Home Actualitate Petrolul ia foc odată cu Orientul Mijloc...
Actualitate

Petrolul ia foc odată cu Orientul Mijlociu: Loviturile Statelor Unite și ale Israelului asupra Iranului împing prețurile la maximele ultimelor 5 luni

Prețul petrolului a explodat luni, atingând cele mai ridicate niveluri din ianuarie, în urma deciziei Statelor Unite de a se alătura Israelului în atacurile asupra instalațiilor nucleare ale Iranului — o mișcare ce amplifică îngrijorările privind siguranța aprovizionării globale, informează…

Prețul petrolului a explodat luni, atingând cele mai ridicate niveluri din ianuarie, în urma deciziei Statelor Unite de a se alătura Israelului în atacurile asupra instalațiilor nucleare ale Iranului — o mișcare ce amplifică îngrijorările privind siguranța aprovizionării globale, informează Reuters.

Contractele futures pentru țițeiul Brent au crescut ușor, cu 8 cenți, ajungând la 77,09 dolari barilul la ora 09:04 GMT, în timp ce West Texas Intermediate (WTI), referința americană, s-a apreciat cu 3 cenți, până la 73,87 dolari.

Cu toate acestea, piața a rămas volatilă pe parcursul zilei de luni. Ambele cotații au urcat la maximele ultimelor cinci luni — 81,40 dolari pentru Brent și 78,40 dolari pentru WTI — înainte de a-și pierde câștigurile și chiar de a trece temporar pe roșu în timpul sesiunii europene.

De la începutul conflictului, pe 13 iunie, Brent a urcat cu aproximativ 11%, iar WTI a crescut cu circa 9%.

Piața petrolului rămâne în expectativă, deoarece — deși tensiunile sunt în creștere — nu s-au înregistrat până acum întreruperi efective în aprovizionare.

„Prima de risc geopolitic începe să se estompeze, întrucât nu s-au produs perturbări concrete în livrări. Însă, având în vedere că direcția conflictului este imprevizibilă, traderii mențin o doză de prudență. Ne putem aștepta ca prețurile să rămână volatile pe termen scurt”, a explicat Giovanni Staunovo, analist la UBS.

Prețurile au explodat la deschiderea piețelor, după ce președintele american Donald Trump a declarat că a „nimicit” principalele obiective nucleare ale Iranului în cadrul unor lovituri aeriene desfășurate în weekend, alăturându-se astfel Israelului într-o escaladare dramatică a tensiunilor din Orientul Mijlociu. Teheranul a promis să riposteze dur.

Iranul, al treilea cel mai mare producător de țiței din cadrul OPEC, a transmis luni că atacul american a extins lista de „ținte legitime” pentru forțele sale armate și l-a catalogat pe Trump drept „jucător de noroc” pentru implicarea directă în ofensiva militară israeliană.

Unul dintre cele mai mari riscuri este posibila reacție a Iranului în Golful Persic. În scenariile de risc maxim, Teheranul ar putea bloca Strâmtoarea Hormuz — ruta prin care circulă aproximativ 20% din totalul mondial de țiței. O astfel de mișcare ar putea declanșa un șoc energetic la nivel global.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună