muzeele, instituțiile, marile companii sunt absente de pe piața de artă autohtonă. Există câteva excepții – o fundație la Timișoara, un muzeu privat în București – care confirmă însă regula.

„Artiștii sunt lăsați practic în grija colecționarilor privați, însă și numărul acestora este încă foarte mic, deși mi se pare că se observă o schimbare în bine în ultimii ani.”

„În alte țări vedem colecționari care vin din familii care colecționează de generații, mulți dintre ei își construiesc o colecție pe care apoi o donează muzeelor sau construiesc ei un muzeu. Este un comportament generalizat pe câteva generații. Noi (re)învățăm propriile reflexe culturale acum”, declară Anca Poterașu. „Eu sunt foarte fericită să văd că de când am deschis galeria, avem din ce în ce mai mulți colecționari, din generații și backgrounduri diferite.”

În ceea ce privește consumatorul de artă contemporană, progresul este poate mai vizibil, spune ea. „Acum șapte ani abia dacă ne intra o persoană nouă pe ușă în afara evenimentelor de deschidere a expozițiilor. În ultimii doi ani, aproape zilnic avem vizitatori, doresc să vorbească cu noi, să cunoască și să înțeleagă ceea ce văd – din perspectiva unei galerii, consumatorii de azi sunt colecționarii de mâine și investim mult în acest dialog”, spune cu încântare Anca Poterașu.

Nu suficienți oameni au obiceiul și cultura de a intra în muzee, galerii, expoziții. Asta se reflectă in dimensiunea microscopică a pieței românești de artă, caracterizează Anca Poterașu mentalitatea românului în ceea ce privește arta.

Artist: Zoltán Béla.
Urban detail, acrylic pe hârtie, 264 x 170 cm, 2017

„De aceea organizăm expoziții, rezidențe, artist talk-uri, publicăm cataloage – noi și alte galerii și spații artistice din România. Construim canale de comunicare. O caracteristică care îmi displace, dar care nu este unică pentru România, este supralicitarea dimensiunii de investiție în artă. La un moment dat chiar a existat un index care urmărea creșterea prețurilor pentru lucrările clasice. Bineînțeles, există multe colecții private, alcătuite de-a lungul anilor, a căror valoare a crescut spectaculos de-a lungul anilor. Însă convingerea mea este că o investiție în artă trebuie făcută pe cu totul alte considerente. Arta de care te înconjori este o investiție în sufletul propriu și în promovarea valorilor culturale pe care le susții”, consideră aceasta.

Galerista română vede piața de artă din România ca fiind microscopică, dar în creștere: „Primii colecționari, cei care au contribuit și contribuie la pornirea ei, sunt oameni care au călătorit foarte mult, astfel încât, atunci când ea se va consolida, piața de artă din România va fi probabil bine integrată în structuri internaționale – iar aici nu mă refer numai la cele occidentale. Există încă de pe acum o deschidere mare spre piețe din America de Sud, cu care avem mai multe în comun decât am crede la prima privire, China, Japonia și încă mai sunt alternative de explorat”.

În România, absența flagrantă este marcată de colecționarii instituționali. În toate țările dezvoltate muzeele colecționează artiștii țărilor lor – „altfel ce ar lăsa în urmă, pentru generațiile următoare?”. În țări precum Polonia, statul și instituțiile locale au avut un rol foarte important în sprijinirea creației contemporane de artă și a actorilor de pe piață: curatori, galerii, spații culturale. Rezultatul: o pătură importantă de colecționari privați și instituționali, galerii și spații culturale dinamice care promovează artiștii polonezi pe plan internațional și o serie de artiști foarte bine cunoscuți și apreciați atât la nivel local, cât și internațional. „Bugetul pentru cultură în România este încă insuficient, instituțiile culturale care mai distribuie fonduri resimt aceste efecte, nu există o strategie culturală clară – acestea se resimt atât la nivel privat, cât și public”, deplânge Anca Poterașu lipsa investițiilor în cultură.

Cu toate acestea, cea mai mare mândrie a ei ca artist este că o parte din artiștii cu care lucrează trăiesc din artă. „După ani în care am investit în galerie, mă bucur că și eu am reușit să trăiesc din ceea ce fac. Asta numesc eu cu adevărat o victorie – sau, cum o numești tu, un business”, mai spune ea.

Galerista crede că a ajuns în acest punct pentru că a fost optimistă și că per total ne îndreptăm într-o direcție bună, cu mai multe galerii, cu mai mulți colecționari, consumatori de artă și centre de artă. Artiștii români au început să capete recunoaștere internațională, să ajungă în colecții muzeale și private importante. „Putem doar spera să avem mai multă susținere de la instituții, muzee locale, să contribuim la o creștere economică în țară, cu din ce în ce mai mulți consumatori de artă contemporană”, conchide Anca Poterașu.