Home Actualitate Philips inaugurează muzeul cu același nu...
Actualitate

Philips inaugurează muzeul cu același nume în Olanda

Localizat în centrul orașului olandez Eindhoven, muzeul Philips a fost inaugurat la sfârșitul săptămânii trecute de regina Beatrix a Olandei împreună cu Frans van Houten, CEO al Royal Philips Electronics.

Philips inaugurează muzeul cu același nume în Olanda
Philips inaugurează muzeul cu același nume în Olanda · Foto: Business Magazin

Alteța Sa Regală a aprins simbolic lumina în muzeu prin montarea unei lămpi cu LED-uri, fără fir, într-o sculptura luminoasă. Vizitatorii pot vizita muzeul pentru a descoperi istoria Philips și transformările pe care le-a traversat din 1891, de la începuturile brandului și până la cele mai recente produse sau cele care sunt în curs de dezvoltare. Povestea interactivă a brandului evocă ambiția antreprenorială a fondatorului, precum și dorința de a înnoi și de a inventa articole deosebite. Istoria Philips este ilustrată printr-o colecție de obiecte vechi, dar și contemporane, însuflețite și de povestea fascinantă a creării lor. Muzeul înfățișează și câteva dintre direcțiile de dezvoltare viitoare și a modului în care produsele Philips vor evolua.
   
“Muzeul Philips adună laolaltă istoria noastră antreprenorială, dar și dorința și puterea companiei de a inova” a spus CEO-ul Philips Frans van Houten. “Muzeul descrie povestea unei companii care în ultimii 120 de ani și-a propus să ofere oamenilor soluții adaptate pentru un stil de viață mai confortabil și totodată sănătos, atrăgând atenția și asupra nevoii de dezvoltare durabilă a societății. Muzeul Philips a fost creat ca să inspire și ca să atragă inspirația.” 

Vizitatorii pot vedea acolo evoluția companiei, de la primul bec incandescent și până la sistemele sofisticate de iluminat pe LED din ziua de azi, care sunt eficiente energetic, de la primii pași în diagnosticarea și tratarea la domiciliu a problemelor de sănătate și până la tehnicile avansate de imagistică medicală, precum și sistemele ce ajută la operații chirurgicale minim invazive, toate acestea sunt în strânsă legătură cu inovațiile tehnologice ale companiei Philips.

Muzeul Philips este situat în fosta fabrică, unde Gerard Philips, în 1891, a confecționat primul bec incandescent. Vechea fabrică a suferit importante lucrări de renovare și extindere. Muzeul este deschis publicului începând din data de 6 aprilie 2013.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună