Petrom raportează la nouă luni profit de 2,7 mld. lei, plus 3,3% la vânzări de 18 mld.lei
Grupul OMV Petrom a înregistrat în primele nouă luni din 2019 vânzări de 18,4 miliarde lei, în creștere cu 13,5% față de perioada similară din 2018, și un profit net de 2,7 miliarde lei, cu 3,3% mai mare decât în ianuarie-septembrie 2018, potrivit raportului financiar al companiei.
Grupul OMV Petrom a înregistrat în primele nouă luni din 2019 vânzări de 18,4 miliarde lei, în creștere cu 13,5% față de perioada similară din 2018, și un profit net de 2,7 miliarde lei, cu 3,3% mai mare decât în ianuarie-septembrie 2018, potrivit raportului financiar al companiei.
Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 3,45 mld. lei, echivalentul unui avans ușor de doar 2% față de perioada similară a anului trecut, fiind influențat in principal de scăderea prețurilor țițeiului si a volumelor de hidrocarburi, comparativ cu perioada similară din 2018.
În Upstream, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost 2,1 miliarde de lei, în scădere cu 12% față de perioada similară a anului trecut.
În Downstream Oil, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost 1,1 miliarde de lei, cu 16% mai mare. Rata de utilizare a rafinăriei Petrobrazi a fost de 96% în primele nouă luni, ajungând la 99% în trimestrul trei.
Downstream Gas înregistrază un rezultat din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 197 milioane de lei, stabil în raport cu primele nouă luni din 2018. Vânzările de gaze naturale către terți au însumat 30,13 TWh, în creștere cu 3%. Producția netă de energie electrică a scăzut cu 9%, la 2,13 TWh.
Pentru 2019, compania estimează investiții totale de 4 mld, lei, inclusiv pentru lucrările de explorare și evaluare capitalizate. Din această sumă, aproximativ 75% va fi direcționată in Upstream.
Cotația acțiunilor OMV Petrom (simbol bursier – SNP), cea mai valoroasă companie listată la bursa românească, a crescut marți la București cu 1,63%, atingând astfel valoarea înregistrată în ședința din 30 octombrie 2014, de 0,437 lei pe acțiune, investitorii tranzacționând acțiuni SNP în valoare de 1,5 mil. lei.
De la începutul anului, acțiunile SNP se tranzacționează în creștere cu 46,15% pe fondul unui rulaj de 690,6 mil. lei, emitentul ajungând la 24,7 mld. lei capitalizare. Spre comparație, indicele principal BET înregistrează plus 31,1% în aceeași perioadă.
Austriecii de la OMV controlează OMV Petrom cu un pachet de 51% din numărul de acțiuni, în timp ce statul român prin Ministerul Energiei deține 20,6% din capitalul social.